Următoarea localitate în care festivalul de artă „Film în Sat”, imaginat de actorul Cuzin Toma, va poposi cu proiecții de filme românești, concerte, spectacol de teatru și ateliere de creație, toate cu acces gratuit, este Întorsura Buzăului, în județul Covasna.
Această primă ediție a festivalului va avea loc între 19–21 iulie și aduce locuitorilor din mediul rural trei zile de activități culturale. După Întorsura Buzăului, și alte localități din țară se vor regăsi pe lista de evenimente a festivalului de artă.
Programul celor trei zile de festival
Vineri, 19 iulie, Camping
- 19:00 – Gala de deschidere a festivalului
- 19:15 – DJ set cu DJ Vasile
- 20:00 – Concert The Groovy Bastards
- 21:00 – Proiecție film scurtmetraj
- 21:30 – Proiecție lungmetraj „Complet necunoscuți” (r. Octavian Strunilă).
Detalii: comedie, dramă, România, 2021, AP-12 (cu acordul părinților pentru copii sub 12 ani).
Cu: Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Ada Galeș, Gabriel Răuță, Alexandru Conovaru, Adrian Ștefan
Sâmbătă, 20 iulie, Camping
- 12:00 – Atelier de actorie* pentru copii cu Alex Mărgineanu
- 13:00 – Atelier de creație – amprentă broderie cu Cristina Toma și Marin Grigore
- 17:00 – 19:00 – Action painting cu Cristina Toma
*În caz de ploaie, atelierele se vor desfășura la Casa de cultură Întorsura Buzăului.
- 18:00 – 19:00 – Proiecție selecție de filme de scurt metraj
- 20:00 – Concert – Jam Session DJ Vasile, Popică, Grig
- 21:30 – Proiecție lungmetraj „Visul” (r. Cătălin Saizescu).
Detalii: comedie, România, 2023, AP – 12 (cu acordul părinților pentru copii sub 12 ani).
Cu: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Mizil, Gloria Găitan
Duminică, 21 iulie, Casa de cultură Întorsura Buzăului
- 18:00 – Spectacol de teatru „Emigranți” (Teatrul Mic din București) de Sławomir Mrożek, regia: Claudiu Istodor
Cu: Cuzin Toma, Tudor Istodor
Detalii: Piesa de teatru a fost publicată în anul 1974 și este una dintre cele mai renumite scrieri ale autorului polonez Sławomir Mrożek.
Programul complet al evenimentelor de la Întorsura Buzăului este disponibil pe https://filminsat.ro/.
Despre festival
După succesul înregistrat de prima ediție, care a avut loc la Peștișani (Gorj) și Dolhasca (Suceava) în 2022, la care au participat peste 7000 de persoane, Film în Sat a revenit în 2023 cu 4 ediții, la Islaz (Teleorman), Cernătești (Dolj), Peștișani (Gorj) și Murighiol (Tulcea), aducând filmul și alte forme ale artei în fața unui public de peste 15.000 de persoane.
Evenimentele organizate sub conceptul „Film în sat” au pus 6 localități rurale pe harta turistic-culturală a României, iar comuna Peștișani, începând cu cea de-a doua ediție a festivalului, a fost declarată stațiune turistică.
Proiectul, organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, își propune să aducă mai aproape de sufletul omului filmele românești, atât de apreciate la marile festivaluri internaționale, dar atât de rar văzute de publicul larg din țara noastră.