Religia reprezintă un subiect nuanțat și complex, necesitând o viață întreagă de studiu doar pentru a înțelege câtuși de puțin mecanismele ce îi activează influența în toate sferele sociale, de-a lungul istoriei. Religia este nimic altceva decât o mașinărie meschină a cărei influență malignă nu va fi pricepută pe deplin; de nimeni, niciodată.
De fiecare dată când deschid subiectul religiei în cercurile mele de prieteni, se găsesc întotdeauna voci care să împingă în față, la loc de cinste pe piedestalul dialogului, apelul la ignoranță (argumentum ad ignorantiam). Acesta reprezintă un tip de dihotomie falsă, afirmând cumva că orice lucru ce nu s-a dovedit fals trebuie să fie adevărat. De asemenea, nu permite posibilitatea ca răspunsul să nu fie încă descoperit, posibil cognoscibil doar în viitor, prin instrumente de cercetare care nu ne sunt la îndemână încă. Fără a articula profund poziția aceasta stupidă, este de menționat că viceversa este pe deplin valabilă. Orice lucru ce nu s-a dovedit adevărat este, prin urmare, fals. Religia, zeul etc. Pentru mine, briciul lui Hitchens rămâne o soluție simplă și de bun gust: „ceea ce se afirmă fără dovezi poate fi respins fără dovezi”. Teismul, în consecință, nu are de partea sa nici o dovadă științifică, palpabilă, experimentală.
Sunt un feminist convins! Întotdeauna am fost. Ai spune că, după mii de ani de evoluție socială, astăzi ar trebui să fim mult mai capabili de a respinge concepte eronate și arhaice. Un astfel de concept, o ideologie de altfel îmbrățișată cu aviditate de religie, este patriarhatul. Acest sistem, vechi de mai bine de 4000 de ani, reprezintă o invenție culturală, nicidecum un fenomen social natural și inevitabil (așa cum unii lasă a se înțelege). Într-o societate arhaică unde speranța de viață a femeilor se învârtea în jurul vârstei de 25-30 de ani, iar mortalitatea infantilă reprezenta un procent de până la 75%, femeile rămâneau însărcinate și alăptau bebeluși mai toată viața lor, pentru a putea oferi tribului posibilitatea continuității. Astfel a luat naștere o diviziune sexuală funcțională, aprobată de bărbați și de femei deopotrivă, fără a fi cunoscute implicațiile viitoare ale acestui sistem monstruos. Leagănul patriarhatului social este stabilit de către istorici ca fiind Orientul Mijlociu, undeva între anii 3100 și 600 î.e.n. Conform uneia dintre teoriile lui Friedrich Engels, patriarhatul a reprezentat o continuare a dezvoltării proprietății private. Totuși, teoria lui Engels (însuflețită de anumite scrieri ale lui Karl Marx și Lewis Henry Morgan) este astăzi învechită. Ea pornea de la ipoteza că femeia este dătătoare de viață, în timp ce bărbatul e dătător de lucruri materiale. Astăzi cunoaștem că femeia juca, dincolo de rolul ei reproductiv, un rol major și în adunarea hranei din societățile de vânători-culegători, furnizând până la 55-80% din hrană. De asemenea, se crede astăzi că femeile au fost în fapt inventatorii agriculturii (vezi cultura Natufi) și că au jucat un rol semnificativ (dacă nu decisiv) în dezvoltarea olăritului.
Nu știu câți dintre cititorii noștri sunt familiarizați cu mitul lui Lilith; cumva ontologic, acesta este mitul nașterii societății noastre și al zămislirii cosmogonice a patriarhatului. Spun asta fiindcă oarecum, deși patriarhatul poate fi separat de religie, religia nu poate fi separată niciodată de nuanțele sale patriarhale. Indiferent la care religie majoră facem apel, patriarhatul este probabil singura constantă veritabilă. Hinduismul este patriarhal, fără îndoială. Dincolo de câteva note feministe (marcate de sumedenia deităților de sex feminin), hinduismul a modelat societăți și culturi unde femeia este supusă bărbatului. Tradiția iudeo-creștină este, de asemenea, una guvernată de patriarhat. Relatările biblice mustesc de masculinitate toxică. Cum rămâne cu budismul? Este și acesta acordat în aceeași notă? Presupunerea că budismul este rațional, modern, agnostic și liberal în problemele legate de gen și sexualitate este falsă. Să luăm ca exemple câteva dintre regulile monastice budiste. Una dintre acestea spune că „este mai bine pentru tine să-ți fi pus bărbăția în gura unui șarpe veninos sau a unei gropi de cărbune aprins decât a unei femei.” O alta menționează că „dintre toate parfumurile care pot înrobi, niciunul nu este mai letal decât cel al unei femei.” Unele dintre cele mai vechi relatări despre respingerea sexualității feminine din literatura indiană provin din scripturile budiste, în special din regulile disciplinei monahale (Vinaya Pitaka), atribuite în mod tradițional lui Buddha însuși. Textele descriu în mod repetat călugării celibatari ca fiind întruchipări ale dharmei (calea iluminării), în timp ce femeile nesățioase și pline de pofte sunt descrise ca fiind întruchipări ale samsarei (ciclul morții și al renașterilor). Marile religii ale lumii de astăzi sunt guvernate de patriarhat, fără urmă de îndoială.
Ne întoarcem la Lilith. Timp de 4.000 de ani, Lilith a rătăcit pe Pământ, stimulând imaginația scriitorilor, artiștilor și poeților. Povestea lui Lilith își are originea în Orientul Mijlociu antic, unde un spirit sălbatic cunoscut sub numele de „slujitoarea întunecată” apare în mitul sumerian „Coborârea lui Inanna” (circa 3000 î.Hr.). Lilith își face simțită prezența pe rând în lumea vechilor hitiți, egipteni, israeliți și greci. O altă referință apare într-o tăbliță din secolul al VII-lea î.Hr. găsită la Arslan Tash, Siria, care conține inscripția: „O, zburător dintr-o cameră întunecată, pleacă imediat, O, Lili!” Mai mult, Lilith este cel mai cunoscut demon din tradiția evreiască. În unele surse, ea este menționată ca fiind prima femeie creată, mai înainte chiar de Eva (Geneza Rabbah). Această interpretare își are originea în cele două povești ale creației, din Geneza 1 și 2. În Geneza 1, bărbatul și femeia sunt creați deodată, în timp ce în Geneza 2, Adam o precede pe Eva, aceasta din urmă fiind adusă la viață de dumnezeu, folosind una din coastele bărbatului. Povestea rabinică lasă să se înțeleagă că prima femeie creată, Lilith, a fost făcută asemenea lui Adam: din pământ. Acest aranjament nu funcționează însă, așa că dumnezeu îi face lui Adam o a doua soție, Eva. Conform textului din Geneza Rabbah, dumnezeu a creat-o pe Lilith pentru a-i fi fidelă lui Adam, însă aceasta nu a putut. Ea a dat dovadă de însușiri neobișnuite, fiind o femeie puternică și independentă. Și-a dorit o relație pe picior de egalitate cu Adam, iar asta l-a nemulțumit pe bărbat.
Ea are o apariție solitară în Biblie, înfățișându-se ca un demon din pustiu, ocolit de profetul Isaia (Isaia 34:14).
Animalele pustiei se vor întâlni cu hienele,
iar ţapii sălbatici se vor chema unul pe altul.
De asemenea, Lilit se va culca
şi îşi va găsi un loc de odihnă acolo.
În Talmud, Lilith devine nu numai un spirit al întunericului, ci și o figură a sexualității necontrolate. O serie de legende interesante (posibil satirice), de undeva din secolul al IX-lea sau al X-lea (Alfabetul lui Ben Sira), ne aduc în prim-plan momente din mariajul lui Adam cu Lilith.
Când primul bărbat, Adam, a văzut că este singur, dumnezeu i-a făcut o femeie asemenea lui, din pământ. dumnezeu i-a pus numele Lilith și a adus-o la Adam. Au început imediat să se certe. Adam a spus: „Te întinzi sub mine”. Și Lilith a răspuns: „Te întinzi tu sub mine! Suntem amândoi egali, căci amândoi suntem făcuți din pământ.” Și nu s-au ascultat unul pe altul.
De îndată ce Lilith a văzut asta, a rostit numele divin și a zburat în aer și a fugit. Adam a început să se roage în fața Creatorului său, spunând: „Stăpâne al universului, femeia pe care mi-ai dat-o a fugit”. dumnezeu a trimis trei îngeri și le-a spus: „Duceți-vă, aduceți-o înapoi pe Lilith. Dacă vrea să vină, va veni, iar dacă nu vrea să vină, să nu o aduci împotriva voinței ei.
Cei trei îngeri s-au dus și au găsit-o în mare, în locul unde egiptenii erau sortiți să se înece. Acolo au apucat-o și i-au spus: „Dacă vei merge cu noi, bine și bine, dar dacă nu, te vom îneca în mare”.
Lilith le-a spus: „Prietenii mei, știu că dumnezeu m-a creat doar pentru a slăbi bebelușii când au opt zile. Din ziua în care se naște un copil și până în ziua a opta, eu am stăpânire peste copil, iar din a opta zi încolo nu am stăpânire peste el dacă este băiat, dar dacă este fată, eu stăpânesc peste ea douăsprezece zile.”
Ei au spus: „Nu te vom lăsa să pleci până nu accepți că în fiecare zi o sută dintre copiii tăi vor muri”. Și ea a acceptat. De aceea mor o sută de demoni în fiecare zi. N-au lăsat-o singură până când ea le-a jurat: „În orice loc în care te văd pe tine sau numele tău într-o amuletă, nu voi avea nicio stăpânire asupra acelui copil.” Au părăsit-o. Și ea este Lilith, cea care slăbește copiii oamenilor… (Alfabetul lui Ben Sira 23a-b)
Această poveste poate că este doar o încercare puerilă (specifică gândirii Evului Mediu) de a explica moartea copiilor. Lilith, așa cum reiese din aceste rânduri, dă dovadă de o tărie de caracter ieșită din comun, înfruntându-i pe rând atât pe Adam, cât și pe dumnezeu: ea sfidează patriarhatul și ordinea „naturală” a lumii, refuzând cu încăpățânare o postură inferioară bărbatului, alegând să devină demon decât să trăiască în umbra lui Adam. Lilith a fost adesea prezentată ca hoț de nou-născuți. Numele antic „Lilith” derivă dintr-un cuvânt sumerian folosit pentru demoni și spirite ale vântului (lilītu și expresia înrudită, ardat lilǐ). Lilitu locuiește în pământuri deșertice și în spații deschise de țară și este deosebit de periculoasă pentru femeile însărcinate și pentru sugari. Sânii ei sunt plini de otravă, nu de lapte. Ardat lilī este o femeie frustrată sexual și infertilă, care se comportă agresiv față de bărbații tineri. Numele ei se mai traduce ca „noapte” și întruchipează cumva aspectele întunericului: teroare, senzualitate și libertate nestăpânită. Lilith este un simbol al feminismului, al capacității de înțelegere a condiției de sclavie a femeii în societățile patriarhale, dar și a luptei continue de eliberare de sub această condiție. Indiferent de credința religioasă, patriarhatul s-a folosit întotdeauna de unealta religiei pentru a anula femeia.
De-a lungul istoriei, ca femeie parte din aceste societăți patriarhale, soțul te putea interna într-un un azil destinat persoanelor cu dizabilități mentale din motive ca: gândire critică și scepticism, lene, opinii politice, masturbare, cititul romanelor, folosirea metodelor contraceptive, gândire feministă etc. Ca femeie, drepturile tale erau limitate. Erai condamnată fără nici o altă dovadă, având ca singur argument cuvântul irefutabil al soțului. În mare parte, aceast model de gândire nocivă a fost fundamentat având ca punct de pornire principiile creștine și a fost pus în aplicare de către bărbați „de bine” cu Biblia în mână. Oprimarea femeii în religia creștină este o realitate cunoscută, ce și-a întins mrejele din primele secole până în societatea modernă de astăzi. Textele scripturii sunt în cele din urmă o colecție de proiecții masculine asupra divinității, în contextul lumii arhaice, cu nimic diferite însă de alte credințe antice. Până și dumnezeu coborât pe Pământ a ales ca recipient al întrupării sexul masculin, fiind în mod ultim revelația supremă a bărbatului victimizat. Aș merge mai departe și aș spune că dumnezeu întrupat s-a temut să ia forma femeii. Femeia în diferitele culturi (cu mici excepții) nu a fost nimic altceva decât un accesoriu, o umbră, un martor (cazul învierii) și un pion.
Astăzi, când scriu aceste rânduri, este vinerea mare. Pentru mine, „vinerea mare” (neagră) este o zi de aducere-aminte, o zi de comemorare a tuturor zeițelor, „vrăjitoarelor” și reginelor jertfite în istorie pe CRUCEA PATRIARHATULUI.
Astăzi (la fel ca în multe alte zile din an), am pumnii însângerați plini de cuie și mă îndrept spre cruce legănând ciocanul sfidător. Merg să bat cuie în palmele lui dumnezeu, ascultând tăcerea lui cum răsună în urechile mele ca o revelație sfântă, o muzică a neputinței divine. Cuiele sunt întrebări despre suferință, dreptate, egalitate, abuz, empatie, univers ori creație. Întrebări legitime, pe care biserica te îndemână să le ignori și la care divinitatea are imunitate. El face ce vrea… ei bine, la fel și eu.
Acest articol poate fi citit și pe www.ionutpopsea.art
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #4, ediția de vară 2022.
