FICT sărbătorește Ziua Națională a Lecturii împreună cu Biblioteca Centrală Universitară Cluj

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca împreună cu Festivalul Internațional de Carte Transilvania organizează un eveniment la care sunt invitați să participe toți cei care iubesc cărțile și lectura. Astfel, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Carte Transilvania, sărbătorește această relație prin două evenimente desfășurate în după-amiaza zilei de 15 februarie 2022, începând cu ora 17.30, în holul principal și în Sala cataloagelor.

„Ziua de 15 februarie devine, începând din acest an, Ziua Națională a Lecturii. Desigur, lectura – de documentare și informare, cea critică, de cercetare, dar – mai ales – cea de plăcere, nu are nevoie de o zi specială. Însă tocmai cei care iubesc lectura simt o nevoia accentuată de a acorda mai multă importanță cititului, atât pentru mine cât și pentru suflet. Deprinderea de a citi și-a pierdut sensul primar de obișnuință și a devenit mai degrabă dexteritate, pricepere (practică a celor… deprinși cu scrisul și cititul). Actul lecturii și-a diluat, probabil, din esență printre alte obișnuințe ale noii noastre vieți, astfel că o revigorare a importanței lecturii era necesară. Oficializate, Ziua Internațională a Scrisului de Mână (23 ianuarie), Ziua Internațională a Cititului Împreună (2 februarie), Ziua Națională a Lecturii (15 februarie) se îngemănează armonios, celebrând relația dintre actul scrierii și actul lecturii”, transmit organizatorii. 

Primul eveniment, numit simbolic „Poematic”, este un act al lecturii în care sunt invitați să citească public, din operele proprii, trei tineri scriitori, Bianca Tămaș, Anca Zaharia și Gabriel Bota.

Cel de-al doilea eveniment, expoziția „Cuvântul ca suvenir”, întoarce privirea lectorului înspre caietele de amintiri ale secolelor trecute. Cum practica scrierii în aceste albume, devenite documente peste ani, nu mai este în uzul generațiilor de azi, expoziția își propune să readucă în atenția cititorilor, dublând lectura cărților, (re)citirea albumelor de amintiri, prezentând câteva din albumele-document existente în fondurile bibliotecii și în fonduri private. Scrierea în aceste albume evidenția, dincolo de semnul de aducere-aminte, și un element de prestigiu: al persoanei care scrie, al persoanei căreia îi este dedicată însemnarea, al prilejului scrierii și apoi, peste ani, uneori secole, al celui care citește.

La un astfel de tip de lectură vă invită Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca împreună cu realizatorii Festivalului Internațional de Carte Transilvania, la această primă sărbătoare oficială a Lecturii. 

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici