Fericirea, cum folosim social media și artă în serie limitată, în spațiile Celulei de Artă

Lucrări de Antonia Ionescu

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22–24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8–10).

Fericirea, la intersecția dintre gândire și artă

Celula de Artă, în parteneriat cu Palatul Bragadiru, deschide seria expozițiilor personale în acest spațiu cultural. Antonia Ionescu, aflată la cea de-a doua expoziție personală, propune o reflecție asupra fericirii. Toți oamenii sunt în căutarea ei, iar vizitatorii vor putea explora perspectiva artistei asupra fericirii la vernisajul de la Palatul Bragadiru (Calea Rahovei nr. 147-153), de pe 20 septembrie, începând cu ora 18:00.

Antonia Ionescu a absolvit Facultatea de Filosofie și Jurnalism și apoi Facultatea de Arte, cu licența și masterul în Pictură. De-a lungul anilor a participat la diverse expoziții de grup, internaționale (Macedonia, Bulgaria, Amsterdam International Art Fair în 2015) și naționale  (Opera Națională Română, Hotel Novotel, Muzeul de Artă Constanța) și tabere de creație. În 2010 a avut prima expoziție personală la Sala Radio iar lucrările sale au fost expuse și vândute în cadrul licitației de artă de la Casa de Licitații Artmark, tematica “Marine”, 2011.

Artă în serie limitată de la peste 40 artiști

Între 22–24 septembrie, la Kraft Market din București va avea loc LEAF (Limited Edition Art Fair), un concept nou de eveniment ce aduce publicului serii mici de lucrări de artă realizate prin cianotipie, serigrafie, colaj, gravură, fotografie analog, daguerotipie, grafică, monotip, print, lucrări originale sau copii personale inspirate de opere celebre, toate cu prețuri accesibile, pentru toți iubitorii și colecționarii de artă. 

Artiștii care expun sunt: Luciana Zeca, Simon George, Ana Cotuțiu, Diana Grigorescu, Cristiana Chivu (LUNA), Maria Bratu, Bianca-Maria Moga, Dana Maria Olteanu, Carla-Bianca Forrai, Cosmina Munteanu, Filip Letinu, Diana-Gabriela Julean, Maria Bălan, Cătălina Maria Ungureanu, Laura Sima, Evghenia Grytsku, Sergei Akhremenko, Andreea Ciocîrlan, Oana Gabriela Sima, Florin Enache, Ana Cristina Irian, Ioana Popescu, Alexandra Roman, Daniela Dumitru, Ruxandra Grigoraș, Teodora Rotaru, Simona-Elena Cîrlugea, Carla Francesca Schoppel, Ruxandra Niculae, Andreea-Tabita Curelaru, Lucreția Maiorescu, Diana Dău, Cristiana Bucureci, Mircea Pop, Alexandra Nistor, Andrada-Cristina Gheorghe, Silviu Petrescu, Diana Maria Mustățea, Teodora Elena Grindei, Calinuz, Anca Coller, Daniel Loagăr și Ioana Vîlcu.

Pe lângă expoziția cu vânzare, vizitatorii se mai pot bucura de un concert Dani Marie, DJ sets cu DJ DNALIEN și DJ Lucian Color, două spectacole aduse de Teatrul Independent Arthesium, o seară de Stand-up Comedy cu Teo Ioniță, Teodor Abagiu, Eduard Moise și Florentin Păune, spectacolul lectură performativă „De pe ziduri adunate” (text de Daria Ancuța, regia Teodora Florea, cu Silviu Bucătaru, Ilinca Ionescu, Gabriel Hrițcu, Ana-Maria Vînău), cele două vending machines de artă originală Art Machine, un workshop Eco printing și o sesiune de live painting.

LEAF (Limited Edition Art Fair) este organizat de Celula de Artă și Săfițicuminți. Intrarea pentru public este liberă. 

Rețea socială adusă în offline într-o instalație colectivă și imersivă

Între 23 și 30 septembrie, Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53, dar și casa Carol 53, găzduiesc Share, Tag or Dye Again, cea de-a doua iterație a proiectului derulat de Asociația Fotografică Allkimik în colaborare cu Asociația Culturală Marginal. Share, Tag or Dye Again (re)deschide și anul acesta discuția despre social media ca mediu de consum pentru artă și sondează cât timp petrec artiștii promovându-și lucrările în aceste medii vs. timpul petrecut pentru creație. 313 artiști din 34 de țări de pe 6 continente au înscris link-uri din feed-urile lor de social media în care și-au promovat lucrările pentru materializarea unei noi instalații colective care pune din nou întrebarea: în ce măsură poate micul ecran contemporan, pe care îl deținem cu toții, să redea complexitatea unei lucrări de artă?

Vernisajul va avea loc pe 23 septembrie, începând cu ora 19:00.

mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici