4 milioane de refugiați din Ucraina, printre care și copii, au fost înregistrați în România începând cu luna februarie a anului trecut. Acești copii au fost forțați să-și abandoneze întreaga viață: familie, prieteni, școală.
Astăzi, Comisia Europeană lansează o carte pentru copii intitulată „Fata cu ochii larg deschiși”, pentru a crește nivelul de conștientizare asupra dificultăților pe care le întâmpină atât copiii, cât și adulții care fug de război. Pentru acest proiect, Comisia a colaborat cu renumita ilustratoare ucraineană Anna Sarvira. Această carte încurajează cetățenii UE să își țină ochii larg deschiși în fața suferinței acestor copii și să se asigure că vocile lor sunt auzite.
Despre carte
„Fata cu ochii larg deschiși” spune povestea unei tinere ucrainene care se împrietenește cu o fetiță extrem de perspicace, în noua ei școală din România. Prin călătoria lor, cartea ilustrează importanța de a fi atent la ceilalți și de a le oferi sprijin în procesul de integrare într-o țară nouă, în special după ce au fugit de război. Destinată copiilor cu vârste cuprinse între șapte și zece ani, precum și părinților și învățătorilor, această carte transmite un mesaj puternic despre compasiune, solidaritate și sprijin. Este o resursă valoroasă care să la baza unei discuții despre impactul complex al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, într-un mod accesibil.
„Înțelegerea experiențelor oamenilor care fug de război și recunoașterea drepturilor lor sunt esențiale pentru construirea unei societăți mai incluzive, mai pline de compasiune și mai juste. Prin implicarea copiilor de la o vârstă fragedă prin puterea poveștilor, sperăm să cultivăm un simț al empatiei și solidarității care va contribui la construirea unui viitor mai luminos pentru toți.” (Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție)
Cartea a fost concepută ca o extensie a campaniei „Cu ochii larg deschiși”, desfășurată de Comisia Europeană pentru a crește conștientizarea drepturilor victimelor în UE. Această campanie globală face parte din prima Strategie a UE privind Drepturile Victimelor, care își propune să se asigure că victimele tuturor infracțiunilor înțeleg cum să își exercite drepturile fundamentale și știu unde să ceară sprijin. Cartea promovează solidaritatea și recunoaște că oamenii care fug de război au nevoie de sprijin și atenție specială. Unii dintre ei pot fi victime ale infracțiunilor legate de război, cu drepturi acoperite de UE.
Carte disponibilă deja în 13 limbi, printre care și româna
Cartea „Fata cu ochii larg deschiși” este disponibilă în prezent în 13 limbi (engleză, franceză, olandeză, bulgară, croată, cehă, estonă, maghiară, letonă, poloneză, română, slovacă și ucraineană). Ea va fi distribuită către școli, biblioteci și asociații de sprijin pentru a ne asigura că mesajul ei ajunge la cât mai mulți cititori posibili. Cartea este, de asemenea, disponibilă în format digital pe site-ul campaniei „Keep your eyes open”, dedicat drepturilor victimelor din UE. Pentru a descărca cartea, vă rugăm să vizitați site-ul campaniei.
Regulile UE privind drepturile victimelor
În UE avem un set de drepturi pentru toate victimele tuturor infracțiunilor. Directiva privind Drepturile Victimelor din 2012 reprezintă principala lege orizontală care prevede un set de drepturi pentru victime, inclusiv dreptul la acces la informații, la sprijin și protecție în conformitate cu nevoile individuale ale victimelor și drepturile procedurale. De asemenea, victimele au dreptul de a fi recunoscute și tratate într-un mod respectuos, sensibil, personalizat, profesional și nediscriminatoriu.
La 12 iulie 2023, Comisia a adoptat o propunere de revizuire a Directivei privind Drepturile Victimelor pentru a consolida și mai mult drepturile victimelor infracțiunilor în UE. În conformitate cu regulile actuale, victimele infracțiunilor legate de război beneficiază de regulile UE privind drepturile victimelor dacă procedurile penale legate de aceste infracțiuni au loc în UE.