În imaginarul colectiv, nebunul este acel om care vorbește în dodii, care face lucruri pe care un om cu scaun la cap nu le-ar face niciodată, nebunul este cel care se poate pune în situații stânjenitoare fără să-i pese sau să spună lucrurilor pe nume fără a se gândi la consecințe. La curțile regale din Evul Mediu el era bufonul, singurul care putea fi sincer cu regele fără a se teme că-și va pierde capul. Cu alte cuvinte, nebunul e un om liber, un om care se poate opune regulilor și cutumelor fără a fi sancționat.
Sigmund Freud era de părere că între normalitate și boală psihică este doar o chestiune de grad, adică nebunul nu este esențialmente diferit de omul numit normal, ci anumite trăsături sunt la el (mult) mai bine reprezentate decât la marea majoritate. În secolul care s-a scurs de la nașterea teoriei freudiene, numeroși specialiști și-au însușit această idee, destigmatizând, treptat, bolnavul psihic.
Cu toate acestea, nebunia continuă să fascineze. Oamenii sunt atrași de ceea ce este „diferit” de ei, straniu, de cel care sfidează logica sau care ascultă de propria-i logică, altfel decât a majorității. Să fie oare în joc aici, printre altele, mecanismul proiecției: ceea ce mă tem să văd la mine identific în tine, mă bucur să văd la tine și, aidoma unui copil, mă simt în siguranță știind că am îndepărtat monstrul? Ca și în cazul accidentelor, unde o parte din motivația privitorului o constituie trăirea sentimentului că el, spre deosebire de victima nefericită, este viu și nevătămat.
Figura lui Joker, interpretat strălucit de Joaquin Phoenix, trezește aceeași fascinație. El este „nebunul”, capabil să ucidă dintr-un capriciu (în prima parte), cel care adună în jurul său o grămadă de fani. În Folie à deux, însă, lucrurile se schimbă: începutul filmului ne arată un bărbat slab, adus de spate, bătrân – Arthur Fleck – capabil de a trezi doar milă, până în momentul în care o întâlnește pe Harlequin și, influențat de ea, reintră în rolul de Joker. Totul se schimbă atunci, atât în interiorul lui, cât și în atitudinea celor din jur (colegi de închisoare, gardieni, public venit la proces). Sintagma folie à deux reprezintă, de altfel, o tulburare psihică „în doi”, în care ideația delirantă este transmisă de la un individ la altul.
Ce e interesant, însă, pentru tema acestui articol, sunt consecințele celei de-a doua transformări a personajului, aceea în care Joker redevine Arthur Fleck, tulburat de uciderea în închisoare a unuia dintre cei mai fideli fani ai lui: atunci el este părăsit atât de Harlequin, „jumătatea” lui, cât și de toți cei prezenți la proces pentru a-l susține.
Cu atât mai interesantă este reacția de respingere a filmului de către marele public. Atracția a dispărut odată cu Joker, personajul purtător al nebuniei. La fel ca și fascinația fanilor săi din film. Cu alte cuvinte, nebunia face toți banii.
