Asociația Culturală Eastwards Prospectus (ACEP) anunță vernisajul expoziției Fabulating About a Gelato Machine, ce are loc pe 10 noiembrie la Muzeul de Artă Brașov, Bulevardul Eroilor 21, începând de la ora 18:00 și până la 21:00.
Expoziția marchează etapa de final a programului de mentorat și producție dedicat artiștilor emergenți Accelerator Brașov, ce a luat startul în luna august a acestui an.
Artiștii din program
Cei zece artiști care fac parte din program, Alexandra Boaru, Adrian Cojocaru, Alexandru Daniel Florea, Denis Flueraru, Iulia Jugaru, Mălina Moncea, Irina Motroc, Diana Roșca, Ioana Rusu și Anca Țintea investighează, în cadrul expoziției, mecanismele memoriei și cum, anumite evenimente din trecut, le-au influențat practica artistică.
Fără a putea descrie în amănunt locul sau coordonatele exacte ale evenimentelor care au condus la formarea propriei identități, fiecare dintre cei zece artiști propune, în cadrul expoziției, perspectiva proprie asupra felului în care poveștile de viață sunt create în cadrul memoriei prin investigarea trecutului.

Sprijinul obținut de artiști
ACEP a susținut, încă de la începutul programului, zece artiști emergenți din România, selectați în urma unui apel deschis, prin:
- Patru laboratoare tematice, ce au avut loc în perioada 18 – 21 septembrie la Muzeul de Artă Brașov. Teme principale: Piața de artă contemporană și posibilități de finanțare (susținut de Andrei Breahnă, manager cultural); Sistemul artei contemporane (Mihaela Chiriac, curatoare independentă); Curatoriere. Relația dintre artist și curator (Susținut de Georgia Țidorescu, curatoare independentă); PR, comunicare în artă și redactare în contextul practicii artistice (Ioana Chira, comunicator).
- Sesiuni de mentorat unu-la-unu cu cei patru mentori: Andrei Breahnă, manager cultural, Ioana Chira, comunicator, Mihaela Chiriac, curatoare independentă și Georgia Țidorescu, curatoare independentă
- Sprijin financiar pentru producția de noi lucrări ce vor fi expuse în cadrul expoziției Fabulating About a Gelato Machine la Muzeul de Artă Brașov în perioada 10 noiembrie 2023 – 25 februarie 2024