Omul a căutat rând pe rând forme pentru a se exprima prin iubire. Fie că am scris, am dansat, am pictat, am sculptat, am cântat și compus, suntem doritori, ca ființe cu multiple capacități raționale, să ne desfășurăm posibilitățile iubirii în multe feluri.
Festivalul Classix este un eveniment care pune la dispoziția unui public doritor o interacțiune a iubirii prin muzică. Și nu orice fel de muzică, ci prin muzică clasică. Un festival independent, cu tradiție deja la Iași, ce asigură un anturaj încurajator asupra valorii muzicii. Am reușit să ajung la două din cele opt concerte desfășurate în șapte zile de festival și pot să vă spun cu încredere că doar astfel se pot construi piloni buni pentru educarea gusturilor și rafinarea simțurilor pentru frumos. Popularizarea muzicii clasice aduce un bine general și e foarte important să avem astfel de festivaluri și să cunoaștem artiști care se dedică, prin talent și curiozitate, dezvoltării muzicii, în orice formă posibilă. Unul din obiectivele majore ale acestui festival este să aducă la un loc artiști internaționali și artiști locali. Un obiectiv prin care universalul se întâlnește cu localul.
Deschiderea festivalului are loc în fiecare an la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Natura Viva a fost concertul de deschidere dedicat Anotimpurilor compuse de Vivaldi și unui Adagio de Albinoni. Un început stingher, pe o vreme foarte friguroasă, pentru un public flămând de cultură și muzică de bună calitate. Am învățat să iubim natura prin muzică pentru că de acolo am cules primele sunete, primele glasuri care au dat note, tonuri. Dar concertul de deschidere a fost ca o intrare, ca o metamorfoză în conceptul Classix. „Armonia simfonică”, un dat al naturii pentru noi și pentru care mulți compozitori și-au dedicat lucrările. Violonista Hyeyoon Park a încântat publicul cu acuratețea sunetului și stăpânirea muzicală de care a dat dovadă.
Ultima zi de festival a fost una de o puternică încărcătură muzicală ce mi-a plăcut enorm. Am experimentat un Long Story Short, cu lieduri de Franz Peter Schubert, în minunatele interpretări realizate de pianistul Gunnar Flagstad și baritonul Frank Havøy, pe care vă invit să îi căutați și să îi ascultați. Doi profesori norvegieni, veniți din Oslo, care se pare că pot face orice din muzică pentru ca ea să capete culoare, emoție, umor, credință. Cu adaptări de jazz, flamenco, rock, ne-au condus către Cântecul Lebedei (Schwannengesang), minunatul ciclu de lieduri Schubertian. Cei doi artiști au interacționat jovial și elegant cu publicul, au transmis poetic și universal ritmuri muzicale pentru oricine a fost doritor să intre în atmosfera de clasic.
A doua parte a concertului a fost cea care a balansat emoțiile ascultătorilor. Putem spune că alături de jazz și muzica clasică, muzica de film intră pe teritoriul universalității. Ennio Morricone, John Williams, Nino Rota, Nicolo Piovani, Astor Piazzola, compozitori care au transmis și transmit iubire prin muzica lor. Să ne imaginăm: cum ar fi fost filmele The Godfather, Nuovo Cinema Paradiso, La Vita e Bella fără muzica acestor compozitori? E minunat că organizatorii s-au gândit să pună această muzică pe piedestalul clasicului de valoare.
Întreg programul festivalului a fost atrăgător și mi-ar fi plăcut să am timpul necesar să ajung la toate concertele, dar este un motiv serios să aștept nerăbdător Classix 2024. Dar pentru a menține ritmul acestui festival, putem experimenta zi de zi câte o compoziție clasică, așa cum frumos a făcut Clemency Burton-Hill în cartea sa Un an magic. Muzica clasică pentru fiecare zi. Dacă muzica este limbajul universal al iubirii, atunci să o purtăm în suflete toată viața. „Nu poți cunoaște un om decât după nivelul la care s-a ridicat muzica în sufletul lui.” (Emil Cioran)
