La aniversarea a 33 de ani pe piața locală, Editura Nemira, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, anunță lansarea unei noi campanii, un demers inedit și necesar, care își dorește să pună din nou pe agenda publică de discuții problema scăderii dramatice a interesului pentru lectură în România.
Nu întâmplător, conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), aproximativ 11 milioane de români nu au citit nicio carte în anul 2023. Această statistică alarmantă reflectă un declin major în ceea ce privește obiceiul lecturii, un fenomen atribuit în principal lipsei de timp, dar și interesului scăzut pentru cărți.
Campania „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție” își propune să abordeze această problemă printr-o expoziție temporară care implică activ și comunitățile de cititori, scriitori, editori, profesioniști ai industriei de carte, creatori de conținut și jurnaliști.
Aceștia vor fi invitați, în perioada 27-28 iulie, între orele 12:00–18:00, să ocupe un loc în spațiile special amenajate în puncte-cheie ale muzeului și să citească o carte, în funcție de preferințe. Astfel, fiecare dintre ei vor ilustra imaginea cititorului contemporan, în încercarea de a preveni tocmai extincția acestuia.
Mai mult, demersul de a aduce cititorii în muzeu și de a-i expune vizitatorilor își propune să contribuie la conștientizarea importanței obiceiului de a citi și susține nevoia de a promova și proteja valorile culturii scrise.
„Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție” este un proiect creat de Saatchi Creative Hub pentru Nemira și este o continuare firească a campaniei Bookvertising, demarată în 2022. Bookvertising a adus primul mesaj de interes public care promovează lectura, obiectivul principal al proiectului fiind acela de a încuraja lectura și de a promova autorii români, invitând brandurile prezente în România să plaseze în propriile reclame cărți scrise de aceștia din urmă. Și alte edituri s-au alăturat inițiativei Nemira, iar platforma Bookvertising rămâne deschisă în continuare tuturor editurilor și brandurilor care doresc să se alăture demersului. Campania a fost distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale în 2022 și 2023.
Acces
Prețul unui bilet este de 20 de lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi sau studenți. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.
Biletele pot fi achiziționate de la intrarea muzeului sau online accesând acest link: antipa.bilet.ro