Un spectru bântuie lumea artiștilor și pare că nu se va opri curând. Dacă în urmă cu 5 ani studiile arătau că meseria cea mai greu de înlocuit de computere și alte mașinării este cea de artist, iată că 2022 ne-a adus o explozie de A.I. (Artificial Intelligence) – Inteligență Artificială care este programată să facă artă. Am fi crezut că mai întâi e nevoie de mașinării care să taie și să coasă material sau direct să tipărească haine purtabile ca să nu mai chinuim copii din lumea a treia pentru hainele noastre fast fashion, dar iată că dezvoltatorii industriei AI au avut alte priorități. Ar fi putut investi în medicină, ar fi putut opri foametea în lume, ar fi putut finanța sectorul cultural, dar nu! A fost o prioritate să producă artă creată de inteligența artificială.
Așadar, avem, în anii 20 ai secolului 21, AI Art, iar cei care sunt ancorați în contemporaneitate, modă, vise și vedenii, deja scriu studii, cercetări, laudă în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, momentul istoric în care ne aflăm, anume că omul poate fi înlocuit de la facerea de artă.
Dar poate fi înlocuit omul de la facerea de artă?
Ecuația prezintă două necunoscute: omul și arta. Nici una dintre ele nu are o definiție unanim acceptată, fiecare dintre ele este în continuă schimbare și are sensuri diferite în funcție de comunitatea căreia ne adresăm.
Omul este o identitate indefinită: fiecare om se definește pe sine doar în context cultural. Nu de alta, dar în afară de noi, oamenii, nu are cine să ne mai definească, sau cel puțin nu ne poate defini într-un limbaj pe care să îl înțelegem sau de care să fim măcar conștienți. Anume, în fiecare cultură, se spune că omul are o proveniență, are sau nu anumite particularități (precum sufletul, eternitatea etc.) și este într-o anumită relație cu natura. Star Trek: The Next Generation are un episod în care încearcă să definească natura umanității în momentul în care Data (androidul navei spațiale Enterprise, pentru cei care nu sunt la același nivel de nerdiness) trebuie să fie definit (sau nu) ca om pentru a avea parte de drepturile specifice unui om. Ei bine, un personaj spune atunci că (parafrazez) oamenii sunt mai mult decât suma proprietăților măsurabile. Adică omul mereu dă dovada că nu poate fi „conținut” în cadrul unei sume de valori și că este mai mult decât suma tuturor părților. Omul este mai mult decât orice știm despre om la un moment dat. Putem croșeta infinit pe acest subiect, oamenii fac asta de mii de ani și o numesc „filosofie”, dar pentru bunul mers al lucrurilor vom trece mai departe notând concluzia: omul dă dovadă de mai mult decât pare să fie.
Arta este un al doilea construct social, dar unul valabil universal, anume fiecare societate (grup organizat de oameni care împărtășesc valori și credințe comune) produce artă, iar fiecare societate o definește într-un fel. Problema e că definițiile nu se suprapun perfect, ci doar parțial. O concluzie generală este că arta are o valoare estetică și puterea de a captiva privitorul. Foarte frecvent, ea ilustrează valorile și credințele comune. În fapt, așa categorisim arta: în funcție de societatea din care provine autorul: orientală, europeană, modernă, antică, preistorică, primitivă ș.a.m.d.. Autorul unei opere de artă este un om care reflectă asupra valorilor societății din care provine și le redă în spiritul contemporaneității sale. Autorul unei opere de artă nu doar produce sau reiterează, ci reflectă societatea. Nu sunt prima care spune, probabil nici ultima, dar arta este ca o oglindă. Artistul este cel care orientează oglinda. Privitorul este cel care are nevoie de oglindă. De aceea, arta nu poate fi unanim definită, mai mult decât ca un produs social. Pentru că fiecare societate este definită și pentru că omul, ca producător de societăți, nu este încă înțeles nici măcar de sine. De aceea, are nevoie de reflexiile sale.
Poate fi înlocuit necunoscutul de la facerea necunoscutului?
Întrucât omul nu reușește nici să se cunoască pe sine și nici să ajungă la un consens cu sine, arta, acest produs complet inutil pentru supraviețuire, dar mai prezent decât roata în istoria omenirii (serios, sunt, în istoria lumii, societăți avansate care nu cunosc roata, dar au artă), ei bine, arta se găsește într-o postură ingrată. Societatea europeană (devenită între timp eurocentrică), care de vreo 500 de ani încoace încearcă să dezvolte ceva ce eșuase în urmă cu 2300 de ani (reprezentare realistă), pune o bază de date coordonată de algoritmi să construiască imagini care să … placă și să reprezinte. Să reprezinte CE? Cum arătăm? Cum ne vedem pe noi? Cum vedem lumea? CE este lumea? CE ESTE REALITATEA?
Așa că acum avem Inteligență Artificială care să reprezinte percepția noastră despre lume. Nu am avut curiozitatea să folosesc AI în astfel de scopuri, dar înțeleg, de la cei din jurul meu, că îi dai cuvinte cheie și îți produce ARTĂ. Adică ilustrează într-un mod social acceptabil respectivele cuvinte cheie. Ei bine, după toate definițiile în uz, a realiza o imagine în acord cu un text pus la dispoziție, se numește ilustrație. Veți spune da, dar toată arta religioasă pornește de la text pus la dispoziție. În același timp, fiecare artist-reper, punct de răscruce în evoluția artei religioase, oferă ceva în plus față de text: un context actual sau personal, o interpretare, o controversă, o realitate prezentă în universul lui. Spre deosebire de artiștii-oameni care, deși au asimilat o sumă de informații precedente despre artă și le pot reproduce dacă vor, AI poate doar să reproducă informații precedente și nu are voință autonomă. AI nu poate alege să reitereze soluții compoziționale. Le reiterează pentru că este programat astfel. AI nu poate ieși din bula reproducerii pentru că nu are nici voință și nici experiență individualizantă.
În situația existenței voinței autonome, AI va produce artă?
Eu cred că nu, pentru că nu are experiența viețuirii ca om, fără alternativă, dar cu conștientizarea propriului statut, zi de zi. Da, este o concepție existențialistă, tipic europeană și modernistă, dar sunt deja înrădăcinată aici și mi-e greu să ies, așa că urmăriți argumentul. La fel de eurocentrici și existențialiști sunt și dezvoltatorii AI. Experiența omului dezvoltat la trecerea dintre secole sau în secolul 21 este singura la care au acces. Așadar, vor oferi AI uneltele unei experiențe singulare și singularizante, cu toate că AI nu are nici posibilitatea experienței și nici pe cea a singularității.
Spre deosebire de om, a cărui creare este necunoscută, existând mitologii privitoare la maternitate, paternitate, izgonire, ură, adulter sau o vacă lingând gheața (nordicii sunt pe alt film), crearea AI este cât se poate de cunoscută: aparține unor eurocentrici anxioși cu probleme de apartenență. Baza de date pusă la dispoziție AI-ului pentru „studiu” a fost creată, în principiu,de contemporanii și de strămoșii eurocentricilor. Nu cred că s-a gândit nimeni să introducă țesăturile balcanice, culturile tribale sau arta aborigenilor din Australia, nu? Așadar, ce va produce AI, lipsindu-i experiența directă și limitativă, lipsită de termen de comparație, a existenței umane, este o ilustrație a motivelor puse la dispoziție. Chiar și dacă ar avea voință autonomă, AI nu ar putea produce experiență autonomă.
Când orice artist este analizat și se construiește o bibliografie a sa, un rol esențial îl are biografia: ce a făcut până să fie recunoscut ca artist și ce a făcut, ca artist, în timp ce realiza obiecte numite de noi, astăzi, artă. Creația artistică este, cel puțin, în accepțiunea criticii de artă, experiențială. Artistul creează fiind influențat de experiența proprie. Care este singulară, limitată fără drept de apel la a fi om și la a exista limitat într-un anumit timp și spațiu. AI nu îndeplinește nici unul dintre aceste criterii și, chiar dacă ar putea fi montat într-un corp care să se supună legilor de spațiu-timp sau conștiință de sine, ar fi în virtutea faptului că poate face asta. Așadar, ar fi un act conștient, ne-autentic, o altfel de experiență, inaccesibilă nouă, oamenilor. În același timp, AI nu ar avea acces la experiența umană.
Arta este produsă din lipsa cunoașterii, iar nu din accesul la informație
Pentru cei care m-au pierdut pe drum, în acest drum al necunoscutului către necunoscut, arta se naște din experiența limitată, limitativă și lipsită de posibilitatea alegerii de a fi sau nu om, într-un mediu necunoscut. Cum ar spune vărul meu de la Constanța, omul din prostie se naște, în prostie moare. Iar eu, după ce mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai vieții în bibliotecă, sunt mândră să adaug că arta reflectă prostia în care ne scăldăm. AI nu va înțelege niciodată prostia, pentru că tot ce are este informație și nu are posibilitatea experienței respectivelor informații.
