Noul roman al Suzănicăi Tănase, „A unsprezecea zi din august”, a apărut în colecția de ficțiune coordonată la Editura Litera de Cosmin Perța, Pantazi. E povestea unei fete de 14 ani de la munte (Piatra Neamț), care se duce într-o tabără, cu clasa, prima oară la mare (Costinești). Pentru a înțelege cine e fata, Suzănica Tănase îi povestește toată viața, începînd cu nașterea, cînd bunica și cititorii văd cum blestemul trece de la mamă la fiică („În ziua în care m-am născut, bunica a descoperit un broscoi mare și urît sub pat. Acela a fost primul semn că cineva îi blestemase fata, iar cum blestemele se rostogolesc de la unul la altul ca pietricelele la vale, atunci a ajuns vraja rea și la mine”), iar bunică-sa își dorește „numa’ să n-ajungă ca mătușă-sa”. Uite în așa familie se naște Ana, al cărui nume îl aflăm abia la pagina 90. La 7 ani bunicu-so a venit în patul ei, i-a zis „stai cu tata” și „i-am simțit respirația care mirosea a vin. Și mîna. Mîna fierbinte pe sub oghealul cusut de bunica”. Noroc că a venit bunica și l-a cărat în patul lui. E fată de militar, ținută din strîns, nu prea are prieteni, îi place să citească, iar la 14 ani are loc excursia asta pentru ea nesperată. Chiar în drum spre mare cititorul se convinge că romanul acesta hiper-realist de pînă acolo se transformă într-unul oniric cu accente de realism-magic. Adormind în autobuz, visează că acesta se strică și elevii sînt scoși să-l împingă, iar ea descoperă, pe linia orizontului, un bărbat cu barbă de care se simte atrasă de la prima vedere, bărbat care o va însoți pe tot parcursul cărții, cu care va avea fantezii („Dacă e un alt vis, nu vreau să mă trezesc chiar acum”). Din punct de vedere stilistic avem un roman poetic și ca imagini, expresii, exprimări („Cine ar putea să doarmă atunci cînd îi zornăie pieptul precum jucăriile unui nou-născut?”, „Autocarul pornește timid în noapte, ca un prim sărut”, „un iepure în fața unei puști încărcate, așa se simțea”, „treaba asta care mă face femeie e insuportabilă”, „ochi frumoși și umezi, ca două caramele supte”…), și compozițional, cartea fiind compusă din texte scurte precum niște poezii, și ele împărțite în fragmente și mai scurte (precum strofele), uneori unite de laitmotive.
A doua linie de subiect, care se împletește firesc cu prima, e despre viața mătușii, care e exemplul negativ în familie. Asta chiar dacă unicul ei defect e că nu a avut noroc în dragoste – primul soț o bătea, pe al doilea n-a reușit să-l iubească, deși și-a propus, apoi, cînd s-a retras la mănăstire, tot o poveste de dragoste a topit-o.
Din scrisoarea pentru bărbatul cu barbă, intitulată „Cine sînt”, aflăm mai multe despre Ana cea încă nesărutată și retrasă, dar hotărîtă (fiindcă o fată de militar trebuie să fie și fată, și băiat în același timp). Văzînd că nu primește nici un răspuns, Ana hotărăște că chestia asta cu îndrăgostitul neîmpărtășit se moștenește în familia lor. În tabără are parte de multe de prima oară, chiar dacă rămîne retrasă și se înțelege doar cu un singur băiat – și el timid și cu probleme de familie, care pînă la urmă pleacă, dispare, simțind ostilitatea celorlalți copii pe care i-a bătut soarele la cap. Prima oară la mare, prima menstruație, prima vizită și ședere la nudiști, prima beție, primul dans cu un băiat, care o și sărută (pe obraz și creștet), prima oară cînd asistă la dezmățul total al colegilor de clasă și al verișoarelor, prima eclipsă, aia de soare de pe 11 august, pe care mi-o amintesc și eu perfect, fiind pe pragul casei părintești, la ziua mea și a mamei… Aventurile cu adolescenți din tabăra de la malul mării sînt bine prinse și descrise de Suzănica Tănase, care astfel creează o atmosferă încordată și fierbinte, incendiară chiar.
O carte care s-ar fi potrivit mai mult în colecția „Prima dragoste” de la Editura Paralela 45, coordonată de Diana Iepure. Dar, într-adevăr, e mai degrabă un roman despre adolescenți, nu pentru adolescenți. Cînd se întoarce acasă, tatăl militar își verifică fiica adolescentă dacă s-a bronzat cu sutien, ceea ce, pentru (naivul de) el, simbolizează cumințenia și cumsecădenia supremă, ironie amară din partea adolescentei, narațiunea fiind la persoana I-a: „Tata mă roagă să mă dezbrac și apoi îmi spune să mă întorc cu spatele la el și să-mi dau sutienul jos. Îl ascult, sînt prea obosită să mai fac ceva, și îmi acopăr sînii cu palmele. Ca un sigiliu, urmele albe îmi mușcă din negreală, pielea bronzată de pe umeri începe să se decojească. Tata zîmbește satisfăcut. „Mă bucur că ai fost fată cuminte, Ana. Lumea e plină de stricăciuni”, zice tatăl”…
Lectură plăcută și utilă!
Suzănica Tănase, „A unsprezecea zi din august”, Editura Litera, 2024
