Ultima zi, ca ieri, e în mare parte înnorată, începe cu ploaie, dar nu durează. Nimeni nu se poate plânge de temperatură, doar de noroi. Intru în festival, iar primul lucru pe care îl aud de la Main Stage e: Dumnezeeeeeeu. Ciudat. Apoi iarăși, mai cu pasiune: Dumnezeeeeeeeu. Mă gândesc: nu cred că e o trupă de rock creștin pe Main Stage, nu? Ah, este Tudor Chirilă, ok. Să zicem.
Mă întâlnesc în drum spre cortul presei cu Vlad Zaha, care a fost la EC Talks în ziua precedentă, din păcate la o oră la care speram ca nici să nu am ochii deschiși. Eu îl urmăresc de o vreme, Vlad Zaha este criminolog specializat în politici publice din domeniul drogurilor și este vioara întâi în online-ul din România care încearcă să atragă atenția că măsurile ce se iau de o vreme încoace și campania media de promovare a fricii sunt doar o fațadă adoptată de guvern pentru a-ți convinge părinții și bunicii că aceasta chiar e o problemă de siguranță națională și că ei chiar se ocupă de ea, în timp ce modele deja implementate în alte țări funcționează și nu sunt luate în seamă dintr-o lipsă acută de viziune și încredere în știință & Vest. Dacă sunteți curioși, puteți să-l găsiți pe TikTok, pe Youtube și cine știe pe unde mai căutați voi. Apuc să schimb o vorbă cu el: au fost vreo 500 de oameni la talk-ul lui, i-a plăcut energia, el e optimist că în 5-10 ani o să se schimbe situația criminalității drogurilor și în România. Bun.
Mergem la Sevdaliza. Vine îmbrăcată într-o rochie strâmtă din latex, are mișcările la ea, este o iconiță gay. Nu am ascultat nimic altceva în afară de Alibi. Are muzică electronică, de club, așa că uneori mai mult dansează decât cântă. În orice caz, nu se relaxează, a spus că I came here to work for you guys. Cântă Alibi. Mulțumim. După aceea, atenție! Urmează o piesă în premieră, încă nelansată: Messiah. Se aude cel mai bine dintre toate, publicul e mai entuziasmat decât la Alibi. O să rupă cu ea.
Dau pe la Luna Amară, deși nu e pentru mine. Următorul eveniment la care particip e probabil și cel mai așteptat: concertul lui Sean Paul. Stau cam în același loc în care eram și la Chase & Status, dar nu mai am la fel de mult spațiu. Publicul se întinde până la roată. Nu îl apreciam așa mult pe Sean Paul până nu am realizat, la acest concert, câtă lume îi știe TOATE piesele și cât de fun sunt în general. Scena arată ca un videoclip de-al lui, are fete sexy care dansează, totul pare la nivel de vedetă internațională. Pentru mine, concertul Chase & Status și acesta se distanțează un pic față de restul.
De la Main Stage spre toalete, dai în drum de Radio Strage by OMV, acolo unde a mixat și Andi Moisescu înainte. Aici întâlnim DJ Mă-ta, care a intrat de câteva luni pe piață și deja a mixat și la Neversea, semn că poporul român are nevoie de manele techno. E singura care a umplut Radio Stage-ul în halul ăla de a dat și pe afară. Dansăm un pic.
După DJ Mă-ta, terminăm cu Alex Super Beats, în Hangar. Este Reels Party, partea a doua, adică numai cu piese care au trenduit în ultima vreme, în special pe TikTok. Un remix începe cu momentul de căpătâi al lui Vadim, ăla cu Marian. Kids love that shit. Aici mai dansez cât mai pot, dar nu mai pot mult. Oboseala acumulată pe parcursul acestui festival, pe care am simțit-o oricum și în zilele precedente, mă face să închei noaptea mai repede decât mi-aș fi propus.
Electric Castle se poate experimenta în multe feluri. Poți să mergi acolo cu familia și copiii, să faceți sport în aer liber, să stați la picnicuri, mai dați pe la un concert family friendly – e quality time. Poți să mergi ca un mega-cunoscător de muzică și să îți găsești artiști preferați la aproape orice oră sau ca un complet necunoscător și să profiți de acest bufet muzical pentru a descoperi câțiva. Poți să mergi cu grupul de prieteni și atunci nu ai cum să greșești: ești într-un bar uriaș în aer liber. Faptul că te afli într-o locație frumoasă și înconjurat de tineri puși pe glume (proaste sau nu) îți asigură o parte din buna dispoziție.
Poate nu îți place să dansezi, Castelul e locul în care găsești muzică sentimentală lângă o scenă pe care se cântă metal, lângă o scenă cu muzică românească veche, lângă Tudor Chirilă. De luat în calcul și componenta EC Talks, și proiecția de filme, însă eu cred că oricine poate să își găsească unul-două concerte care să impresioneze și câțiva DJ care să îi facă să se miște.
S-ar putea ca 5 zile să fi fost prea epuizante pentru mine, dar ăsta e prețul amintirilor. Sunt bucuros că am avut cu cine să le împărtășesc. Abia aștept să ajung acasă și să îmi fie dor. Până data viitoare.
