Problemele de somn s-ar putea să îmi afecteze azi experiența. Îmi văd nivelul energiei ca într-un joc video. We’re pushing through. Încerc să fentez starea de oboseală cu un top de la Stradivarius care abia încape pe mine. Nu sunt singurul care cască. Ne-a cam trecut tinerețea în primele 2 zile. Sper să-mi revin după ce beau sau cum se zice „să mă încarc cu energie pozitivă de acolo”.
Ne oprim, ca de obicei, la o terasă în Bonțida, să mâncăm mâncare congelată… decongelată. Acasă n-avem mâncare, așa ne motivăm să mergem cât mai repede.
Ziua 3 a început cu o ploaie scurtă în drum spre festival. Ajungem în Bonțida, primesc notificarea asta. E preferata mea.
Intrăm în festival, ne plimbăm vreo oră, e prea cald. Găsim un petec de pădure-terasă absolut minunat. Ne jucăm ”heads-up” cu oameni din program. Știam că sunt cel mai incult muzical, dar acum am și dovadă.
Mergem la Main Stage la concert COMA. Nu-mi aduc aminte să fi auzit de COMA cum auzisem de Vița de Vie, dar fără să ascult neapărat. Sunt surprins, piesele lor mi se par mult mai mainstream. Au versuri faine, pe care le și înțeleg aproape în totalitate, very nice. La niște piese se lăcrimează, la altele se dă din cap. Dau și eu, că mai am păr încă câțiva ani și vreau să profit. Văd primul mosh-pit. S-a cântat Stai, Cântă-mi povestea, Coboară-mă în Rai, Mâini către cer, pe astea le-am reținut. Devin fan COMA pe perioadă determinată. La final au mulțumit domnului Boc…
Ne pregătim să mergem la Bring me the Horizon. Mergem în timp ce cântă Paolo Nutini pe Main Stage, ca să prindem locuri bune. Mie îmi place cum cântă. Întreb și pe alții. Lor nu le place. Se termină concertul, ne luăm pozițiile. Am ajuns până în colțul scenei care intră în mulțime. De aici nu se mai poate avansa. Cu 20 de minute înainte să înceapă concertul, se mai adună lume. Se vede că e evenimentul principal. La un moment dat, înainte să intre pe scenă BMTH, îi spun prietenei mele: sunt transpirat, dar nu cred că e transpirația mea. Un băiat din față se întoarce și-mi spune fericit: o să transpir eu și pentru tine, bro.
Începe concertul, au o grafică interesantă cu un A.I. care ne spune că vine sfârșitul lumii. Îl așteptăm. Începe concertul. Eu nu sunt fan metal, dar nu mai știu prin ce perioadă am trecut, și îmi plac vreo 5-6 melodii de la ei. Shadow Moses, Can You Feel My Heart, Throne, alea. Cântă melodii de pe albumele noi. Întreb cunoscătorii: Darkside, Lost, Top 10 Statues That Cried. Se bagă în față doi oameni mari, nu mai văd nimic. O fată e luată pe umeri de iubitul ei. Un amic de-al ei îi spune: Vezi, Rux, pentru toți oamenii scunzi! Câțiva râdem. Avem un moment al oamenilor mici. Oli Sykes se apropie la câțiva metri de mine, mă uit în ochii lui, încerc să îi transmit: te rog, cântă ceva ce știu și eu. Ne ceartă pentru că nu s-a făcut mosh-pit. S-a făcut mosh-pit apoi. Aflu de la ceilalți că într-adevăr a fost o înghesuială mai mare decat în mod normal, chiar și în comparație cu alte concerte și festivaluri metal. Thank God, it wasn’t just me.
Se termină concertul, mai dăm pe la Nina Kraviz, nu stau mult. Aud din depărtare muzică românească veche, la Radio Stage by OMV. Se bagă Puya, B.U.G. Mafia, de-astea. În sfârșit. Acolo îmi consum ultimele procente de energie, gata pe azi.
