„Cît m-am războit eu cu mine!”
Acțiunea noului roman al Ioanei Nicolaie, „Drumul spre Soare-Răsare” (Humanitas), are loc între vieți, ca la George Saunders în „Lincoln între vieți”, unde fiul președintelui SUA, Willie, moare și e adus în cimitirul din Georgetown, iar personajele care formează atmosfera romanului sînt spiritele celor ca Willie, suflete încă în Purgatoriu + Lincoln, care vine la fiul băgat „într-un mormînt de împrumut (….) ultimul din stînga, la capăt de tot”. Radu, personajul principal al Ioanei Nicolaie din „Drumul spre Soare-Răsare”, se află exact între vieți, în momentul trecerii dintr-o lume în alta („Ești pe o graniță, n-ai pășit mai departe. Trupul dă încă spre timpul tău, cel de care te desparți în clipele acestea. Sufletul, însă, ei bine, el scapă de sub vreme. Pe drumul greu care i se arată în față, nu e prezent și trecut. Dar vei afla curînd asta”). Radu Maxim Niculai se vede pe el mort (chiar în vinerea Paștelui, cînd „oricine se poate mîntui”) și vede ce se întîmplă în jurul lui, dar și cu ai lui (el fiind primul din 12 frați). Vede cum fratele său Viorel ia caietele lui cu poezii și le pune într-un raft, jelindu-l că „s-a omorît cu bună știință”. Polițista zice că-l știe de cînd a venit în oraș, cînd era om normal, ca toți oamenii, dar apoi s-a prostit, și-a bătut joc de el. Tatăl, frații și surorile sînt tare necăjiți. Concluzia celor care l-au cunoscut e că și-a făcut-o cu mîna lui, c-a fost și frumos, și talentat, dar prea i-a plăcut băutura, n-a ascultat de nimeni și s-a prăpădit cu zile.
Acum se luptă pentru el tot felul de diavoli și sufletul lui scapă de ei doar la apariția Celui Alb și Celui Galben. Cel Galben e moartea, iar Celui Alb Radu îi zice Doamne și El îi spune lui Radu să se adune, că mai are doar două zile pe pămînt și timpul curge, să încerce să iasă din impas, din încurcătură, „să vedem cu ce te întorci înspre mine”. Pentru a nu nimeri pe mîna dracilor, trebuie să demonstreze că n-a fost un om rău. Trebuie să treacă prin mai multe vămi: a ereziei, a leneviei, bîrfei, furtului, magiei, a vrăjilor făcute pe față sau pe ascuns, a farmecelor, a necurățeniei, magiei, mîndriei, a lipsei de respect, a neascultării, mîniei, înșelătoriei, răzbunării, uciderii, a zgîrceniei și iubirii de arginți, a cămătăriei, geloziei, lăcomiei, beției, incestului și-a altor păcate împotriva firii, adulterului, milostivirii. Ca să treacă de aceste obstacole ale vieții, retrăiește întîmplări din viața lui, prin care să fie iertat de păcate, să treacă încercările. Ioana Nicolaie reușește să treacă de la o întîmplare la alta schimbînd stilul, fiecare întîmplare amintită-povestită de Radu fiind o excelentă proză scurtă care îl caracterizează și pe personaj, dar și timpul & locul acțiunii (Transilvania din perioada ceaușistă și postcomunistă). Povestirile din copilărie sînt inocente, directe, cele din adolescență sînt înfierbîntate de focul dragostei, al geloziei, trădării, decepției. Cele de după Revoluție readuc în roman atmosfera incertă, încordată, cu miros de nesiguranță și sărăcie lucie, cu cumpărare și vînzare și cu Caritas cu tot. În mină personajul aiurește, „amintindu-și” prin ce corpuri a mai trecut sufletul său. Înainte de moarte avem un personaj autodistructiv, decăzut, distrus de alcool, boală, nevastă și soartă.
„Drumul spre Soare-Răsare” e povestea unui om care n-a avut noroc în viață, povestea unui dezamăgit, învins, răpus.
Deși a fost tot timpul foarte bun la învățătură, n-a ajuns niciodată să învețe la facultatea visată, n-a ajuns student (și nici la liceul dorit n-a intrat tot dintr-o scăpare stupidă). Mai întîi n-a intrat la facultate la limită, tulburat la maximum de aflarea veștii că iubita sa l-a părăsit irevocabil și ireversibil, fără nici o explicație, fără nici o șansă. A scris la examen ca în transă și a picat primul sub linie. Apoi n-a mai putut să-și împlinească visul din cauza viitoarei soții, care a insistat să facă nunta exact cînd erau examenele de intrare la facultate.
Deși și-a întîlnit foarte devreme iubirea vieții, perechea, Helga fiindu-i colegă de școală, de clasă, soarta a făcut ca ea, nemțoaică, să emigreze în Germania, iar el să rămînă în România ceaușistă. Apoi Corina l-a lăsat pentru cineva mai bogat. Iar Mona îl înșela chiar dinainte de nuntă, dar și – la propriu – în ziua nunții, în fine, în noaptea nunții și tot așa înainte.
La fel s-a întîmplat și cu pasiunea sa, poezia. A scris poezie de mic, a umplut caiete întregi, dar n-a ajuns niciodată „un nume adunat pe-o carte”. Iar „poetul fără cărți publicate nu face nici cît o ceapă degerată. Pe cînd dom’ profesorul și dom’ poetul de cîrciumă, ăsta, da, se vede de departe. Pînă și copiii strigă după el, maimuțărindu-l: poietule! Poietule!”
Un roman existențial și social puternic, foarte tare și foarte bun, cu un personaj principal complex, acțiune, dragoste, adulter, trădări, trăiri psihologice intense, construcție originală și ingenioasă, părere de rău cînd se termină. Lectură plăcută și utilă!
Ioana Nicolaie, „Drumul spre Soare-Răsare”, Humanitas, 2024
Fotografie de Mihail Vakulovski.
