Ați citit sinopsisul filmului #DogPoopGirl și ați pufnit pe nas, indignați, sau, din contră, v-ați distrat pe seama subiectului inedit? Ei bine, aflați că povestea, așa absurdă cum pare, este inspirată dintr-un caz cât se poate de real: Dog Poop Girl chiar a existat, doar că în 2005, în Coreea de Sud. Cazul femeii de la metrou care a refuzat să strângă după câinele ei, dându-le, astfel, material de lucru și un scop în viață bloggerilor, este unul dintre primele exemple — și unul dintre cele mai cunoscute — de ceea ce se cheamă online shaming.
Poate că atunci m-ar fi amuzat o astfel de poveste — la urma urmei, Coreea de Sud este departe, ce ne pasă nouă, iar doamna aceea putea să ridice rahatul dacă nu voia să devină vedetă, nu? Doar că acum, în anul de grație 2022, când mai toți avem conexiune la internet și libertate de exprimare și abuzăm de ele, subiectul nu mi se mai pare unul chiar așa haios. Am râs, nu o să neg, mult chiar — dar m-a cutremurat revelația că ăștia suntem. Așa suntem toți, nu doar coreenii ăia de la capătul pământului. Râdem, glumim, dar nu ar trebui oare să ne și îngrijorăm un pic? Avizi de povești lacrimogene, dar primii la aruncat piatra, specialiști în tot ce mișcă (sau nu), am transformat internetul într-un loc al urii și dezinformării, înțesat de panouri publicitare. Opriți metroul, vreau să cobor!
#DogPoopGirl, debutul în lungmetraj al actorului, acum și regizor, Andrei Huțuleac, este o satiră socială extrem de actuală despre moralitate, umilire publică și ura din online și genul de film pe care nu mă așteptam să îl văd rulând în sălile de cinema din mall-uri. Are stofă de festival — a și câștigat unele premii, inclusiv premiul pentru debut la TIFF al nostru —, dar e drept că se și adresează unui public larg și vorbește pe înțelesul generației mereu conectate. Are trap pe coloana sonoră, hashtag în titlu, live-uri, competiții de like-uri/vizualizări, vloggeri influenți. Practic, este menit să fie viral. Ceea ce îi și doresc.
Foarte multe chipuri cunoscute apar în film — atenție, am zis chipuri, nu tipologii, deși le veți recunoaște lejer și pe acelea — dar Andreea Grămoșteanu chiar merită titlul ăla de angajata anului. Corina Moise, Dana Rogoz, Tudor Istodor, Cezar Antal, Carol Ionescu, Huțuleac însuși și mulți alții întregesc galeria de personaje memorabile (și recognoscibile). Aici se remarcă Tudor Istodor, în rolul vloggerului isteric, care luptă și urlă ca să fie auzit de sub fusta mamei cu care încă locuiește, pentru versiunea lui de adevăr. Versiune care nu e musai să coincidă cu adevărul-adevărat, dar prea puțin contează. Adevărul îi aparține celui care strigă cel mai tare, nu? RIDICĂ RAHATUL!
Oscarul meu ajunge însă la… Oscar, patrupedul cu pocinogul, care este fetiță, de fapt, o cheamă Mimi și este adorabilă. Și care vomită în metrou, nu se cacă, dar rahatul prinde mai bine la public.
E greu să vezi filmul acesta și să nu râzi, dar și mai greu este să nu cazi pe gânduri. Dacă nu te-ai lovit niciodată de o situație de online shaming, este foarte posibil să ți se pară doar o exagerare de amorul artei. Dacă însă ai citit, fie și doar de curiozitate, comentariile de la postări random ale persoanelor publice sau canalelor de știri, e greu spre imposibil să nu rezonezi cu mesajul filmului.
De văzut și de băgat la cap!
