Filmul Dirijorul Tăcerilor a fost primit cu ovații și aplauze la prima vizionare pe marile ecrane ce a avut loc ieri, 1 septembrie, cu ocazia avanpremierei de gală a producției, la Cineplexx din Băneasa Shopping City București. La eveniment au participat binecunoscuții și apreciații actori din distribuția filmului – Vlad Zamfirescu, Dana Vulc, Cristina Deleanu, Ioana Mărcoiu, Dragoș Stemate, Andrei Aradits și Costina Cheyrouze -, dar și alte mari personalități din teatru și cinema printre care actori, regizori, muzicieni, precum și celebrități îndrăgite din România.
Regizorul Ovidiu Georgescu, despre film: „Este o poveste importantă pentru mine și cred că mesajul filmului poate fi destul de familiar pentru mulți dintre noi și din acest motiv am ales să-l îmbrac într-un aer de realism magic, folosind elementele vizuale – pentru a ajunge într-o manieră cât mai prietenoasă la public. Dirijorul Tăcerilor spune o poveste universală despre noi înșine, despre ce se întâmplă în societatea noastră de azi, în spatele aparențelor, despre tot ceea ce ne înconjoară, așa ca vă invit să vedeți filmul care, începând de astăzi, 2 septembrie, poate fi văzut în toate cinematografele din țară.”
Dirijorul Tăcerilor prezintă o poveste inspirată din fapte reale, ale cărei începuturi se regăsesc în perioada interbelică și continuă până în zilele noastre. Este povestea a trei generații care trebuie să lupte pentru a-și salva căminul. Casa în care locuiesc urmează să fie demolată pentru a face loc unor clădiri de birouri de către mafioții locali în cârdășie cu indivizi corupți, din afara granițelor.
Producția, o dramă psihologică cu accente de realism magic, îi are în distribuție pe Vlad Zamfirescu, Dana Vulc, Ovidiu Ghiniță, Cristina Deleanu, Ioana Mărcoiu, Victor Țăpeanu, Adrian Titieni, András Demeter, Dragoș Stemate, Andrei Aradits, Maia Morgenstern și Costina Cheyrouze.
Filmul face parte din selecția oficială a Brno Film Festival 2022/2023. De asemenea, pentru acest lungmetraj Ovidiu Georgescu, regizorul filmului, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la London Director Awards 2022.
O poveste captivantă cu nume sonore ale cinematografiei românești, Dirijorul Tăcerilor este distribuit în România de Vertical Entertainment și rulează din 2 septembrie 2022 în toate cinematografele din țară.