Direcții noi de creație hibridă, cu programul de intermix performance EXPLORING PLUREALITIES

Sâmbătă, pe 20 aprilie 2024, de la ora 19:00, 4CULTURE ne invită la un eveniment special axat pe explorarea conceptelor de performance, text și mișcare ce avea loc la WASP Working Art Space and Production în București.

Parte din programul Exploring Plurealities, producțiile sunt rezultatul a două laboratoare multidisciplinare: Scrieri în Spațiu și Timp și Future Museums, coordonate de Mette Edvardsen și Florian Malzacher, la care au participat artiștii Alina Petrică, Flavia Giurgiu, Judith State, Mălina Moncea, Marius Olteanu și Radu Dumitriu.

Înțelese ca o „nouă transformare performativă în arte”, rezultatele laboratoarelor propun direcții noi de creație hibridă, născute din procese artistice multidisciplinare.

Pe cutie scrie Fragil (și alte câteva lucruri pe care nu le înțeleg), performance

  • Flavia Giurgiu, Judith State, Marius Olteanu, Radu Dumitriu

Care sunt imaginile care ne-au rămas în cap după o ultimă întâlnire? Care sunt stimulii ce ne pun în fața realității noastre interioare, declanșându-ne amintirile? „Pe cutie scrie Fragil (și alte câteva lucruri pe care nu le înțeleg)” prezintă un exercițiu de explorare a memoriei și a naturii fragile a minții, invitând, sub forma unui performance, la o formă de autodescoperire și conștientizare.

#Puzzle#

  • Alina Petrică

Puzzle e un work in progress. Puzzle e o primă rezidență, un prim performance, un prim solo, pentru Alina Petrică. În Puzzle sunt bucăți dintr-un om, o femeie, dintr-un parcurs artistic. Procesele creative ale artistei Alina Petrică sunt motivate de obicei de căutări care țin de emoții, sentimente sau profunzimi legate de psihic, iar dansul e un punct de sprijin important, ajutând-o să le exprime, jucând mereu un rol foarte activ, fie că e vorba de teatru-dans, teatru coregrafic sau musical. Alina Petrică e o actriță cu experiență vastă pe scenă, cu forme diferite de teatru și dans, iar Puzzle presupune un mic colaj care are la bază o căutare internă.

Methods to cope with entropy 

  • Mălina Moncea

Proiectul “Methods to cope with Entropy” este bazat pe realizarea unei cărți cu “instrucțiuni” sau observații personale ale artistei din diferite domenii ale vieții umane și metode de a confrunta, îndura sau evita procesele de transformare, degradare și haos, specifice existenței, într-o măsură sau alta, prin natura lor, ori prin subterfugii și derapaje. Meditația asupra acestor stări se realizează textual-eseistic, cât și sub forma intervențiilor asupra obiectului. Materialitatea existenței umane este flexibilă, fluctuantă, metamorfozantă, rezilientă, dar efemeră în condiția sa, o stare pe care această lucrare o subliniază prin natura abordării subiectului, cât și a practicii de a atinge și manipula obiectul artistic. Subiecte precum astrologia, timpul muncii sau relațiile sociale sunt cercetate la intersecția dintre antropologie, psihologie și studii sociale, marcând, astfel, o meditație personală a cum fiecare subiect se regăsește ca metodă de confruntare sau evadare a stării entropiei, sau mai exact, a fricilor și anxietatilor legate de dispariție și degradare. Cartea nu pretinde a fi un studiu științific, ci o trecere în revistă a unor examinări personale, intime, a condiției umane în fața problematicilor dificile.

Despre artiști

Alina Petrică a absolvit în anul 2012 secția de actorie din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Profilul său se concentrează pe activitatea intensă în teatru unde practică atât actoria, dansul cât și muzica. Este o prezență constantă pe scenele Teatrului Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon și Teatrul Excelsior. În paralel colaborează și participă la diferite proiecte din scena teatrală independentă. În ultimii doi ani, s-a remarcat în special prin interpretarea personajului Aglaja, o adaptare după romanele Aglajei Veteranyi, și prin participarea în spectacole regizate și coregrafiate de Răzvan Mazilu, inclusiv Mon Cabaret Noir și West Side Story.

Flavia Giurgiu este o artistă de teatru, dans și artă performativă, în prezent stabilită la București. Activitatea ei este constantă și complexă, atât în țară, cât și în afară. Lucrează în teatre, muzee și spații culturale independente, unde colaborează cu regizori, coregrafi și artiști de renume național și internațional. Este autoarea propriilor performance-uri și semnează coregrafia și mișcarea scenică pentru spectacolele la care lucrează sau în care și joacă. Cu studii în actorie și dans contemporan, căutările ei artistice se concentrează în jurul diverselor posibilități de a exista și funcționa în spațiul performativ contemporan.

Judith State este performer și coregraf având la bază studii și stagii de pregătire în baletul clasic și  dans contemporan. Este beneficiara unei burse de dans ISVP, Broadway Dance Centre din New York, și a unei burse danceWEB de la ImPulsTanz Viena. Judith și-a făcut debutul în film în  2016, fiind distribuită într-unul dintre rolurile principale în filmul lui Cristi Puiu, „Sieranevada”. Acesta a marcat începutul mai multor proiecte cinematografice, inclusiv filmul de debut al lui Marius Olteanu, „Monștri”, pentru care a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal. În prezent, lucrează ca interpretă/coregrafă și actriță, combinând aceste domenii cu pasiunea ei pentru muzică și cântat.

Scenarist și regizor, Marius Olteanu a ales să se concentreze asupra conflictului dintre viața privată și cea socială și asupra granițelor dintre ele. Ultimele sale două scurtmetraje, „Tie” (2015), care a fost punctul de plecare pentru debutul său în lungmetraje, „Monștri.”, și „No man’s land” (2017) au fost selectate în peste 30 de festivaluri – Busan IFF, Tallinn POFF, Namur FIFF, TIFF etc. „Monștri.” a fost inclus în selecția Forumului Berlinale din 2019. Aceste filme arată interesul său în explorarea a ceea ce se află dincolo de suprafața perfectă a lucrurilor și găsirea unor noi modalități cinematografice de a transmite lupta cu propriile limite. Marius Olteanu este de asemenea  fotograf și  regizor de publicitate.

Moncea Mălina (n. 1995) este o artistă de origine română care lucrează cu o gamă variată de medii, precum fotografia, video, obiectele sau sculptura, adesea îmbinându-le în instalații. Ea examinează teme precum mitologiile urbane și modul în care acestea s-au infiltrat prin intermediul ideologiilor populare în spațiile pe care le locuim, modul în care gândim anumite subiecte sociale și politice și, mai ales, cât de eluzive și optic ambiguie sunt ficțiunile pe care le actam și le reînviem. Mălina apreciază aspectul straniu și marginal (precum și reprezentarea estetică) a ceea ce se află dincolo de gândirea conștientă și cercetează ce parte este ficțiune și ce este adevăr obiectiv în liminalitatea minții. „Ca artistă care caută în mod constant explorarea și experimentarea, consider că melanjul de medii și concepte este o necesitate contemporană, în timp ce intrăm în lumea „post”, pentru că aici se află totul dincolo de granițe, paleta de griuri, neînțelesul și confuzia.”

Radu Dumitriu, muzician absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, specializat în pian clasic. Radu a participat la numeroase competiții de profil, atât naționale cât și internaționale, și s-a afirmat în industria muzicală pop, unde colaborează cu diverși artiști, atât ca instrumentist cât și studio musician. În prezent, Radu și-a orientat cariera către scena de muzică contemporană, integrând practici de sound design pentru diferite producții de dans, performance și film.

Despre proiectul EXPLORING PLUREALITIES

Prin implementarea unor activități transdisciplinare în domeniul artelor performative și vizuale contemporane, proiectul EXPLORING PLUREALITIES urmărește dezvoltarea audienței și susținerea creatorilor de artă contemporană din România, în parteneriat cu artista norvegiană Mette Edvardsen și în cooperare cu artiști și profesioniști români și internaționali. Creând un cadru favorabil pentru dezvoltarea artei, prin oportunități de evoluție profesională – job shadowing și mentorat, proiectul implementat de Asociația 4Culture propune o abordare progresivă, bazată pe analiza și prospectarea direcțiilor inovatoare, prin identificarea și asumarea formatelor artistice de tip hibrid. Proiectele 4Culture au o dimensiune europeană, potențial de multiplicare a rezultatelor și o expunere publică de anvergură.

Prin activitatea PERSPECTIVES IN MOTION din cadrul proiectului EXPLORING PLUREALITIES, propunem două simpozioane și o platformă digitală, ce vor capacita resursele 4Culture și ale partenerilor săi și vor asigura o diseminare a producțiilor realizate către noi audiențe pentru artele contemporane performative – dans, performance, și artele vizuale (instalații, proiecte new media și artă digitală).

Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național) este de 963.612 lei (195.288,49 euro), iar durata proiectului este de 31 luni, acesta fiind finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici