Pedro Almodóvar, atât ca regizor, cât și ca scriitor se afirmă nu doar prin versatilitatea sa, dar și faptul că temele sale recurente se manifestă într-un mod complementar în diferite forme de artă. Filmele lui Almodóvar sunt recunoscute pentru stilul care combină estetica vizuală îndrăzneață, narațiunile complexe și temele provocatoare.
Povestirile din Ultimul vis oferă o privire intimă în mintea creativă a lui Almodóvar, evidențiind legătura strânsă dintre experiențele personale și filmele sale, transformă realitatea într-o formă de ficțiune care atenuează asperitățile vieții. Almodóvar este conștient de poziția sa estetică, etică și politică, iar textele reflectă multiple referințe culturale. Pe lângă asta, se observă și o continuitate tematică între operele sale cinematografice și povestiri: dorință, mortalitate, singurătate și creație artistică, probleme sociale și sexualitate, explorarea identității și a relațiilor umane.
Regizorul mărturisește încă de la început că refuză să-și scrie autobiografia în forma tradițională, preferând să dezvăluie fragmente din viața sa prin intermediul poveștilor. Despre Pedro Almodóvar, regizorul, se pot spune puține lucruri noi. Filmele sale au conturat un corpus cinematografic care se numără printre cele mai studiate, iubite sau urâte, din toate timpurile. Numărul tezelor de doctorat, al recenziilor critice, al publicațiilor de specialitate și al retrospectivelor despre filmele lui Almodóvar este extrem de vast. Grație celor douăsprezece povestiri din Ultimul vis, putem schița câteva reflecții despre Pedro Almodóvar Caballero, scriitorul.
Realizate între 1967 și 2023, povestirile pe care Almodóvar le definește ca fiind „o completare a operelor mele cinematografice” ne arată un autor în care ceea ce scrie, ceea ce filmează și ceea ce trăiește devine un joc de vase comunicante. De-a lungul carierei sale, a abordat o gamă largă de teme, iar această diversitate tematică este reflectată și în povestiri. Colecția a fost publicată la editura Litera, anul acesta, în traducerea Laviniei Similaru. În introducere, Almodóvar mărturisește:
„Nu o dată mi s-a cerut să-mi scriu autobiografia și am refuzat; mi s-a propus, deopotrivă, să o scrie altcineva, dar continui să simt un soi de alergie când văd o carte care să vorbească în întregime despre mine ca persoană.”
Esența ficțiunii este conștientizată întâi prin intermediul mamei sale, pe care o evocă în Ultimul vis, și care a fost o mare povestitoare și care susținea că puterea ficțiunii constă în capacitatea ei de a înfrumuseța realitatea. Alte povestiri din colecție includ o poveste de dragoste între Iisus și Baraba, o versiune incipentă a filmului său Mala educación/Proasta creștere, o poveste despre un regizor de film care caută analgezice într-un weekend de sărbătoare și o narațiune gotică despre un vampir pocăit.
„Eu am învățat atâtea de la mama mea, fără ca nici ea, nici eu să ne dăm seama. Am învățat ceva fundamental pentru munca mea. Diferența dintre ficțiune și realitate și cum realitatea trebuie să fie completată de ficțiune ca să facă viața mai ușoară. Mama umplea golurile din scrisori le citea vecinelor, ceea ce ele voiau să audă uneori lucruri pe care autorul probabil că le uitase și pe care le-ar fi semnat cu plăcere improvizațiile. Acestea implica o lecție magistrală pentru mine, stabileau diferența dintre ficțiune și realitate. Și faptul că realitatea are nevoie de ficțiune ca să fie mai completă mai plăcută, mai ușor de trăit. Pentru un narator, aceasta este o lecție esențială. Eu am înțeles-o cu timpul.”
Această nouă ipostază a regizorului implică și restituirea prin text a unor nume și referințe cu care a interacționat și care l-au marcat: Enrique Vila-Matas, Marlene Dietrich, Andy Warhol, Chavela Vargas, Leila Slimani. Volumul este o celebrare a relației dintre viață și artă, ficțiune și realitate, în care Almodovar nu uită să presare deopotrivă umor și o dragoste veritabilă pentru literatură și cultură. Mi-au plăcut cel mai mult textele autobiografice, cele reflexive și cele în care sunt discutate concepte și teme din alte opere. Unele consider că sunt insuficient editate și elaborate, niște texte scoase din sertar pe care nu mai ai după ani puterea să le analizezi. Ele nu trebuie considerate ca atare, separat, ci mai degrabă receptate în contextul întregii sale; altfel, cum însuși regizorul mărturisește nu este capabil să ducă la capăt un exercițiu atât de strălucit în materie de scris.
„Întotdeauna am visat să scriu un roman prost la început, când eram tânăr, aspirația mea era să devin scriitor, să scriu mare roman. Cu timpul, realitatea îmi demonstra. Că ceea ce scriam ajungea în cele din urmă un filmuleț. Mai întâi în super 8 mm.Și apoi în lungmetraje, cu premiere în cinematografe, care aveau succes. Am înțeles că textele acelea nu erau relatări literare, ci schițe de scenarii cinematografice.”
Ultimul vis, Pedro Almodóvar, Editura Litera, 2024, traducere: Lavinia Similaru
Fotografie de Carmen Florea