Filme și cărți, cam despre asta e vorba. Despre ce se publică în sute de variante sau se vizionează ghemuit pe canapea alături de un pachet de șervețele și un calup de înghețată. Despre nevoia stringentă de a avea parte de acel final fericit împins la extremă pe care îl considerăm binemeritat și potrivit.
Dar mai ales despre cărți, că de acolo m-am activat.
Citesc mult. Aveam în jur de trei ani când taică-miu exersa cu mine silabisirea folosindu-se de articole din ziar. Nu înțelegeam mai nimic, dar eram concentrată ca un genist care se pregătește să taie firul roșu știind că are 50% șanse să-l nimerească pe cel potrivit. Treptat, mi-am activat plăcerea pentru lectură și cititul a devenit un ritual zilnic. Bine, a contribuit și faptul că pe vremea aceea variantele de petrecere a timpului liber închis în casă mizau pe imaginație și creativitate și mai puțin pe opțiuni viabile precum televiziune prin cablu și internet la discreție.
Atât cât am putut și m-a dus capul, de-a lungul timpului am jonglat haotic între stiluri și idei diferite, citind avid orice îmi pica în mână, cu teama celui care moare și rămâne necitit. Dramă, erotic, pornografic, science fiction, thriller, roman polițist, psihologic, distopii, mister, crimă și amestecuri cum îi șade bine oricărui cititor de cursă lungă. La fel cu filmele, fără de care nu mă văd petrecându-mi o parte din timpul liber. Orice, dar romance nu.
Când zic romance, nu iau în calcul romanele clasice cu care am dat startul în adolescență. Nu mă raportez la Bronte, Dickens, Tolstoi, Flaubert, Balzac, Lawrence, Austen, Hardy și câți și mai câte, pentru că acestea aduceau în prim-plan mai multe problematici sociale, politice, amoroase, spectrul larg evitând plafonarea într-o idee ușor de bagatelizat. Nu de astea zic eu, ci de romance-ul de acum, urmașul celui pe care îl citeau mamele noastre pe furiș și cu care am cochetat și noi în adolescență – Sandra Brown și verișoarele ei prin alianță.
În prezent, piața literară e sufocată cu romane în care femeile sunt atrase de șefii lor dominatori și debordând de sexualitate, mame divorțate cucerite cu greu de bărbați ce trebuie să își demonstreze vreme îndelungată calitățile pentru a le convinge să le ofere o șansă, indivizi singuri și triști, dar fideli unei iubiri rătăcite pe care doar un suflet pur, ascuns într-un trup de femeie sexy și determinată, îi poate convinge să iubească din nou. Relații care depășesc barierele timp-spațiu, calcă în picioare restricțiile impuse de mediul social sau financiar, iubiri care iartă și tânjesc ani întregi după parteneri care încă nu s-au eliberat de foste obligații pentru a le cădea în brațe. Piedici telenovelistice precum amanți vechi care revin pe nepusă masă sau soți abuzivi ce te iubesc doar când ai un ochi vânăt, copii vitregi frustrați care te împiedică să fugi în asfințit cu noua ta iubire sau părinți manipulatori ce își pun amprenta pe bunăstarea ta, ca să ai de ce să îi acuzi când constanți că ești dezechilibrat mental și nimeni nu vrea să se complice cu tine în ciuda fizicului prelucrat atent la sală.
Plângem, fremătăm, ne roadem unghiile când un el ține un monolog în ploaie despre cât de mult o va iubi pe această ea, cum a greșit și a învățat din tragediile provocate, cât de importantă este iubirea. Tânjim și oftăm înainte de culcare cu gândul la un personaj masculin puternic (că stilul în sine e mai mult adresat doamnelor, dar nu fac discriminări, sunt cazuri și cazuri) care să ne dea lumea peste cap cu un sărut, să ne salveze de la banalitate și să ne ofere tot ceea ce considerăm că merităm mai bun sub soare. Dacă se poate să aibă și ceva capital financiar, cu atât mai bine. Iubirea e faină, dar trece prin stomac și are nevoie de haine de firmă, excursii și mașini cumpărate direct de la producător. Iar ca să atragem o plajă și mai mare de cititori, îi dăm un iz fantasy și înlocuim gospodina casnică abuzată emoțional cu o tânără vampiriță sau vrăjitoare ce se pregătește să își descopere puterile și să înțeleagă că e potrivită pentru vârcolacul dur, care se chinuie de câteva generații să pozeze în liceanul fotbalist blocat în clasa a zecea.
De unde această nevoie bolnăvicioasă de a visa la iubiri imposibile?
Probabil o variantă ar fi, pentru categoriile de vârstă trecute de 35 ani, un amestec efervescent de dezamăgiri și frustrări legate de ceea ce ar fi trebui să fie și n-a fost. Despre bărbatul de lângă care s-a îngrășat și a lenevit în pat sau a uitat să își complimenteze soția obosită de prea multe activități zilnice. Și e de înțeles. Viața nu iese cum ți-ai planificat, tocmai pentru că atunci când ai planificat-o, oricum habar n-aveai despre ce e vorba. În cazul acesta lectura devine un panaceu pervers care te alină pe moment și te frustrează și mai mult când cobori cu picioarele pe pământ.
Dar ce se întâmplă cu tinerele în prag de 20 de ani, consumatoare pasionate de romance? Cum le este afectată percepția legată de calitățile unui posibil partener de viață? Visăm la prințul pe cal alb, din familie bună, curajos și puternic, masculul dorit de toate femelele, împărțit între cariera înfloritoare și familie, fără vicii, neputințe, perioade în care stima de sine e la pământ sau proiectele în lucru – un eșec lamentabil. Iubitul tandru care să vină de la birou, încă parfumat și după ce ajută la prepararea cinei, să citească povești copiilor așteptând momentul de intimitate mentală și fizică cu o femeie care are complet alte preocupări zilnice.
Ne dorim comunicare, sex, devotament, implicare, tandrețe, pasiuni comune, calm, susținere emoțională și financiară, romantism și compromisiuri. Avem nevoie de cineva care să ne intuiască nevoile, să arate bine la bustul gol în timp ce își asamblează singur mobila sau repară mașina și care să miroasă a levănțică când vine de la serviciu, după zece ore de program. Oferim la schimb mâncare semipreparată, păr nespălat, sex obosit și povestiri expirate de la muncă în timp ce ni se pare normal ca universul nostru extrem de complex în trăiri și sentimente să fie înțeles și asimilat de bărbatul ales, care, fie vorba între noi, de cele mai multe ori nu își găsește cheile.
Intenția mea nu este de a scoate în evidență defectele unuia sau altuia, ci de a înțelege că prototipul bărbatului perfect nu există. De ce ne chinuim suplimentar salivând după ceva pe care nu îl vom avea sau de care ne vom bucura o scurtă perioadă de timp, până intervine rutina?
Am văzut femei mânate de convingerea că există acolo, undeva, special pentru ele, bărbatul perfect și au sabotat fiecare relație cu potențial pe care au avut-o, considerând că se poate și mai mult și mai bine, până au ajuns să se resemneze cu puțin ori încă așteaptă să fie cucerite fatal în drum spre supermarket. Pentru că filmele și lecturile romance le creează impresia că merită.
Din punctul meu de vedere, stilul romance e dăunător. Cădem pradă acestui păcat din când în când, e uman, dar la final, cel mai posibil este să resimțim frustrare și atât.
Dragostea e frumoasă, plină de adrenalină, uneori înălțătoare, motivantă, suportivă, dar să nu ne dozăm apetitul impresionați de antreu, căci este posibil ca până la desert paleta de arome să se schimbe sau pur și simplu gusturile noastre să sufere modificări. Și niciodată nu putem să ne bazăm că ne salvează chelnerul de la un eșec culinar, el este personajul principal în propria sa poveste, cel mai probabil sătul de felurile de mâncare după care noi tânjim.
