De ce interzicem cărțile

Foto: Vlada Karpovich

De curând, într-un grup despre cărți pe Facebook au fost interzise postările și discuțiile despre Lolita lui Nabokov. Această carte a fost întotdeauna una controversată și mereu mi s-a părut că, fără o pregătire literară prealabilă (fie că vorbim fie și numai despre multe lecturi clasice și canonice în spate), nu te poți apropia de cartea asta. Și chiar și atunci când poate ai în spate un minim de cunoaștere literară, fie că e pe cale istorică sau pur și simplu ca experiență a lecturii, cred că îți poate fi greu s-o digeri. E o carte despre care s-a zis că ar fi poetică și stilistic bogată, o carte scrisă frumos și sinuos, atrăgătoare și amăgitoare, cu o forță și importanță literară incontestabile. Cu toate acestea, pentru mulți rămâne cel mult o carte psihologică masivă, greoaie și dezgustătoare, pe care nu ar vrea s-o recitească și asupra căreia o privire prea adâncă îi neliniștește. E o carte care adesea te poate face să te întrebi: de ce s-a scris chestia asta?

Discuția rămâne deschisă — Nabokov a refuzat să admită că ar fi vorba de orice „pornografic” în cartea sa. Criticii, fără îndoială întemeiați, s-au întrebat: dar la ce bun să scrii toate astea? Alții, care au citit sau nu cartea, și-au zis și încă își zic: dar asta e o biblie pentru pedofili! Alții vor spune că e o carte erotică și, prin urmare, nu ar trebui să fie liberă la discuție în grupuri unde nu poți asigura o limitare de vârstă corectă. Referindu-mă mai cu seamă la acest ultim aspect, mereu mi s-a părut bizară această concepție conform căreia Lolita ar putea fi erotică. Înțelegerea mea asupra genului acesta literar este că are în centru o poveste de dragoste, bună sau rea, cu puternice elemente sexuale — și aici vor intra, desigur, tot felul de perversiuni, anomalii și deschideri mai interesante sau mai oripilante pentru cititori și poate că aici se deschide o discuție despre limitele dintre erotica și pornografie, în măsura în care suntem de acord să delimităm terminologic aceste două noțiuni. Însă mi se pare cu adevărat grotesc să privesc o carte psihologică despre un pedofil și efectele nocive pe care le pot avea abuzurile sale asupra unei persoane minore ca fiind ceva „erotic” și, deci, ca implicând „dragostea”, oricât de extraordinară ar fi din punct de vedere stilistic sau literar — găsesc multe nuanțe literare aici, dar erotismul nu a fost niciodată unul dintre ele. Tot acest mic parcurs discursiv pe care l-am făcut aici are un singur scop, iar acela nu este de a sublinia ce cred eu despre Lolita lui Nabokov (care, de altfel, nu-mi place), ci de a arăta că despre cărți asta se face. Se discută, se dialoghează, se scrie, se presupune. Și asta are foarte mare legătură cu libertatea de expresie.

Totuși, grupurile pe Facebook așa funcționează

Nu sunt de acord cu interzicerea cărților pentru că este, în sine, un act nedemocratic și invaziv. Dar totodată cred că trebuie să existe spații potrivite pentru anumite discuții. Pe grupurile despre cărți pe Facebook sunt și mulți copii sau adolescenți care nu au vârsta de 18 ani — de aceea, orice conținut sexual, pornografic, neadecvat nici nu-și are locul pe platforme utilizabile de persoane din orice categorie de vârstă. Este discutabil dacă Lolita este o astfel de carte. Totodată, trebuie luat în considerare faptul că grupurile pe Facebook au libertatea de a-și face propriile reguli — participarea într-un grup, activă sau pasivă, înseamnă de la sine acceptarea unui anumit set de reguli. Chit că acestea sunt bune sau nu, că par sau nu democratice, că ne exasperează sau nu, ele funcționează după un principiu simplu: ești de acord cu regulile mele, atunci poți sta aici. Dacă nu ești de acord cu regulile mele, pleacă. Același principiu de funcționare are loc și pe pagina personală: de-aia poți șterge comentarii, bloca persoane, limita vizualizări și așa mai departe. Nu spun că acestea sunt lucruri bune sau rele. De fapt, de multe ori am ieșit din grupuri pentru că nu am fost de acord sau nu mi-au plăcut regulile, comportamentul celorlalți membri sau moderarea prea agresivă și „la sânge” a unor comentarii. Îmi amintesc că pe un grup internațional am postat la un moment dat o poză cu niște rafturi cu cărți ale fiicei mele și cineva a început să îmi dea sfaturi despre „cum” să fac să îi ordonez mai bine cărțile fiicei mele sau cum s-o atrag să citim mai bine, să ascund unele cărți, să afișez doar anumite titluri (deși nu spusesem că avem probleme cu lectura, că se plictisește sau că am nevoie de ajutor în vreun fel). O metodă pe care, de altfel, o cunoșteam, pe care nu am aplicat-o și de care nici nu am simțit vreodată că avem nevoie. De nervi, i-am spus „mulțumesc pentru sfatul necerut” și, brusc, n-am mai avut voie să comentez nimic pentru o săptămână. De fapt, am ieșit din grupul ăla cum am ieșit și dintr-un grup de discuții despre ADHD atunci când, cerând o părere bazată pe experiență despre un supliment alimentar, au început să mi se ofere sfaturi despre schimbarea „medicației” care nu e medicație și tot felul de alte recomandări gratuite pe care nu le cerusem. Grupurile, nu doar de Facebook, ci și alea IRL, pot fi destul de înfuriante. Pentru că se adună o groază de oameni cu opinii distincte, educație diferită și tot felul de atitudini care se pliază sau nu pe atitudinea ta. Trebuie să găsești o modalitate prin care să ajungi la o înțelegere — altfel, devii izolat sau, după caz, ieși din grup. Pentru că nu toate grupurile sunt pentru tine cum nici tu nu ești pentru toate grupurile. 

În ceea ce mă privește, cred că am petrecut prea mulți ani din viața mea enervându-mă și frustrându-mă din pricina deciziilor luate într-un grup sau altul (de cele mai multe ori online). Dacă aplic această logică simplă, mi se pare totul mai ușor: nu îmi place un grup și, dacă nici nu am nevoie de acel grup, nu am de ce să rămân în acel grup. Și atunci, nu mă mai enervez? E greu de zis. Când citesc opinia cuiva care spune că Lolita e erotica, mă enervez, deși există inclusiv discuții literare elevate despre caracterul pornografic sau nepornografic al acestei cărți controversate. Însă tocmai asta e frumusețea libertății și a literaturii. Te enervezi câteodată de-ți merg fulgii și este absolut esențial să te poți enerva și exterioriza. Probabil că, de cele mai multe ori, n-ai dreptate. Nici celălalt nu are. Lucrurile sunt adesea destul de relative. De exemplu, ce l-o fi apucat pe Nabokov să scrie o carte despre un pedofil care exploatează o fetiță pe care o ultrasexualizează și căreia îi creează un portret care se va perpetua în literatură ca un simbol lolita cu l mic? Avea el însuși aceste înclinații, mai mult sau mai puțin ascunse? De ce să scrii o astfel de carte? De pe cealaltă baricadă, răspunsuri vor veni cu siguranță: că a vrut să atragă atenția inclusiv asupra acestei viziuni problematice pe care o avem asupra subiectului, că o parte din societate sexualizează copiii fără să-și dea seama, un lucru îngrozitor. de altfel. Sau că frumusețea cărții nu se măsoară în subiect, că literatura ne-a demonstrat asta de un miliard de ori, poate începând cu Satyriconul lui Petroniu, când acel trio amoros bărbătesc se concluzionează cu abuz și lipsa consimțământului în cel mai poetic mod din punct de vedere stilistic, sub auspiciile eroticii decadente specifice epocii lui Nero. Dacă există poate un adevăr mic cât un punctuleț pe care poți pune degetul aici este că nici Satyricon și nici Lolita nu sunt pentru publicul larg. 

Eu nu am răspunsurile la toate polemicile astea și, de fapt, o să fiu sinceră cu voi, și pe mine mă enervează prea multe lucruri care nu ar trebui să mă enerveze. De exemplu, mi se pare exagerat și ieșit din comun să spui că Lolita este o biblie pentru pedofili când, cu siguranță, mulți abuzatori nici nu citesc și nici nu au auzit de Lolita în viața lor și, desigur, nu asta e forma lor de exteriorizare. În cel mai rău și grotesc mod posibil, cineva cu aceste înclinații va ajunge la această carte, dar nu îi va fi determinat comportamentul, la fel cum nu se va întâmpla ca un credincios să citească Nietzsche și brusc să creadă că dumnezeu a murit. Nu așa se întâmplă lucrurile.

De ce vorbim despre cărți pe care nu le-am citit?

Pe mine uneori mă ajută câteodată să am o „logică clară” a ceea ce se întâmplă. De exemplu, că există reguli pentru grupurile de Facebook și că, poate mai important, oamenii nu sunt doar diferiți, dar adesea nu-și pot schimba perspectiva. Că cineva care nici măcar nu a citit o carte cu o notorietate adâncă are totuși opinii puternice asupra cărții aceleia și că, indiferent de cât de important (esențial, de fapt) este dialogul, astfel de polemici, sub această formă inexactă și poate incorectă, tot vor avea loc. 

Esențialul e: nu ne putem abține. Desigur, nu e vorba doar despre cărți. Se întâmplă cu toate lucrurile din viața noastră. Toți, la un moment dat, am avut o părere despre ceva care nu ne privea în mod automat sau despre care, cu siguranță, nu cunoșteam suficient de multe lucruri încât s-avem o opinie. De exemplu, cu toții am avut opinii despre vaccinuri, chiar și cei care au ales să nu le facă (și, deci, nu îi afectau în mod direct efectele adverse, nici măcar cele atestate, darămite cele închipuite, tot aveau opinii foarte puternice în direcția asta). 

Dar să ne referim la ceva mai domol: inclusiv despre brânză avem păreri puternice. Ce fel de brânză e mai bună sau mai proastă. Într-un episod din Păienjenel, Fantoma Păianjen, Spin și Păienjenel se ciondănesc pe tema „care e cea mai bună înghețată”. Aici e și o chestie de gust — dar asta se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții noastre, trecem de la a spune „mie nu-mi place înghețata cu vanilie că e nașpa” la a spune „vaccinurile sunt bune/proaste” la a spune „Lolita e un roman extraordinar/o biblie pentru pedofili”. În ceea ce privește ultimul exemplu, e posibil ca în ambele cazuri să nu fi citit cartea. Oamenii pot spune chiar și lucruri pozitive despre lucrurile pe care nu le știu/nu le-au citit, fie că au citit sau nu despre asta, au auzit sau nu ceva despre asta sau cine știe de ce s-a creat o impresie anume despre un anumit lucru în mintea respectivei persoane. Nu ai nicio garanție, iar pe platformele de socializare lucrurile o iau razna. Cum zicea poetul Saeed Jones la un moment dat: it’s impossible to be on the internet for so long and not screw up.

Ar fi mult mai bine dacă n-am vorbi despre lucrurile pe care nu le cunoaștem — și aici sunt multe nuanțe, una e să vorbești despre pomelo dacă n-ai văzut/mâncat niciodată, cu sau fără research despre, și altceva e să ai o părere profundă despre o carte pe care nici n-ai citit-o. Cu toate că sunt multe nuanțe — și aici se nasc discuțiile cele mai interesante — la nivel de suprafață, datul cu părerea nu se schimbă. Dovadă este acest articol, sunt convinsă. Cred că vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit din același motiv pentru care vorbim despre cum recomandăm ceaiul de ceapă persoanelor care tușesc rău la o răceală, fie că l-am băut vreodată sau nu, știm noi că ăla e bun. Nu ne putem abține. Nu ăsta e cel mai rău lucru.

Cel mai grav e atunci când impui „ordine și disciplină” într-un domeniu și asupra unui subiect pe care nu doar că nu-l deții, dar nu ai suficientă autoritate cât să transformi opinia în credință/regulă. Așa au ajuns să se ardă cărți, să se interzică lecturi, să își ascundă oamenii manuscrisele sub dușumea sau să le distrugă de-a dreptul. Nu cred că asta se întâmplă într-un grup de Facebook, totuși, în măsura în care putem în continuare face parte din alte grupuri, să scriem pe paginile personale despre asta și să creăm propriile noastre grupuri — ironic sau nu, dar respectând regulile comunității, care de multe ori sunt întortocheate și nu știu să facă distincția între fake news și real news, între conținuturi cu adevărat licențioase și nu. Dar astea sunt deja alte nuanțe. 

mm
Ramona Boldizsar
Poetă, mamă, podcaster, blogger, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești. Scrie despre cărți pentru că le iubește. A absolvit Filosofia și a debutat în 2021 cu volumul de poezie „Nimic nu e în neregulă cu mine” (Casa de Pariuri Literare). E gazda podcastului literar Perfect Contemporan. O găsiți frecvent pe https://ramona.boldizsar.ro.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici