În plin an pandemic, când timpul voia nu doar să fie umplut, ci și trăit cum se cuvine, am făcut un curs care avea să-mi fie de mare ajutor în lunile și anii următori. Un curs despre știința fericirii, ce se întindea pe o perioadă de zece săptămâni, ținut de una dintre cele mai îndrăgite profesoare de la Universitatea Yale, mi-a sunat potrivit pentru ce căutam la momentul respectiv: ceva mai mult echilibru interior și o cunoaștere în profunzime a acestui mic nucleu în jurul căruia ne învârtim cu toții, tot căutând și (deseori) ratând: fericirea. Ce o fi cu fericirea asta? Există? E posibilă? E ceva real sau ne scapă mereu printre degete, asemeni unui pește alunecos, chiar când speram că l-am prins? Putem fi fericiți? De ce încărcăm un cuvânt cu atâta greutate? Poate ca să ne fie și mai greu să ni-l apropiem și să-i trăim semnificația? Erau întrebări la care nu fusesem capabilă să-mi ofer răspunsuri suficient de clare pentru a-mi potoli interogatoriul interior. Mi-am zis că un curs bazat pe știință o să mă ajute să înțeleg mai bine ce este fericirea.
Acum, fie vorba între noi, de înțeles, cred că putem înțelege cu toții ce este fericirea. Există o mulțime de cărți, de cercetări și studii, iar cursul se bazează pe informații cât se poate de concrete, obținute științific. Cu ce ne-am putea lupta, însă, când vine vorba de marele cuvânt, e trăirea efectivă a sentimentului. Cursul aduce ceva nou: trece de la nivelul lui a ști la cel al lui a pune în practică. Și poate de aceea e un curs atât de valoros; nu te lasă plin de știință sterilă la care să te uiți fără să știi cu ce se mănâncă, ci te pune să aplici în viața de zi cu zi tot ce înveți.
De ce cursul lui Laurie Santos?
Motivele pentru care Laurie Santos, profesor de psihologie la Universitatea Yale, a conceput The Science of Well-Being, curs gratuit, disponibil pe platforma coursera.org pentru oricine dorește, m-au convins și pe mine să-l fac. Ea spune că oamenii și-au schimbat comportamentul în timp real în urma aplicării exercițiilor ce au ca scop un nivel mai înalt al stării de bine. De asemenea, vremurile pe care le trăim sunt dovada că avem nevoie de informații care să ne ajute să conștientizăm și să trăim altfel: americanilor li se prescriu de patru sute de ori mai multe antidepresive față de acum douăzeci de ani, lucru destul de îngrijorător. Tot Laurie recunoaște că acest curs îi este de folos, în primul rând, sieși, căci chiar dacă se află la cârma unui drum ce are ca punct final fericirea, ea însăși înregistrează un scor sub limită privind nivelul de fericire. Cu toții ne aflăm pe drumul căutării ei, a unei stări mai înalte de a ne trăi viețile, chiar și cei pe care i-am putea privi ca pe niște zei ai cunoașterii de sine: cercetători, psihologi, psihoterapeuți. Acest lucru ne leagă într-un fel discret și frumos și ne sprijină să ne înțelegem cu mai multă deschidere unii pe alții.
Ce îți poate aduce acest curs?
În primul rând, o evaluare clară a nivelului stării tale de bine. Folosind teste precum Perma Profiler sau Authentic Happiness Inventory, obții un scor la începutul cursului. La final, după cele zece săptămâni în care vei fi înțeles mult mai multe despre subiect și vei fi aplicat exercițiile propuse, îl vei face din nou și, cel mai probabil, vei vedea un alt rezultat. La mine așa a fost.
Vei afla niște lucruri tare interesante despre modul în care mintea ta interpretează eronat starea de fericire. Denumite în curs trăsături enervante ale minții, prin prisma dificultății noastre de a ne da seama că ele există și acționează continuu și subteran, acestea ne împiedică deseori să trăim cu adevărat starea de bine. De ce? Pentru că sunt viclene, lucrează pe ascuns și au puterea venită din lipsa noastră de conștientizare în ceea ce privește existența lor. Mi-au rămas cu precădere în minte aceste idei, mi se par valoroase și cu putere de a ne readuce iar și iar cu picioarele pe pământ, în realitatea concretă a vieții.
- Cele mai puternice și atotprezente gânduri legate de ce ne-ar putea aduce fericirea sunt cel mai adesea derutante și eronate. Adică ceea ce credem că ne va face fericiți nu ne face, de regulă, astfel. Sunt inventariate cele mai întâlnite motive de fericire pe care oamenii la aduc în discuție (un loc de muncă bun, câștig substanțial, lucruri la modă, dragostea aceea din filme la care visăm cu toții, un corp cât mai frumos etc.) și se dărâmă ușor și sigur iluzia fericirii pe care acestea ne-o aduc. Un termen pe care nu l-am putut traduce în limba română și care explică procesul este miswanting, adică actul de a ne înșela cu privire la ce anume și cât anume ne va plăcea ceva în viitor. Se pare că suntem extrem de slabi la sarcinile care implică acest proces; pur și simplu evaluăm greșit și nu știm acest lucru.
- Judecăm adesea în funcție de puncte de referință notabile (dar adesea irelevante) care ne fac să ne simțim mai rău decât am avea motive. Exemplul cel mai elocvent mi se pare cel al câștigătorului locului al treilea al unui concurs, mult mai fericit decât câștigătorul locului al doilea. La ambii diferă punctul de referință: dacă punctul meu de referință e medalia de aur, voi fi dezamăgit cu locul al doilea, în schimb, dacă punctul meu de referință e lipsa unei medalii, voi fi cu adevărat fericit dacă voi urca pe podium pe locul al treilea (acest exemplu face parte dintr-un studiu al stării de fericire înregistrate de sportivi ai Jocurilor Olimpice, realizat de Medvec et all în 1995).
- Mințile noastre sunt programate să se obișnuiască și să se adapteze la lucruri. Procesul se numește adaptare hedonică și apare cu orice lucru, situație, persoană, fie că are conotație pozitivă, fie negativă. Dacă îți cumperi ceva frumos la care ai visat nu știu câte luni, fii sigur că starea de fericire te va ține o vreme, apoi va dispărea subtil. Dacă intri într-o relație romantică de vis, ea se va schimba odată cu trecerea timpului, iar starea inițială va scădea în intensitate.
- Nu ne dăm seama că mințile noastre sunt programate să se obișnuiască cu lucrurile – cea mai subtilă trăsătură dintre cele patru. Avem tendința de a supraestima impactul emoțional al unui eveniment viitor atât în ceea ce privește intensitatea, cât și durata acestuia. Ne imaginăm, de exemplu, că dacă vom câștiga la loterie, vom fi extrem de fericiți pentru mult timp. Studiile arată că nu este deloc așa. Cu cât suntem expuși mai mult și mai des unui anumit stimul, puterea acelui stimul asupra noastră va scădea. Iar noi nu ne dăm seama de acest lucru, pentru că nu avem capacitatea de a prezice în mod corect intensitatea propriilor noastre reacții.
Din curs vei putea afla modalități și tehnici concrete de depășire a acestor prejudecăți. Voi aminti doar câteva, căci pentru a înțelege în ansamblu și a ne putea schimba cu adevărat comportamentele, cred că parcurgerea cursului este esențială:
- Investirea în experiențe, nu în lucruri, întrucât, fiind fluide și în continuă schimbare, nu ne obișnuim cu ele;
- Contracararea adaptării la lucruri prin tehnici precum: savurarea, vizualizarea negativă (cum ar fi dacă nu aș avea acest lucru acum?), imaginarea zilei de azi ca fiind ultima, practicarea zilnică a recunoștinței a ceea ce am și sunt;
- Resetarea punctelor de referință (care ne afectează tot timpul judecățile privind fericirea, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru): reexperimentarea unui punct de referință din trecut, nu din prezent (dacă acum cinci ani aveam un salariu de trei ori mai mic decât azi, mă pot raporta la acel salariu, iar atitudinea față de salariul actual va fi cu siguranță alta), observarea celeilalte jumătăți, cea negativă, evitarea comparării sociale (mai puțin timp pe rețelele de socializare și mai multă practică a recunoștinței pentru propria viață), întreruperea voită a consumului (punem pauză în consumul a ceea ce ne place sau împărțim pe bucăți mai mici), creșterea varietății experiențelor (cu cât faci mai mult un lucru în mod repetat, cu atât mai puțină varietate găsești; cu cât te adaptezi mai mult, cu atât punctul de referință va deveni mai plictisitor).
Aspecte practice: temele săptămânale
Caracterul practic al cursului, despre care aminteam mai sus, vine din temele săptămânale care ți se dau. În fiecare săptămână ai de făcut zilnic niște lucruri și de înregistrat undeva, fie într-un jurnal al tău, fie în aplicația ReWi, concepută special pentru curs. Printre sarcinile pe care le vei avea de îndeplinit se numără: savurarea și practicarea recunoștinței, practicarea bunătății față de alți oameni și a conexiunii sociale, exercițiul fizic cel puțin treizeci de minute pe zi, somnul cel puțin șapte ore pe noapte, meditația. Ți se dau câte două astfel de teme pe săptămână, deci nu e de speriat. Pentru proiectul final e necesar să-ți alegi o singură temă dintre cele lucrate, pe care să o faci zilnic timp de o lună de zile. Explicațiile și rezultatele cercetărilor privind fiecare dintre temele avute asigură coerență și încredere procesului. Adică nu o faci pentru că ai citit într-un articol al unei reviste că ajută, ci pentru că e demonstrat că ajută și ai cifrele în față.
Pentru mine a fost util cursul The Science of Well-Being; mi-a adus structură și mi-a permis în același timp să fiu creativă cu privire la alegerile mele din fiecare zi. Am aflat de mulți autori pe care ulterior i-am citit sau urmează să-i citesc (Sonya Lyubomirsky, Gabriele Oettingen, Mihaly Csikszentmihalyi). M-a provocat să caut termeni intraductibili în limba română și să înțeleg informațiile în profunzime. Uneori reiau anumite prezentări, pentru că am nevoie să mi le amintesc, să le aplic și reaplic.
A fost foarte binevenit, dar aș minți dacă aș spune că m-a ajutat să fiu mai fericită. M-a ajutat, în schimb, să înțeleg că există perioade ale vieții în care îmi pot influența singură, conștient, starea de bine. Știu că well-being nu e echivalentul fericirii, ci se traduce prin bunăstare, iar bunăstarea nu e totuna cu fericirea. Știu că e important să numim cât mai corect termenii, emoțiile, sentimentele, astfel încât să ne fie cât mai clare. Am ales să folosesc acest cuvânt, fericire, pentru că nu mă mai sperie. Nici folosirea, nici însemnătatea lui.
Fericirea, atunci când nu mă încurc în termeni, înseamnă în primul rând să fac un stop-cadru, să mă opresc, să ies din modul automat de a gândi, simți, acționa și să observ. Să observ ce există acum în mine, ca emoție, și în afara mea, ca stimul. Și să iau lucrurile așa cum sunt. Poate fi orice, absolut orice. Ce am eu nevoie să fac, și bănuiesc că nu sunt singura, e să ies de pe traseul prestabilit de secole de-a rândul, pe care s-au bătătorit idei false despre ce ne-ar putea aduce fericirea.
Pentru tine ce este fericirea?
În timp ce îmi structuram mental ideile pentru acest articol, mi-a venit una nouă, căreia m-am decis să-i dau curs, să o urmez și să văd unde duce. M-am gândit să-mi întreb prieteni, cunoștințe, colegi, oameni pe care îi văd zilnic sau pe care nu i-am mai văzut de ani buni, ce înseamnă fericirea pentru ei. N-am stat prea mult pe gânduri și am trimis întrebarea, cu rugămintea de a mi se răspunde într-o frază. Am primit mai întâi cuvinte disparate, apoi fraze scurte, emoticoane cu multe oftaturi cum că le e greu, ce le fac, ce le cer. Apoi au început să vină răspunsuri lungi, adânci, din zone în care nu se umblă des. Citind, recunoșteam în mine un sentiment nou de bucurie. Mă pomeneam zâmbind, simțind recunoștință pentru sinceritate, pentru vulnerabilitatea de a citi mărturisiri atât de intime. Mă simțeam în conexiune cu fiecare răspuns, cu fiecare om care îmi scria.
Și mi-am dat seama că pentru mine, fericirea înseamnă să fiu într-o astfel de conexiune cu oamenii. Să-i aud, să-i văd, să-i simt. Să am încredere în fiecare moment de conștientizare, care aduce în altcineva un alt moment de conștientizare. Și tot așa, până ce ne oprim și ne dăm seama că suntem bine și când suntem așa și așa. Că visăm și e în regulă. Că vedem ce suntem și ce avem, chiar dacă ne grăbim. Că avem aer și soare și lună, iar pământul se va învârti și mâine, și poimâine, tocmai pentru ca noi să fim aici, acum, așa cum suntem.
Iată, mai jos, răspunsurile celor pe care i-am întrebat: ce e fericirea pentru tine?, la care vă invit și pe voi, cititorii, să contribuiți.
Pentru mine, fericirea înseamnă să-mi văd fiul alergând într-un câmp cu flori de vară, sub razele soarelui; ăsta e momentul de fericire adevărată pentru mine. (Nicoleta)
Fericirea înseamnă să am energie, să simt bucurie că trăiesc în fundal, dincolo de emoțiile care apar și trec. (Carmina)
Văd starea de well-being ca integrarea a cât mai multor părți din subconștientul nostru. A ne accepta umbra, a ne înțelege diferitele voci, a reuși să punem limite sănătoase fără să ne simțim vinovați. A putea merge conștienți și plini de compasiune față de noi și de ceilalți pe drumul ăsta. (Alex)
Pentru mine cred că fericirea înseamnă lipsa anxietății. Dacă reușesc să trăiesc în prezent, fără să proiectez scenarii, dacă pot să mă bucur de soarele de pe cer, de o cafea bună, de o călătorie într-un loc care mă liniștește și mă umple de inspirație, dacă am familia și prietenii (care sunt familia aleasă, de altfel) sănătoși și aproape, chiar și doar în suflet, dacă îmi permit un tiramisu și detergent pentru a mă bucura de lenjeria de pat proaspătă, dacă animalele sunt libere, dacă pot să mă eliberez de judecăți față de ceilalți și față de mine și dacă pot să îmi trăiesc momente din viață autentic și să văd oameni care fac la fel… asta e bunăstarea, fericirea pentru mine. Flori, pisici, cărți, muzică, oameni dragi, culori, momente și experiențe care mă ajută să apreciez că trăiesc și că am ocazia să fiu bun. Cred că fericirea este o alegere care poate fi mai greu sau mai ușor de luat, în funcție de circumstanțele fiecăruia și uneltele cu care suntem înzestrați și pe care ni le cultivăm. Ce știu eu, până la urmă? O definiție nouă a fericirii cred că putem descoperi mereu, din te miri ce. Fericirea este și atunci când toți copiii queer nu vor simți presiune, teamă, frică și nevoie să come out. Sau când femeile și minoritățile din zone extremiste vor putea trăi libere. Când războiul nu va mai fi o opțiune. Când alegerile sunt asumate și treaba făcută este din suflet și etic. (Lex)
Pentru mine, fericirea este să fiu în acord cu Sinele meu și cu misiunea lui pe pământ. Împăcarea cu sinele, liniște sufletească și o bună relație cu Dumnezeu. Relații armonioase cu cei din jur, sănătate și odihnă pentru corpul fizic, tihnă, adecvare și firesc. (Bianca)
Să găsesc azi la librărie cartea pe care o aștept de câteva luni și despre care cred, nu știu de ce, că îmi va schimba viața. Să plouă încet când ies din librărie și să găsesc loc pe o terasă acoperită, unde să beau cafea cu lavandă și să-mi pot muta scaunul, măcar din când în când, și sub picături. Să mă încapă, în sfârșit, blugii retro, să știu că am facturile plătite și că mă așteaptă cel mai bun an al meu de până acum, cu planuri vechi în sfârșit puse în aplicare, ceea ce-mi dă disponibilitatea de a întâmpina cu relaxare și ce poate să apară neplăcut pe parcurs. Să îmi aduc aminte că e bine chiar și când e rău. (Anca)
Când mă simt conectată la mine, eu, cea una cu natura, cu ceea ce nu se vede, dar se simte, se aude, vibrează și mă face să fiu prezentă, deschisă și în flow. Bunăstare înseamnă să fiu aliniată în trup, minte, suflet; să fiu în bunăstare înseamnă să fiu cea mai bună variantă a mea, în abundența darurilor primite. (Dana)
Înseamnă să fiu mulțumită. Să respir liniștit. Să mă uit la ce am și ce sunt (asta cu uitatul e cu exercițiu și cu muncă) și să văd că sunt bine. (Adela)
Pentru mine, fericirea înseamnă să mă trezesc dimineața cu bucurie și recunoștință că sunt viu. (Alex)
Fericirea, pentru mine, poate îmbrăca forma unei recunoștințe infinite, ca o ușurare după ce am reușit să trec de un obstacol enorm. Așa cum am trăit-o când am reușit să rămân în viață la nașterea Minei și când am simțit că îmi țâșnește prin ochi când i-am auzit primul țipăt și am mirosit-o după ce doctorii au scos-o din mine. Fericirea este, pentru mine, un preaplin, pe care îl simt și îl numesc miracol. Așa cum am fost total necredincioasă și perfect convinsă în unele credințe ale mele limitative, iar apoi m-am lăsat să cunosc altfel și am trăit lucruri ca fiind pentru mine epifanii. Apoi fericirea îmi mai este împlinire, atunci când așteptările, dorințele sau planurile în care am investit resurse de tot felul capătă formă, devin palpabile. Mă simt fericită când îmi percep importanța, impactul și sensul prin ceea ce aduc în viețile celorlalți, când ating alte existențe prin existența mea. Aici fericirea ca rezultat al găsirii mele de sens. Fericire îmi este clipa rotundă în care mă întâlnesc în râsul și în ochii celui iubit. Dorul reciproc împlinit. Tot fericire este pentru mine revederea dulce-amăruie a unor amintiri din vremuri demult apuse, precum și mirosuri care deschid porți din copilăria mea – picioare goale pe o uliță, ploaia torențială de vară pe pământ ars de vară toridă, scosul apei din fântână, cuiburi de rândunici pe la streșinile caselor, anumite flori și buruieni, pomi cu nuci, cireșe la urechi, urcatul pe o scară mereu de lemn. Și mai sunt fericită când descopăr lucruri noi în și despre mine, când îmi răspund la de ce-urile mele despre mine, când merg la terapie și înțeleg noi valențe ale lucrurilor. Împlinirea și liniștea în urma procesului de autocunoaștere, evoluție prin descoperire. Sunt fericită când aparțin, când mă aflu în conexiune rezonantă cu ceva sau cu cineva. Cu o carte, cu plantele pe care le plantez și îngrijesc, cu locuri pe care le vizitez, cu oameni cu care pierd noțiunea timpului când timpul petrecut împreună este calitativ și simțim să împărtășim povești semnificative. (Dana)
Bunăstarea apare atunci când e liniște, când lucrurile curg natural, când amenințarea, frica, durerea sau grija sunt diminuate. (Ovidiu)
După logica unei mini istorioare, pentru mine fericirea înseamnă așa: fotografia unui apus și povestea unui răsărit, naturalețea locurilor încremenite în timp și apartenența la o parte din istoria vieții trăite acolo, o grădină pe deal sau o cameră de hotel în plină piață, lejeritatea hainelor moi și șifonările trecute cu vederea, răcoarea așternuturilor proaspăt spălate, mirosul săpunului de Marsilia, necunoscutele unei plecări și certitudinea fiecărei reveniri, revederile începute cu Hei, cum ești? și încheiate cu Te cuprind!, curiozitatea lui Ce simt?, Dar tu ce simți?, conversațiile cu emoții descătușate și sfaturi înfrânate, mângâierile primite și date, cartografierea corpului, de la adâncirea unui obraz sub presiunea unui pupat, la elevațiile foliculior după atingere, la întinderea labirintului de bucle prin care rătăcesc degetele, absența ceasurilor și, în general, a oricăror numere sau măsurători, timpul uitat și uitatul de timp, sensibilitatea armoniilor cântate la pian de vreun geniu ne(re)cunoscut, așteptările verbalizate, sentimentele acceptate și unele gânduri ignorate, lipsa îndoielilor, blândețea unor tăceri, zâmbetele furate. (Mihai)
