Cum va arăta parcul de Crăciun realizat de UNTOLD la București

Echipa UNTOLD Universe a făcut publice imagini cu simularea parcului tematic de Crăciun, care va fi realizat în Parcul Drumul Taberei din București, în perioada 25 noiembrie – 27 decembrie, exclusiv din fonduri private.

Aici, timp de o lună, vă veți putea bucura de o experiență unică creată special de organizatorii festivalurilor UNTOLD si Neversea, ce va oferi mix-ul perfect dintre magia de festival și spiritul sărbătorior de iarnă.

Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice care vor întreține spiritul sărbătorilor, în premieră, în București.

„Universul UNTOLD se extinde cu o experiență dedicată sărbătorilor de iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia UNTOLD își va face simțită prezența în București. Conceptul spațiului, amenajarea și activitățile gândite vor transforma zona într-un loc ideal pentru întreaga familie.

Parcul tematic de Crăciun va atrage fără îndoială vizitatori din toata țara și va deveni principala atracție pentru locuitorii capitalei. Bucureștiul merită un proiect gândit după expertiza noastră, la standarde înalte, așa cum am demonstrat că putem realiza în tot ceea ce am făcut până acum”, declară Edy Chereji, co-fondator UNTOLD.

Proiectul este organizat de grupul UNTOLD Universe, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, și este finanțat în totalitate din fonduri private. Târgul de Crăciun va activa în baza unui contract de închiriere de spațiu, iar accesul publicului este gratuit.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici