Moderat, printre cei mai așteptați headliners ai acestei ediții, au adunat în fața scenei principale cea mai mare parte din cei 54.000 de oameni prezenți joi, în a doua zi de Electric Castle 8. La scena principală, seara a început în ritm de rock, alături de Zdob și Zdub și Editors, și s-a încheiat târziu în noapte cu Sofi Tukker. La Booha Stage petrecerea a continuat până la răsărit, iar pe nisipul de la Beach Stage se va dansa neîntrerupt până luni dimineață.
Numărul participanților continuă să crească, în așteptarea celui mai intens moment al ediției: concertul Twenty One Pilots, cea mai bună trupă rock a ultimei decade, conform Rolling Stone. Cap de afiș la #EC8, artiștii vin însoțiți de o întreagă comunitate internațională de fani – The Skeleton Clique nu ratează niciunul dintre show-urile incendiare oferite de trupă. Alături de ei, spectatorii prezenți la Bonțida ar trebui să se aștepte, la un spectacol complet, în care artiștii nu se vor limita la a fi pe scenă.
Cu un album nou, dar cu aceeași formulă în componență și o prezență scenică de neegalat care le-a adus și premiul pentru „Cea mai bună trupă live”, Enter Shikari revin, după șase ani, pe scena principală Electric Castle care îi mai are pe Delia, și Coma în program.
Curiozitatea de a explora surprizele rezervate de cele 10 scene din festival le va fi răsplătită celor care vor spune prezent la întâlnirea cu Altin Gün de la Hangar Stage sau celor care o vor asculta pe A.A. Williams de la Backyard Stage. Amuly și Azteca, doi dintre regii trapului românesc vor concerta live la Drip Factory, iar pentru nostalgicii care și-au trăit adolescența la începutul anilor 2000, Dana Marijuana va readuce muzica de stradă la Radio Stage.
Cei care se întorc an de an la Electric Castle, dar și cei care au ajuns anul acesta pentru prima dată la festival, nu trebuie să uite că, până duminică inclusiv, pot susține restaurarea Castelului Bánffy printr-o modalitate foarte simplă. Fiecare PET sau doză de aluminiu colectată în punctele speciale va atrage donații pentru renovarea castelului care s-a transformat, în ultimii ani, într-un adevărat centru cultural.
Abonamente și bilete pentru o zi mai sunt disponibile pe www.electriccastle.ro