Într-o perioadă în care auzim tot mai des întrebări referitoare la recesiuni și crize economice, într-o lume din ce în ce mai cuprinsă de conflicte, ne punem firesc întrebarea dacă aceste rebeliuni și războaie generează crize sau tocmai crizele generează revolte. Ca să înțelegem mai bine contextul actual, propun să ne întoarcem în istorie în secolul al XVIII-lea, când întreaga hegemonie socială era într-o permanentă dinamică, războaiele și revoltele deveniseră un obicei și nimic din ceea ce omenirea experimentase până atunci nu mai era la fel.
Înainte ca Elon Musk să cumpere Twitter, a apărut într-o formă incipientă capitalismul. Dezvoltat inițial în Europa de Vest, a fost exportat rapid în America, unde apăreau marii moșieri, o clasă muncitorească și în final o clasă de mijloc numită mai târziu „burgheză”, și astfel guvernele se simțeau amenințate de revoltele clasei de jos, revoluții ale țăranilor și mișcări în rândul muncitorilor.
Cu toate că Declarația de Independență a Statelor Unite sau Declarația Drepturilor Omului au zugrăvit tabloul secolului al XIX-lea având ca element central cauze și efecte politice, în realitate dreptul la proprietate și taxarea din ce în ce mai agresivă au fost principalele motoare ale „trezirii” maselor și, mai departe, ale evoluției constante a lumii civilizate. Războiul de 7 ani, singurul de până atunci purtat pe 5 continente, a fost declanșat de lupta colonială în America de Nord, ajungând rapid în Europa și mai departe. Ca urmare a efectelor economice dezastruoase generate de conflict au rezultat Revoluția Franceză și Revoluția Americană, mișcări ce nu au avut idealuri politice clasice, ci mai degrabă au conturat două imperii globale care s-au ucis reciproc pentru dominația asupra resurselor și a piețelor din America și Asia.
Fără îndoială, Revoluția Americană a fost generată de efectele economice dezastruoase pe care Imperiul Britanic le exportase peste Ocean. Anglia reușise să obțină supremația asupra coloniilor americane pe care le impozita peste măsură pentru a plăti pierderile cauzate de război, coloniștii erau deranjați de politica agresivă de taxare, precum și de modul de abordare a comerțului și astfel marii proprietari de plantații din SUA și-au declarat independența. Revoluția Americană s-a sfârșit cu înfrângerea Angliei; astfel, Imperiul Britanic a început o expansiune din ce în ce mai agresivă în Asia și Africa.
Un caz similar putem observa și în Franța, unde păturile de jos ale societății au început să se îndoiască de bunele intenții ale aristocrației și clerului — ordinea socială avea să se schimbe pentru totdeauna. Anul 1788 a venit cu una dintre cele mai proaste recolte din istoria Franței, în timp ce Ludovic al XVI-lea crește substanțial taxele pentru a finanța războaiele anglo-franceze, toate acestea făcând ca, în 1789, femeile ce căutau pâine în Piața Centrală să încerce o primă tentativă de asediere a Palatului Versailles. Odată cu alăturarea muncitorilor și țăranilor la asaltul asupra Bastiliei, ideile iluministe de suveranitate începeau să triumfe, ajutate și de un rege incapabil să înțeleagă ceea ce astăzi am numi politică fiscală. La fel ca în zilele noastre, unii își pierd capul atunci când aud de bani. Exact ca regele și regina din povestea noastră.
Cum nu putem discuta despre economii solide fără proprietate, am putea merge în Haiti, dar nu așa cum ne-am dori, la business class, ci povestind despre cea mai profitabilă colonie din istoria omenirii. Principalele resurse ale micuței insule erau sclavii, care reprezentau peste 90% din populație, dar Haiti nu ducea lipsă nici de resurse precum zahărul sau cafeaua care umpleau buzunarele aristocrației franceze asigurând aproape jumătate din consumul întregii Europe. Aici, diviziunea socială era chiar mai evidentă decât în Franța. Cei mai mulți erau oameni născuți în Africa și duși în Caraibe ca sclavi, o mică parte a populației era formată din muncitori albi săraci și oameni liberi, acei oameni de culoare care reușiseră să scape de sub dominația marilor moșieri, moșieri ce formau o a treia categorie. O mână de oameni ce controlau resursele și forța de muncă.
Întregul context și amalgamul de culturi și diviziuni sociale au făcut ca în 1791 aceste tensiuni să se transforme într-un adevărat război ce se va sfârși în 1806 printr-o Constituție haitiană ce avea ca element central dreptul la proprietate, interzicerea sclaviei și o politică de taxare blândă sau inexistentă, astfel Haiti reușind să aplice ideile iluministe înaintea Franței, definind noul curent într-un mod atât de liberal încât, îngrozit de ideea că Haiti ar putea ajunge simbolul libertății și al prosperității în lume, însuși Jefferson a militat pentru ca noul stat să nu fie recunoscut.
Cu siguranță că povestea poate continua cu revolta lui Pugaciov în Imperiul Rus, Rebeliunea Lotusului Alb din China sau Revolta Sikh împotriva Imperiului Mughal din India, criza Canadiană din 1837-1838 ce avea să unească regiunile de pe St. Lawrence și să creeze Canada și ar mai fi multe alte exemple. Dar acum prefer să ne întoarcem mai aproape de zilele noastre, când modelele economice tind să se apropie de cele ale secolului al XIX-lea. Cu cea mai mare parte a capitalului aflat în mâna câtorva entități ce au acumulat averi uriașe în timpul pandemiei de COVID-19 prin ajutoare de stat și redistribuirea averilor celor opriți din a-și desfășura activitatea, cu un război în Europa ce generează efecte din ce în ce mai serioase asupra economiei globale, tensiuni politice atât la nivelul blocului comunitar, cât și între SUA și China, vedem o criză alimentară severă în multe țări din Asia și Africa, numărul persoanelor aflate în situație de insecuritate alimentară ajungând de la 135 la 276 de milioane în doar doi ani. Între timp, cei peste 2000 de miliardari ai planetei și-au crescut averile cu aproximativ 70% de la începutul pandemiei și până astăzi și nu doar din muncă, așa cum am crede toți, ci obținând monopoluri acolo unde, prin intervenția statului în economie, am văzut industrii întregi ruinate în mai puțin de un an, creând oportunități și nișe perfecte pentru cei dispuși să investească sume uriașe de capital pe care să le înmulțească sigur și rapid.
Oare de la Hayek și Friedman și până astăzi, guvernanții nu au fost capabili să înțeleagă că marile decalaje între bogați și săraci apar doar în perioade de puternic intervenționism, precum pandemia? Inflația de astăzi este, fără îndoială, efectul acelor politici pandemice dezastruoase și, mai departe de atât, descurajarea investițiilor private și deciziile politice nu pot duce decât la ceea ce istoria ne-a arătat în repetate rânduri. Lipsa echilibrului va genera totdeauna revolte.
Uitându-ne la criza petrolului din `73-`74, atunci când stagflația a pus stăpânire pe o bună parte a planetei, în SUA și Marea Britanie soluțiile găsite au fost Regan și Thatcher, lideri cu adevărat liberali, aduși pentru a salva ceea ce s-a mai putut până la finalul anilor `80, perioada în care SUA a îmbrățișat dereglementarea și Marea Britanie a încercat supravegherea sindicatelor și privatizarea activelor statului sub celebra deviză a premierului Thatcher: there is no alternative.
Cu toate că prăbușirea blocului sovietic și Consensul de la Washington au reprezentat un punct critic în instaurarea unui regim economic sănătos, până și Rusia adoptând pentru o scurtă perioadă o politică fiscală liberală, ba chiar China încercând un sistem hibrid de supraviețuire și dezvoltare menit să hrănească o populație uriașă gata oricând să se revolte, astăzi aceste lucruri încep să se schimbe, norii negri ai socialismului acaparează o bună parte a economiilor, presa din Marea Britanie este astăzi dominată de doar trei familii ce stabilesc agenda media, în SUA există doar două mari blocuri de gândire ce controlează atât o parte a Congresului, cât și presa, în zona arabă ISIS și alte mișcări paramilitare recrutează masiv tineri marginalizați, alimentându-se frustrările. Și exemplele pot continua.
Să ne așteptăm astăzi la un semi-core, pe modelul tranzițiilor economice ale lui Kick? Să ne gândim că toate aceste abordări vor duce în curând la noi revolte? Să privim cu reticență sau cu speranță spre teoria lui Boswell? Dacă aș fi știut în linii atât de fine cum va evolua economia planetei, cu siguranță v-aș fi povestit toate astea de pe o insulă pustie, dar totuși ne putem da seama că nu revoltele generează crize, așa cum foarte frecvent ne este dat să credem, ci incertitudinile economice și politicile fiscale sunt principalul generator al tuturor conflictelor armate și rebeliunilor din istorie.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #6, ediția de iarnă 2022-2023.
