La invitația Ambasadei României în Republica Perú și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român, în perioada 10-20 martie Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, va susține un turneu cu 7 evenimente în Republica Peru.
Turneul marchează celebrarea a 85 de ani de relații diplomatice româno–peruane, precum și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Peru 2024.
„Turneul în Peru al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, simbol și adevărat ambasador al culturii românești în lume, cu cei 61 de ani de activitate și mii de concerte pe cele mai renumite scene internaționale, ne umple de bucurie și mândrie. Va fi darul artistic pe care România îl oferă publicului din Peru pentru aniversarea a 85 de ani de relații diplomatice și exprimarea deplină a prieteniei și respectului între aceste două mari națiuni. Mulțumim Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român pentru finanțarea acestui proiect cultural ambițios și pentru colaborarea impecabilă cu ambasada noastră! ”(Excelența Sa Camelia Ion-Radu, ambasadoarea României în Republica Perú, Ecuador și Bolivia)
Corul Madrigal va susține cinci concerte și recitaluri la Ambasada României și în Congresul Republicii Peru, precum și în catedrale și teatre din Lima – capitala peruană și cel mai mare oraș al țării, în Cusco – fosta capitală a Imperiului Inca, dar și la Machupicchu (Aguas Calientes), orașul de la baza citadelei Machu Picchu.
Proiectul „Muzică contemporană românească în spații antice universale”
Cu ocazia turneului, Corul Madrigal va cânta în unul dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume, aflat în patrimoniul UNESCO – orașul-templu incas Machu Picchu. În munții Anzi, la peste 2.400 de metri deasupra Văii Sacre, Corul Madrigal va filma al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”: „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, având la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop.
Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Videoclipul a fost filmat în situl dacic Sarmizegetusa Regia, având ca fundal sonor piesa lui Corneliu Cezar, interpretată de ansamblu.
În cadrul programului său de diplomație culturală, Corul Madrigal va lansa cu prilejul acestui turneu și materialul discografic „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”. Produsul conține cele mai recente înregistrări ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan – imnurile oficiale ale statelor de pe continentul sud-american, pe CD-uri produse la cele mai înalte standarde tehnice.
Premieră pentru Corul Madrigal, care nu e necunoscut în America de Sud
Turneul Corului Madrigal în Peru reprezintă o premieră pentru ansamblu, care se va afla în America de Sud pentru prima dată de la înființarea din 1963.
Muzica Corului Madrigal nu este însă o necunoscută pentru America de Sud, în special pentru mișcarea corală de pe continent. În anul 1983, maestrul Marin Constantin, fondatorul Madrigalului, a fost invitat să predea studenților din mai multe țări sud-americane cursuri de perfecționare corală la Conservatorul din Ibagué (Tolima), în Columbia. În urma succesului acestora, „Tratatul de dirijat coral”, semnat de Marin Constantin și având ca suport interpretări ale Corului Madrigal, a fost imprimat pe discuri în limba spaniolă și a fost popularizat pe întregul continent sud-american.
De altfel, după prima colaborare cu specialiștii din Columbia, lui Marin Constantin i-a fost acordat titlul de profesor și Director onorific al Conservatorului din regiunea Tolima, Columbia.