
Let the Body Speak este un proiect în continuă dezvoltare ce reunește momentan aproape 100 de videoclipuri realizate de dansatori amatori sau profesioniști din Ucraina. Toate filmările incluse sunt realizate după data de 24 februarie 2022, aceasta fiind una dintre puținele condiții de alăturare în arhiva video a artiștilor.
Proiecție și Q&A la Cinema Victoria din Timișoara
Pe 4 octombrie 2023, începând cu ora 20:30, la Cinema Victoria din Timișoara am văzut 10 dintre aceste filmări (45 de minute total), selecționate și prezentate de Stanislava Ovchinnikova, artist interdisciplinar și curator al evenimentului ”Let the Body Speak — contemporary dance short films”.
Evenimentul a fost urmat și de un Q&A care a lămurit curiozitățile spectatorilor în legătură cu artiștii (așa am aflat că cele mai multe videouri sunt făcute fie de un artist singur, fie de un artist și poate un prieten, nu s-au organizat mulți în grupuri de creație care să facă filmele din motive evidente), cu criteriile de selecție aproape absente (arhiva urmărește să stocheze și să prezinte o diversitate reală, așa că nu prea refuză înscrieri), cu propaganda (curatoarea a argumentat preferința pentru proiectele înscrise care merg dincolo de simboluri evidente, de culori naționale afișate).
Găsesc interesantă (pentru mine, ca spectator și consumator de artă și produse culturale) și binevenită (social și istoric, subiectiv și obiectiv) perspectiva subliniată de curatoare, aceea că Let the Body Speak a devenit, la fel ca viața însăși, despre ceva mai mult decât războiul în sine; e despre oameni, ”war fatigue” și speranța care se poate întrevedea în cele mai întunecate scenarii, revolta manifestată în moduri surprinzătoare, creativitatea care își reafirmă forța din fragilitate.

Top 3 cu preferatele mele
Dacă ar fi să fac un top trei cu preferatele mele din cele 10 văzute ieri, acesta ar include-o pe Ольга Кебас cu ”Exi (S) t (Exist & Exit)” — pentru dualitatea vizuală și motrică ilustrată, pretabilă atâtor sensuri și interpretări, Прусова Леся — З Днем Народження мене — pentru cât m-a emoționat suprapunerea între fundalul sonor (căci te-ai gândi că ”Happy Birthday” cânți într-un context luminos și fericit) și imaginea brută din subsolul unde un teanc de conserve devine tort, și mai ales Коротков Ярослав та Копцева Валерія — Світло, pe care vă las să o admirați mai jos.
Dar aș încadra cumva în topul meu și Яна Шевченко та Дмитро Абалмасов — Rozklad Ruhu, mi-a plăcut sobrietatea dată de cadrele alb-negru, dar și vibe-ul ca de Depeche Mode al artistei, totodată și o critică adusă contemporaneității, nu doar conflictelor armate.
După ce descoperim cum corpurile noastre comunică pentru noi
Poate fi provocator, chiar deranjant să nu ai contextul oferit de un narator, de un fir roșu evident, de ceva mai mult telling decât showing, asta am remarcat și după câteva întrebări sau observații făcute-n sală la final. Dar este clar că tocmai aceasta este miza și conceptul din spatele Let the Body Speak — seara trecută asta am văzut, corpuri care au spus, pe rând, povești personale relevante și ca mesaj reprezentativ pentru o întreagă (parte de) lume: exasperarea și neputința în fața aberației și neprevăzutului invaziei rusești și a conflictelor în general, speranța și viața care surprinde.
Ultima notiță pe care am luat-o a fost ”Life finds a way” și nici nu știu dacă asta e impresia generală lăsată de cele 10 momente de dans sau dacă, în ciuda lor și-a realității descrise, am concluzionat cu propriile speranțe. Știu clar că am descoperit niște dansatori pe care voi dori să-i revăd când voi căuta resurse de a mă recentra prin artă.
Întreaga arhivă online Let the Body Speak poate fi văzută aici.