Rămășițele de sub talpa comunismului, nu puține, se observă în continuare în comportamentul și principiile de viață pe care le au oamenii în România.
În ultimele zile asistăm, din nou, la un nou subiect arzător, care face furori pe rețelele de social media și pe marginea căruia se iscă tot felul de discuții mai mult sau mai puțin interesante. Și de data asta, majoritatea oamenilor aleg să se lase conduși strict de emoții și se erijează în judecători supremi.
Elena Lasconi, din papucii unei persoane publice, întâmplător și politice, ba chiar candidat pentru parlamentul european, a făcut public niște declarații cu care putem fi sau nu de acord. Dacă lăsăm emoția la o parte și judecăm cât se poate de rațional, există o mică fractură de logică în declarația ei. Și anume „familia este formată dintr-un bărbat și o femeie”. Ei bine, să confunzi căsătoria cu familia este cât se poate de taxabil și de jignitor pentru o majoritate de oameni pentru care familia înseamnă frați rămași fără părinți, mamă și copil, tată și copil, bunici și nepoți ș.a.m.d. Familia, pe lângă legăturile de sânge, e un concept. Unul care se poate aplica la fel de bine și pentru doi sau mai mulți prieteni care au devenit ca o familie.
„Sângele apă nu se face” e o bășină, una foarte urât mirositoare, dacă e să fiu sincer. Am fost crescuți cu ideea că rudele de sânge sunt rudele noastre indiferent de ce fac și că legăturile nu trebuie rupte. Că vrei sau nu, aia e familia ta și n-ai de ales. Ei bine, surpriză, suntem în anul 2023 și, ce să vezi?, îți poți alege familia. Îți poți alege oamenii cu care să formezi o familie unde să simți cu adevărat însemnătatea cuvântului familie. Nu mai e nevoie să acceptăm relații toxice doar pentru că ne leagă sângele. Suntem departe de a fi familii regale, ne putem detașa de tot ce nu ne face bine, inclusiv părinți, frați, bunici, mătuși, unchi, verișori etc.
„Este fiica ei și ar trebui să-și respecte mama. E cea care i-a dat viață, a făcut sacrificii pentru ea.”
Dragilor, nu facem copii să le cerem socoteală. La fel cum nu-i facem să ne asigurăm că are cine să aibă grijă de noi la bătrânețe. Sigur, oportunitatea de a da viață este un dar absolut minunat al planetei. Dar ținerea contabilității „sacrificiilor”, pentru a putea cere lucruri în schimbul lor, este cel mai inuman și murdar lucru posibil. Copiii nu cer să se nască. Nu este dorința lor, pentru că nu există până ce alții hotărăsc că vor să le dea viață. Dorința de a avea copii este în totalitate a părinților. Responsabilitatea de a-i crește, de a le oferi o educație, de a-i ocroti și a-i susține în viață, până când se pot descurca singuri, nu trebuie să fie un sacrificiu. Iar dacă e un sacrificiu, nu e unul pe care să-l pui ulterior în cârca copilului. A apărut pe această lume din dorința ta de a fi părinte, nu-ți este dator cu nimic, nu trebuie să ofere nimic la schimb și cu atât mai puțin să te respecte doar pentru că i-ai dat viață.
Respectul se câștigă. Hai să coborâm de pe piedestal și să pricepem lucrul ăsta. Nu ți se datorează respect doar pentru că dai viață, la fel cum nu ți se datorează respect doar pentru că ai o vârstă. Indiferent de statut sau numărul de ani, primești respect dacă-l câștigi și-l oferi la rândul tău. Câți dintre părinți își tratează copiii cu respect? Câți înțeleg că un copil are dreptul să spună ce-l deranjează, indiferent că are 3, 5, 10, 15 sau 20 de ani și nu este redus la tăcere pentru simplu motiv că e copil?
Elena Lasconi a făcut declarații publice, iar fiica ei a răspuns la ele în aceeași măsură. Public. Observ că primul argument prin care o protejăm pe mamă, dar o blamăm pe fiică, este acela că Elena și-a exprimat o opinie și e dreptul ei s-o facă. Și fiica de ce nu are acest drept? Pentru că este copil și-ar trebui să tacă? Oana Lasconi este o femeie de 31 de ani. Un adult, deci, care are propriul sistem de valori și care se-ntâmplă să nu coincidă deloc cu valorile părintelui. Și e ok să-și exprime dezacordul și să se dezică de valorile părintelui, în primul rând din respect pentru propria ființă. Oana Lasconi își datorează respect ei înșiși, conform valorilor și principiilor ei de viață. Și asta a și făcut.
În altă ordine de idei, nu vorbim de țața Leana din vale, vorbim de declarațiile unui om care ar fi trebuit să ne reprezinte în parlamentul european. Este firesc ca acestea să fie taxate de însuși propriul copil. Lăsând la o parte gradul de rudenie, Elena ar fi ajuns acolo reprezentându-și inclusiv fiica, cetățean român fiind. Din punctul meu de vedere, nu mai e vorba doar de un conflict mamă-fiică, ci și de un raport cetățean versus politician ales să-l reprezinte.
„Dacă era mama ta în locul ei, ai fi făcut la fel?” Absolut. Aș fi taxat cu încredere ceva cu care n-aș fi de acord, pentru că mama n-ar mai fi fost doar mama, care spune asta pe bancă la spart de semințe cu alte două-trei amețite care s-o audă. Ar spune asta în calitate de reprezentat al unei țări cu milioane de cetățeni, nu m-ar reprezenta doar pe mine. Și chiar de m-ar reprezenta doar pe mine, aș taxa declarațiile pentru că vorbim de principii. Respectul nu înseamnă să taci și să pleci capul în fața nimănui atunci când nu ești de acord cu ce se spune. Înainte de orice, ar trebui să punem în prim plan respectul de sine, iar asta înseamnă să iei atitudine atunci când ceva te deranjează.
„Da, dar a trimis-o la studii și a pompat bani în ea, și uite care-i răsplata!”
Well, copiii nu sunt prestatori de servicii. Nu sunt un business. Nu investești în ei în speranța unor eventuale beneficii. Este datoria ta ca părinte. Punct. Dacă reușești să-l și iubești, să-l înțelegi, să-l respecți, să-i oferi atenție și grijă, să-l ocrotești, posibil ca toate astea să fie răsplătite by default, din iubire, nu din obligație. Da, copilul nu trebuie nici să te iubească. Pentru că nu trebuie. N-are nicio obligație. O va face doar dacă știi să-l iubești în așa fel încât iubirea pentru tine să se nască involuntar. Sunt N exemple de copii care-și iubesc părinții și le vezi ochii umezi când vorbesc despre ei, deși n-au avut posibilități să le ofere haine scumpe, studii în alte tări ș.a.m.d, dar le-au oferit iubire, încredere, respect. Și-a fost suficient. E retrograd să credem că banii le-ar ține locul acestor trei factori.
