Henri de Montfaucon de Villars se numără printre literații francezi ai secolului XVII, provenind dintr-o familie nobiliară și având o titulatură de stareț. Cu o viață umbrită de experiența condamnării la moarte pe roată, autorul se face cunoscut cu ajutorul operei Contele de Gabalis sau Discursuri despre Științele Secrete, care se adâncește în straturile misticismului și ezoterismului.
Totuși, secolul al XVII-lea a avut un impact mare asupra dezvoltării și receptării unor aspecte precum religia, științele, condiția omului în lume, indiferent că vorbim despre raționalismul lui René Descartes sau interesul pentru științele secrete. Făcând parte dintr-un spațiu simbolic, ocult, aceste pseudoștiințe (alchimia, astrologia etc.) au intrat în conflict cu doctrinele religioase.
Apărută în anul 1670, cartea a fost publicată inițial sub anonimat, creându-se o serie de polemici din cauza temelor abordate. În ceea ce privește receptarea operei, se poate afirma că a fost considerată de către unele voci o satiră la adresa științelor secrete, iar de către altele, un tratat ezoteric.
Referitor la judecata de valoare, pot spune cu siguranță că această scriere jonglează între două extreme, în funcție de cititorul care o receptează (cam asta este, de fapt, soarta cărților ce tratează subiecte atât de particulare): poate fi cel mai umed vis pentru cine e interesat de acest domeniu, dar pentru cineva „neutru”, se poate limita (din păcate) la un amestec straniu de plictiseală și pierdere de vreme. Ideile aduse în centru pendulează între cele două direcții: unele sunt contra raționalismului, deoarece meditațiile Contelui Gabalis se bazează pe niște deducții spirituale, nu pe raționamente științifice, ceea ce îl discreditează în ochii cititorului modern (pentru că superstițiile, prejudecățile, mitologia „compromit” personajul și în fața a ceea ce, secolul următor, se va numi Iluminism). Pe de cealaltă parte, există principii specifice raționalismului, cum ar fi condamnarea ignoranței, privându-l pe om de a ieși, cum va zice Kant (tot secolul XVIII) din starea de minorat.
În ceea ce privește structura, opera cuprinde cinci discursuri, toate concluzionate cu o „scrisoare către domnul conte”. Așadar, mizează pe minimalism, atenția concentrându-se pe dialogurile satirico-filosofice dintre narator și Contele de Gabalis. Imaginea contelui este hiperbolizată de către personajul narator, ironic în discursurile sale, „interesat” de a pătrunde în tainele științelor secrete. Astfel, se încalcă orizontul de așteptare al cititorului prin spargerea paradigmei învățăcelului obedient maestrului.
„Prin urmare, demonii curioși ar trebui să dea vina pe Saturnul meu, și nu pe Domnul Conte de Gabalis, pentru că prefer să-i divulg secretele în loc să le practic. Dacă astrele nu-și fac datoria, Contele nu este de vină; și dacă nu am suficientă măreție sufletească pentru a încerca să devin Stăpân al Naturii, să răstorn Elementele, să comunic Instanțelor Supreme, să comand Demonilor, să fiu părintele Uriașilor, să creez noi Lumi, să vorbesc lui Dumnezeu pe tronul său redutabil, și să-l constrâng pe Heruvimul care păzește intrarea în Raiul pământean să mă lase să mă plimb de câteva ori pe aleile sale, eu și numai eu sunt de vină sau de compătimit. Dar nu trebuie pentru aceasta să fie insultată imaginea acestui Om rar […]”.
Totodată, nu lipsește nici atitudinea critică a tânărului în legătură cu cei inițiați:
„M-am hotărât să pretind a fi preocupat de aceste Științe față de toți cei despre care am putut afla că sunt la rândul lor interesați. De la început am avut mai mult succes decât am sperat. Pentru că acești Domni, oricât de misterioși și rezervați se pretind, nu cer mai mult decât să-și etaleze imaginațiile și noile descoperiri pe care susțin că le-au făcut în natură”.
Ironia și scepticismul par a se împleti în atitudinea tânărului „inițiat”, învățăcel în raport cu maesterul Conte de Gabalis. Astfel, firul narativ presupune staticul mai degrabă, bazat fiind pe dialogurile dintre cele două personaje și punând accent asupra noțiunilor și învățămintelor.
Ca subiect de interes major al discuției se remarcă ființele elementare cunoscute sub numele de Silfe, Salamandre, Nimfe și Gnomi, fiecare fiind asociată cu elemente precum aerul, focul, apa și pământul. În relația cu un Înțelept, aceste ființe dețin nemurirea, Contele de Gabalis chiar îndemnându-l pe naratorul personaj să-și unească viața cu o astfel de entitate: „Astfel, o Nimfă sau un Silf devin nemuritori și capabili de fericirea la care aspiră, pentru că este atât de posibil să se căsătorească cu un Înțelept”.
Atitudinea novicelui este mai mereu una sceptică, punând la îndoială cele aflate, considerând chiar posibile întruchipări ale Diavolului acele prezențe „fantomatice”, după cum le și numește: „Găsesc ridicolă această filosofie vizionară, detest aceste îmbrățișări oribile pe care le aveți cu fantomele. Mi-e teamă pentru dumneata ca nu cumva una din pretinsele Silfe să nu vă poarte în Infern în drumurile voastre”. Odată inițiat în tainele secrete, învățăcelul va putea deține puteri colosale: „Veți învăța să comandați întregii Naturi. Dumnezeu însuși va fi Maestrul dumitale și chiar Înțelepții vă vor fi egali. Inteligențele Supreme vor glorifica supunerea la dorințele dumitale. Demonii nu vor îndrăzni sa fie unde vă veți afla”. Totodată, aceste daruri prezentate într-o aură ce denotă forță și superioritate vin cu anumite sacrificii, fiind nevoie de un suflet fără păcate. Totuși, alegoria și seriozitatea din limbajul și comportamentul Contelui de Gabalis vin în opoziție cu satira și ezitarea tânărului în privința tainelor insuflate de cel dintâi.
Cartea implică și trimiteri biblice pe care Gabalis ține să le explice, mergând dincolo de înțelesul de bază, utilizând o hermeneutică originală pentru episodul Căderii în păcat „Să știți că limba sfântă folosește aceste metafore inocente pentru a îndepărta de la noi ideile mai puțin nepotrivite despre o faptă care a cauzat nefericirea speciei umane.” Totodată, condamnă plăcerile trupești din care se nasc copiii pe care îi numește „monștii, copii ai mâniei și ai blestemului”. Întreg accentul cade pe comuniunea Silfelor și Nimfelor cu Filosofii, prin care se poate ajunge la armonie.
Contele de Gabalis este un proiect de istorie a ideilor, axat pe în alchimie, astrologie și alte științe oculte. Maestrul Gabalis rămâne un personaj învăluit în mister, cunoscător profund al științelor secrete, împletind oratoric ezoterismul și religia.
