În 2023 a devenit deja un clișeu să afirmi la începutul unei discuții despre Dostoievski că acesta este o figură pregnantă a literaturii universale, cu precădere a celei de secol XIX, însă ceea ce merită susținut este că multe dintre creațiile lui underrated, non-mainstream sunt valoroase. De aceea, o nouă traducere a unei cărți precum Smerita merită salutată de critica literară, iar traducerea lui Mihail Vakulovski, apărută în cadrul Editurii Revistei Timpul, în 2022, aduce un nou suflu povestirii.
Rămânând în sfera autorilor consacrați, opera amintește într-o oarecare măsură de Lolita lui Nabokov, însă cu o serie de diferențe cât se poate de clare, lipsind acea pulsație erotică din cartea lui Dostoievski. Diferența de vârstă (el patruzeci, deținător al unei case de amanet și ea șaisprezece – ceva destul de normal pentru Rusia secolului XIX) trimite cu gândul la Humbert și la nimfeta Dolores Haze, discrepanță despre care personajul masculin afirmă că îl satisface: „Asta mă împlinea, această senzație de inegalitate e foarte savuroasă, teribil de savuroasă” (p. 49). Pe lângă asta, acțiunea gravitează în jurul relației aflate în declin (bărbat-femeie), pe care autorul pare să o infiltreze în majoritatea creațiilor sale (Crimă și pedeapsă, Idiotul, Eternul soț, Frații Karamazov).
Încă din primele rânduri, cartea te introduce în plin moment dramatic, cu imaginea bărbatului agitat, speriat, cufundat în propriile gânduri, care privește atent ființa aflată pe masa din sufragerie, fără viață, încercând să găsească motivul pentru care tânăra, pe care o numește smerită, a ales să-și pună capăt zilelor. Prin urmare, în cadrul construcției se remarcă o mutație temporală, întrucât personajul narator, aflat în prezent, rememorează fapte din trecut până când ajunge în punctul inițial al poveștii. Tot felul de gânduri îi împovărează conștiința prin încercarea de a găsi un motiv plauzibil pentru care tânăra a ales să se sinucidă, rămânând, în cele din urmă, o enigmă. Căsătoria celor doi a presupus inițial un acord, o relație subordonată dorințelor bărbatului, invadat de o teamă constantă de singurătate, nutrind ulterior sentimente învăluite în spectrul manipulării. Relația stă sub semnul interdependenței: ea are nevoie de cineva să o scape de teroarea în care trăiește și el necesitatea de a scăpa de singurătate. Asemenea personajelor concepute de Dostoievski, acesta se remarcă printr-o respingere de reintegrare în societatea care i-a refuzat drepturile și l-a adus în pragul izolării: „Ce-mi pasă mie de legile voastre? La ce bun tradițiile voastre, moravurile voastre, viața voastră, statul vostru, credința voastră?/ Voi m-ați respins, voi, adică oamenii. Voi m-ați alungat cu o tăcere disprețuitoare. Mi-ați răspuns cu o jignire pe viață la apelul meu înflăcărat către voi […]. Iar acum sunt îndreptățit să mă izolez de voi”(p. 62/122). Atitudinea și mentalitatea individului ajuns într-un impas existențial amintesc de „celebrul” individ al subteranei, ambii respingând societatea și normele impuse de aceasta, rămânând în sfera obscurității prin lipsa numelui.
De asemenea, comportamentul eteroclit al bărbatului se menține constant în cadrul povestirii, existând totodată contradicții în deciziile luate (de la mândria exacerbată, la gesturi extreme față de tânăra căreia îi va cădea la picioare). Distrugerea spirituală e urmată în cazul smeritei de o autodistrugere fizică, inevitabilă din cauza impactului major pe care l-au exercitat situațiile dramatice prin care a trecut de-a lungul timpului. Cei doi se remarcă printr-un dezechilibru emoțional ce are consecințe nefaste asupra acestora, mai exact în viața fetei care alege o altfel de sinucidere, având în brațe icoana Maicii Domnului. Suicidul prinde o nuanță oximoronică, nemaiîntâlnită în alte scrieri ale lui Dostoievski. Dualitatea comportamentală marchează, din nou, instabilitatea personajelor în interiorul cărora se zbat trăiri contradictorii (mândria alternează cu smerenia, adăugându-se și credința personajelor). Religia vine drept liant în viața acestora, îndeosebi în cazul smeritei, gestul său putând fi interpretat într-o notă duală. Chiar și finalul vine să confere o viziune hristică, folosind îndemnul din Evanghelia după Ioan: „Oameni, iubiți-vă unii pe alții” (p. 123), însă cu o tentă ușor ironică ce se află în opoziție cu lumea asediată de incertitudine și suferință.
Universul este unul haotic, lipsit de compasiune față de cei neajutorați, neexistând o structură armonioasă și o posibilitate de restaurare a liniștii și a păcii interioare, dar și exterioare. Relația dintre cele două personaje este una construită pe coordonate antitetice – autonomie/dependență, având în centru deprinderile celor doi indivizi cărora nu le sunt dezvăluite numele, ci rămân în sfera tainică. Putem vorbi despre o moarte eliberatoare, ce o dezrobește pe fată de tirania soțului ale cărui obiceiuri o traumatizează psihic până în punctul final. Smerita prinde contur investigativ fără accent pus în această direcție, moartea fetei stârnind o amploare atât în rândul celor cunoscuți, cât mai ales în conștiința bărbatului. Sentimentul de culpabilitate devine unul devorator, manifestându-se într-un comportament ce tinde spre nevroză. Tragismul relațiilor pare să fie un element pe care mizează autorul în toate operele sale, accentuând o imposibilă împlinire la nivel lumesc.
Astfel, povestirea Smerita, sub traducerea actuală a lui Mihail Vakulovski, conferă un suflu subterano-dostoievskian prin plasarea unor indivizi solitari și învăluiți în spectrul tragismului existențial într-o societate ostilă. Lupta are loc atât în exterior, prin repulsia manifestată, dar și în interiorul oamenilor unde se petrec conflicte monstruoase. Legat de stil, se observă o predispoziție pentru ceea ce avea să se numească în secolul XX stream of consciousness, accesând temerile, gândurile și stările personajului masculin. Putem afirma despre cei doi protagoniști că își marchează viața reciproc printr-o falsă utopie despre o viață mai bună, neștiind un lucru: lumea concepută de Dostoievski este damnată, personajele neputând găsi liniște și pace interioară.
