Confesiunile anticarului Shaun Bythell

„Îmi amintesc cuvintele „Habar nu ai cu ce ai de-a face. Asta este o organizaţie foarte puternică. Opreşte vînzarea lor sau o să suferi consecinţe grave”. Din cîte îmi amintesc, nu am suferit nici o consecinţă. Sau poate pedeapsa mea a fost să vînd cărţi timp de paisprezece ani”. 

Lucrez de aproape nouă ani la o librărie şi – ştiţi – ţin şi eu un fel de jurnal de librar (doar) pe Facebook, intitulat ba #LibrărieCuUşileDeschise, ba #LiveDinLibrărie, ba #CoșmarDeLibrar, aşa că m-am bucurat foarte mult şi cînd a apărut „Jurnal de librar” de Anca Zaharia, fosta mea colegă de la unica librărie unde am lucrat vreodată (Hu-hu! Hu-hu!), şi Jurnalul unui librar de Shaun Bythell, acum cîțiva ani, la Anansi. World Fiction (Pandora M/Trei), noua colecţie a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, iar acum sunt încîntat c-a apărut și a doua carte a lui Shaun Bythell, Confesiunile unui librar, tot la Anansi. World Fiction, tot în traducerea – minunată a – prozatoarei Mihaela Buruiană. 

Recomand din suflet cărțile lui Shaun Bythell, proprietarul celui mai mare anticariat din Scoţia, The Bookshop din Wigtown – sunt tare bine scrise, cu umor, ironie, iscusinţă, cunoaştere, inteligenţă, se citesc cu mare plăcere şi veţi afla destul de multe lucruri despre munca de anticar şi librar (despre care o să vă daţi seama că nu prea aveaţi habar), dar şi despre cărţi, clienți şi oameni în general. 

Primei cărţi i s-ar fi potrivit mai mult titlul „Confesiunile unui librar”, iar celei de-a doua – „Jurnalul unui librar”, prima fiind mai complexă, mai antologică, probabil mai atent lucrată, adunînd material foarte dens, concentrat şi bine selecţionat, iar a doua e chiar un jurnal de zi cu zi. Un jurnal care păstrează stilul primei cărţi şi pînă la urmă îşi atinge scopul, prezentînd cititorilor – interesant, cu umor, ironie şi sarcasm – absolut toate tipurile de clienţi care intră într-o librărie („Toţi cei care au lucrat într-o librărie au observat că interacţiunile cu clienţii reprezintă material mai mult decît suficient pentru o carte” – „Jurnalul unui librar”), ba mai mult de atît: aici aflăm mai multe detalii şi despre autorul cărţii, despre surori, părinţi, iubită, prieteni, despre cărţile pe care le citeşte şi despre angajaţii şi colegii săi. Sau chestii utile, cum ar fi ce ar trebui să facă prima şi prima dată un nou angajat la o librărie: „Emanuela a apărut la 9:00 din camera de oaspeţi, aşa că i-am arătat magazinul şi am pus-o să facă ordine pe rafturi să se familiarizeze cu dispunerea. Asta a fost prima sarcină pe care mi-a dat-o John Carter cînd am lucrat pentru el, în săptămînile dinainte să preiau magazinul şi, fără îndoială, una dintre cele mai utile, fiindcă dacă ştii unde se află fiecare secţiune şi fiecare subiect, vei putea să răspunzi la 80 procente din întrebările clienţilor”…

Nu ştiu cum reuşeşte, dar anticarul scoţian angajează doar colegi ciudaţi. Pe Nicky o ştim bine încă din „Jurnalul unui librar”, pocăita care întîrzie mereu măcar 10 minute, face mişto de el pe celebra lor pagină de facebook (unde îi zice NUR, adică Nemernic Uriaş şi Roşcat), înşiră cărţi şi cutii prin tot anticariatul şi le abandonează acolo şi, în general, face doar ce nu trebuie („Nicky şi-a petrecut toată ziua rearanjînd lucruri care nu aveau nevoie să fie rearanjate”). În fine, orice ar face, Nicky i-o tot ridică la fileu lui Shaun, care nu scapă nici o ocazie să-şi ţină în formă sarcasmul marca Bythell („Azi a lucrat Nicky. Amorul ei nebun de la Martorii lui Iehova o să fie în zonă weekendul ăsta ca să ţină o conferinţă la Kington Hall în Stranraer. Nicky: Trebuie să slăbesc 13 kilograme în două zile. Eu: Cum o să faci asta? Nicky: Păi, m-am ras pe picioare. Asta înseamnă deja două kilograme. Eu: Cu ce te îmbraci cînd te întîlneşti cu el? Nicky: Am ales un look comunist polonez din 1972. Am hotărît că cea mai bună soluţie pentru ca Nicky să slăbească 13 kilograme în două zile este să-şi amputeze ceva. Am fost cu toţii de acord că ar trebui să-şi taie capul, fiindcă asta rezolvă şi problema coafurii”).

Flo, „cu faţa ei încruntată şi bosumflată obişnuită”, e o adolescentă cam prostuţă („Comentariul idiot al lui Flo pe ziua de azi: «Insulele scoţiene sunt în străinătate?»), care nu găseşte niciodată cărţile căutate, notează greşit numerele de telefon ale clienţilor şi, în genere, o doare la bască de anticariat. Oricum, lucrează doar vara, în vacanţă („Callum şi Robert au sosit la 9:00, iar Flo puţin mai tîrziu, dar, cum a fost ultima ei zi, nu mi s-a părut că ar avea vreun rost să-i atrag atenţia. Nu că a ajutat cu ceva pînă acum”).

Emanuela e o tînără italiancă, voluntară, care nu prea ştie engleza (motiv de ironii şi miştouri pentru Bythell). Se plînge de tot felul de boli, aşa că primeşte porecla Bunicuţa. Vine la The Bookshop doar pentru experienţă, cazare şi mîncare, dar Bythell n-avea de unde să ştie cît mănîncă fata asta („M-am întors la 17:30, aşa că pentru cină am încălzit mîncarea pe care o făcusem aseară. M-am aşezat cu Bunicuţa să mîncăm la 20. Pe la 20:30, am ieşit să mai lucrez la căbănuţă. La 22:00, cînd m-am întors, am descoperit că, şi de data asta, Bunicuţa mîncase toată mîncarea. Îmi făcusem planuri să-mi ajungă pînă duminică, dar ar fi trebuit să ţin cont de experienţele trecute şi să mă gîndesc că o s-o devoreze pe toată. Cînd i-am vorbit de asta, mi-a răspuns: „Du-te-n mă-ta, muistule”. Vocabularul ei s-a îmbogăţit considerabil cu înjurături de cînd a sosit”; „Maria făcuse negrese, care sunt ca drogurile pentru Bunicuţa. Salivează vizibil de îndată ce le vede şi e un miracol că mai apucă şi altcineva măcar să miroasă una, darămite să guste, cînd e Bunicuţa prin preajmă”; „şi am descoperit că Bunicuţa răsese şi restul mîncării”…). 

Pentru mine cea mai tare descoperire la lectura cărților lui Shaun Bythell e că în personajele şi întîmplările povestite de el recunosc mereu personaje & situații de sub Tîmpa, trebuie să le schimbi doar numele (John în Ion, Amazon în Elefant…)… Pe marginea a n fragmente subliniate am scris „O cunosc”, „Îl cunosc” sau „Îi cunosc” şi mi-am însemnat zeci de întîmplări la paragraful „clienţi”. Îi are şi Shaun Bythell, inevitabil, şi pe cei care cerşesc reduceri, şi pe cei care nu vor să plătească punga şi se indignează că n-o primesc moca, şi băgăcioșii în seamă, şi discreții care-ţi vorbesc în şoaptă, şi clientul franc, care vorbeşte non stop, care te întreabă, dar nu te lasă să-i răspunzi, şi ăla care scapă băşini, şi ăla cu şliţul deschis, şi ăia care intră de mai multe ori în librărie, stau mult, dar nu cumpără nimic, şi cei care-ţi dau sfaturi nesolicitate şi te învaţă ce-ar trebui să faci, şi cei care se cred în bibliotecă, şi cei care-ţi blochează intrarea, şi cei care vin înaintea deschiderii, dar şi ăia care vin cu cinci minute înainte de închidere, fie weekend, fie sărbătoare, şi ăia care cred că ai cartea pe care o caută, dar nu vrei să le-o dai, şi părinţii nesimţiţi cu copii isterici și obraznici…

Nu citez din delicioasele fragmente despre clienți doar ca să nu vă răpesc din plăcerea lecturii. Citiţi aceste două cărţi pline de umor, ironie şi întîmplări din librărie şi vă veţi distra la maximum şi, sper, veţi înţelege mai mult librarii şi oamenii în general, veţi fi mai empatici, mai calmi şi mai umani cînd intraţi într-o librărie, dar și în general. Lectură plăcută şi utilă! 

Shaun Bythell, Confesiunile unui librar, Anansi. World Fiction, 2023. Traducere: Mihaela Buruiană 


Fotografii de Mihail Vakulovski

mm
Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, R. Moldova) a absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București. Debut – în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate (cea mai recentă – Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), Humanitas, 2020). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, spaniolă, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Finala Cupei Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Traducător din literatura rusă (Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). A cîştigat Premiul Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018). Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), alături de Dan Perjovschi, Carmina & Alexandru Vakulovski. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici