Vineri, 19 mai 2023, Alternosfera va concerta în Brașov. Evenimentul face parte din turneul național Imnuri de război și se va desfășura în Kruhnen Musik Halle.
Formația a lansat pe data de 24 februarie 2023 videoclipul cântecului Imnuri de război, actualul turneu fiind susținut în vederea promovării acestui single. Piesa este felul în care formația alege să protesteze în mod oficial împotriva războiului din Ucraina. Videoclipul a fost filmat în Republica Moldova. Regia este semnată Serghei Chiviriga, scenariul aparține lui Marcel Bostan și Serghei Chiviriga, director de imagine este Evghenyi Dedkov, iar în rolul principal joacă Florin Piersic Jr.
Despre Alternosfera
Formația basarabeană Alternosfera (Marcel Bostan – voce, clape; Marin Nicoară – chitară; Sergiu Aladin – chitară; Dumitru Costin – bass; Nick Russu – tobe) este unul dintre cele mai importante nume ale scenei de rock alternativ din România. Prestația artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă şi numărul extrem de mare de fani prezenți la concerte au făcut ca formația să devină un etalon pentru zona de rock şi alternative de la noi din ţară. De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova, lansând până în prezent 6 albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se Orașul 511, Wamintirile, Ploile nu vin, Flori de mai, Închisoarea albă, Două Eve, Mută, Haosoleum, Lucis, Epizodia, Fântânile, Bonjour Madame.
Critic literar. S-a născut în 1996 în Oradea. Tot în Oradea a absolvit facultatea de Litere (specializarea Română-Engleză) și programul masteral Literatură Română – Relevanțe Europene. În prezent, urmează cursurile programului masteral Istoria Imaginilor – Istoria Ideilor (UBB Cluj-Napoca, Litere). Colaborator permanent al revistei de cultură „Familia”. Co-fondator al clubului de lectură Pragul Vaida.
Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
Publicitate și conținut personalizat, măsurători ale publicității și de conținut, cercetarea audienței și dezvoltarea serviciilor
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitivAcceptPolitica de confidentialitate