Colecție nouă la Editura ap!: Ap!olodoria, destinată copiilor și adolescenților

Ap!olodoria este o nouă colecție specială de cărți pentru copii și adolescenți de la Editura ap! (ACT și Politon), menită să le deschidă cititorilor uși spre aventuri extraordinare, să le stimuleze imaginația și să le transmită valori esențiale, transmite editura. Prin intermediul acestor cărți captivante, cititorii tineri pot explora lumi fantastice, pot învăța despre valori morale și pot dezvolta abilități de gândire critică, toate într-un mod distractiv și educativ. 

Astfel, ap! își continuă misiunea de a inspira cititorii de toate vârstele, prin povești educative, pline de tâlc. Colecția cuprinde 25 de povești educative ilustrate atrăgător și este în continuă creștere. 

Câteva titluri din noua colecție

Iată câteva dintre poveștile din nou înființata colecție Ap!olodoria:

  • Teama care devine curaj, de Luca Mazzucchelli și Giulia Telli, o poveste despre o vulpe cam fricoasă și un bursuc foarte înțelept. Luca Mazzucchelli este psiholog și psihoterapeut, dar și autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei. Luca încearcă prin activitatea pe care o desfășoară să aducă psihologia mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor. Începând cu luna viitoare, îi putem găsi cărțile de referință, Era inimii și Factorul 1%, în portofoliul Editurii ap! (ACT și Politon). Giulia Telli este ilustrator. Cunoscută marelui public ca @mammachelibro, Giulia le recomandă părinților, prin intermediul rețelelor de socializare, cărți educative pe care le pot citi împreună cu copiii lor. Luca și Giulia sunt căsătoriți, locuiesc la Milano și sunt părinții a trei copii, care iubesc și ei la rândul lor cărțile cu ilustrații.
  • Autobuzul energiei pentru copii, de Jon Gordon, este cartea pe care părinții și copiii o vor parcurge împreună, ajungând ca, la finalul călătoriei cu autobuzul, să se cunoască mai bine unii pe ceilalți. Părinții vor învăța despre copiii lor că și aceștia au zile proaste (ca și ei, de altfel) și vor descoperi cum să îi ajute să depășească mai ușor aceste zile cu ajutorul lui Joy, șoferița autobuzului. Copiii, la rândul lor, vor descoperi prin intermediul lui George, protagonistul poveștii noastre, că ei dețin puterea de a-și alege atitudinea față de ceea ce li se întâmplă în viața de zi cu zi. Jon Gordon, autorul, este speaker motivațional și autor de bestsellere, cărțile sale inspirând de-a lungul timpului adulți și copii din toate colțurile lumii. Principiile sale au fost testate de companii din topul Fortune 500, școli, spitale, organizații nonprofit, numeroase echipe sportive profesioniste și amatoare, dar și de copii.
  • Adio, probleme! Cum să vorbești cu lucrurile care te sâcâie, de Dr. Wayne W.Dyer și Saje Dyer, cu ilustrații de Stacy Heller Budnick, este o altă carte minunată pentru copii din care aceștia vor învăța o nouă lecție importantă de viață. Cartea Adio, probleme! le reamintește copiilor că nu toate lucrurile din viața noastră se petrec întocmai așa cum ne-am dori. Autoarea este cea mai mică dintre cei opt copii ai familiei Dyer. Ea are în prezent 30 de ani, este scriitoare și oratoare aspirantă, dar și mămica unui băiețel pe nume Julian. Deține un master în psihologie, iar cartea de față este prima carte pe care a scris-o, în ea povestind o întâmplare adevărată din copilăria ei despre cum a reușit să se vindece într-un mod inedit de afecțiunea fizică de care suferea.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici