Cocktail cultural. Rețetar de toamnă cu ”Talk to me”, ”Ghost Book” & ”A Dark Euphony” de la Blackbriar

Toamna este anotimpul care nu grăbește, căruia îi place să instaleze o stare de calm și să se întindă la povești, de la cele mai magice & confortabile, la cele mai înfricoșătoare, care să ne rupă puțin de cotidian. Este perioada ideală pentru lecturi cozy, în care fantasticul întunecat se ia de mână cu dark academia și literatura gotică. Frunzișul foșnește și briza tomnatică întoarce pagina următoarei lecturi. Apoi, undeva în octombrie, toamna mea se îndreaptă către cărarea plină de frunze sângerânde, unde culorile apocaliptice mă scufundă într-un thriller sau un horror spooky în care mintea îmi joacă feste. Cocktailul cultural are culori aprinse, un gust picant și amărui, ce merită savurat în Club BD, CD &YA. Așadar, vă invit la o degustare cu film, muzică & benzi desenate.

Talk to me

Aperitivul este reprezentat de Talk to Me (Australia, 2023, r. Danny & Michael Philippou), un film al cărui gen, cel horror, își are originile în artă. De la picturi în ulei care înfățișează monștri terifianți, până la transpunerea contemporană din arta cinematografică, un subsector cultural care a cunoscut o surprinzătoare evoluție. Anul acesta nu doar că am avut parte de multe filme de groază – M3GAN, Evil Dead Rise, The Boogyeman, The Pope’s Exorcist, Scream 6, Insidious 5, The Nun 2, Cobweb, The Last Voyage of Demeter și Saw X – dar am avut parte în sfârșit de o avalanșă de povești bune, precum și de un mix grozav între talentul actoricesc, efecte speciale, costume & locații care au condus la atmosfera perfectă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Talk to me a fost că a reușit să mă facă să mă rup de toate detaliile și să mă concentrez la un singur obiect „blestemat”. O mână îmbălsămată care îți stârnește imediat interesul pentru modul morbid în care arată, dar care în același timp te păstrează alert pe durata întregului film, prin atmosfera misterioasă care se creează în jurul ei și prin funcționalitatea dubioasă pe care o are: invocarea spiritelor și portal pentru lumea de dincolo. Mai mult decât atât, „mâna” aici nu este folosită strict ca obiect ocult, ci reprezintă și o metaforă pentru consumul de droguri adolescentin și efectele sale, euforice pe de-o parte, devastatoare pe de alta.

În mare, filmul este despre un grup de adolescenți, printre care și Mia (Sophie Wilde, o actriță de culoare care, apropo, face o treabă remarcabilă cu rolul său), ce descoperă acest „putrefact” cu care atunci când dau mâna au posibilitatea de a conversa cu spiritul unei persoane decedate. Iar spiritul îi poate poseda dacă aceștia îi cer, dar niciodată mai mult de 90 de secunde. În esență, Talk to me este despre doliu & tristețe și despre cum toate acestea sentimente, amplificate la vârsta adolescenței, în combinație cu consumul de droguri, plictiseală și o ședință de spiritism, pot avea un rezultate tragice.

Dacă te afli în căutarea unui film care explorează cele mai primare frici și vulnerabilitățile umane: coșmaruri cu fantome, groaza de necunoscut, teama de singurătate, moarte și abandon; atunci îți recomand să vizionezi acest horror flick presărat cu un praf de empatie și o doză de gore. O invitație la cinema de nerefuzat și una dintre cele mai faine activități dark academia pe care o poți întreprinde în luna octombrie.

Ghost Book

După mâna putrefactă, ingredientul special din cocktail sunt „colțunașii invizibilității”, „supa uitării”, „supa transformării” sau „supa dansului”, iar invitații speciali sunt July Chen, William și Fantomele înfometate. Pentru că cine nu iubește poveștile cu fantome? Eu am fost dintotdeauna fascinată, în copilărie îmi plăcea să citesc benzile desenate cu Scooby-Doo sau să mă uitam la filmul Casper the Friendly Ghost. Timpul a trecut, însă pasiunea mea pentru povești întunecate, simpatice și totodată amuzante nu s-a pierdut.

În Ghost Book, autoarea și ilustratoarea Remi Lai reușește nu doar să dea viață unei povești drăguțe, amuzante, emoționante, dar și puțin înfricoșătoare, ci se inspiră și din mitologia chineză pentru a introduce cititorii într-o lume nemaiîntâlnită a fantomelor. În care regăsim stafii flămânde cărora Remi Lai le-a atribuit tentacule și dinți ascuțiți, și le-a ilustrat într-o paletă de culori ce include verde radioactiv, galben icter sau albastru mucegăit. Dar și personaje drăgălașe, cu care rezonăm instant, cum sunt July Chen sau William.

Supa Ghost Book este gata când toate aceste personaje încep să interacționeze: July Chen vede fantome, tatăl său insistă că nu sunt reale, așa că se preface că nu există. Ceea ce e puțin dificil având în vedere că este luna Fantomelor înfometate, când Porțile lumii de dincolo se deschid și fantome periculoase umblă libere prin lume. July îl salvează pe William, băiatul stafie de la a fi devorat de către o Fantomă înfometată, iar el devine primul său prieten. Însă acesta nu este o fantomă, ci un suflet prins între viață și moarte. Cei doi pornesc împreună în aventură pentru a returna pe William trupului său și află un adevăr îngrozitor — pentru ca William să trăiască, July trebuie să moară.

Scena mea preferată este reprezentată de momentul în care William pleacă în căutarea „supei uitării” pentru mama sa, în speranța că dacă nu reușește să supraviețuiască, aceasta va uita de existența lui și nu o să-i mai fie dor: ”If you don’t remember someone, you can’t miss them”. Tot atunci July îi spune că nu are amintiri despre mama sa care a murit când ea s-a născut, așa că nu simte nevoia să plângă. Apoi glumește că tatăl său probabil a băut din „supa uitării”, pentru că nici el nu vorbește vreodată despre ea: ”It’s like she never existed”.

Supa lui Remi Lai are de toate, este înduioșătoare, este creepy-cute. O să râzi citind, o să plângi și o să fugi de fantomele înfometate & verzi. Iar dacă ești fan Casper the Friendly Ghost și îți place să te rătăcești adesea în universul creat de Hayao Miyazaki, în special în Spirited Away, atunci Ghost Book va deveni următorul tău roman grafic preferat.

Blackbriar – A Dark Euphony

La final, petrecerea cu cocktail tomnatic are nevoie de un fundal sonor catifelat, cu accente simfonice & gotice. Trupa olandeză Blackbriar pare cea mai potrivită alegere dacă suntem în căutare de un metal melodic care să ne arunce în butoiul cu melancolie în care se scaldă și grupuri precum Evanescence, Nightwish, Within Temptation, Epica și Sirenia.

Cu Blackbriar am făcut cunoștință prin macabrele, dar romanticele Walking Over My Grave, Arms of the Ocean, The Seance și Snow White and Rose Red. Piese în care solista Zora Cock m-a fermecat cu timbrul său deosebit, asemănător cu cel al Anettei Olzon (ex-Nightwish, Dark Element), dar și cu stilul său narativ specific Tori Amos. Însă, pe lângă câteva piese însoțite de videoclip, cele 3 EP-uri — Fractured Fairytales (2017), We’d Rather Burn (2018), Our Mortal Remains (2019), sau albumul integral The Cause of Shipwreck (2021) nu au reușit să mă cucerească.

Cu A Dark Euphony este o cu totul altă poveste, acest material discografic m-a prins în mrejele sale, tot ce lipsea de la bucățile muzicale anterioare aici s-a întors înzecit, avem o compoziție mult mai bine închegată, cu un instrumental distinct, care iese în evidență. Străbatem drumurile pavate cu nisip, dar și pe cele cu așternuturi sângerânde cu piese precum Crimson Faces, Spirit of Forgetfulness și Forever and a Day. Pașii ne sunt însoțiți când de o claviatură somptuoasă, când de un clinchet simplu de clape, când de intervenții scurte la vioară, când de riff-uri catchy & solo-uri epice de chitară. Iar toate aceste elemente fac din „A Dark Euphony” un album captivant, de la memorabila Cicada și delicata The Evergreen and Weeping Tree, la cinematica Bloody Footprints in the Snow și monumentala We make mist.

„I’m walking in your hauntingly beautiful shadow
Taunted by monstrous rhododendrons
Watching me with their crimson faces
Reminding everyone of your spilled blood
Reminding everyone of all that I am not”

mm
Corina Stângă-Grasu
Corina Stângă-Grasu este librar, geek și mare pasionată de muzică, cu precădere de metalul progresiv. Astfel că, atunci când nu librărește sau postează pe contul de comics Cărturești, îi place să meargă la concerte și să scrie despre muzică, pe ProgNotes.ro. Iar când nu scrie, citește. Romanul ei preferat e „Pe când eram doar niște puști” de Patti Smith. Corina este și amatoare de filme & seriale horror, thriller și orice conține un strop de mister. Zâmbetul ei e prezent 90% din timp, și-l întreține cu pisici, pufarine și baloane de săpun.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici