Nu-mi plac topurile dintre ani, pentru că nu există nici un cititor care pînă pe 31 decembrie să fi citit deja toate cărţile importante din anul care tocmai se termină. Cînd făceam revista Tiuk, abia în numărul de primăvară trăgeam concluziile pentru anul dinainte. Chiar şi acum, cînd scriu, văd teancuri-teancuri de cărţi pe care le-am cumpărat, dar încă nu le-am citit, stau în jurul biroului în aşteptare, căci urmează să le citesc una cîte una sau cîte două-trei, cum mi se tot întîmplă în ultima vreme. Acum, de exemplu, termin de citit Fericire clandestină de Clarice Lispector (Humanitas Fiction), Annie Ernaux, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei (Anansi. World Fiction) şi mai citesc din Tărîmul pustiit de T.S. Eliot (Humanitas Fiction) şi Jumătate de secol cu Borges de Mario Vargas Llosa (Humanitas Fiction).
Deci, nu e un top 10 (mi se pare arogant să spui „cele mai bune X cărţi”, cum mai văd prin reviste. Cînd citesc un titlu cu „Cele mai bune…”, îmi vine să comentez: Serios? Şi cine a hotărît asta, coaie?), mai degrabă sînt 10 cărţi pe care le-am citit în 2022, mi-au plăcut mult şi vi le recomand şi vouă (dar aleg doar scriitori străini de data asta şi… doar proză).
În 2022, după mulţi ani de pauză ca traducător, am românizat două cărţi pe care nu am cum să nu vi le recomand, fireşte (dar ele-s peste orice top pentru mine, deci nu le pun la numărătoare): Smerita de F.M. Dostoievski (apărută la Editura Revistei Timpul – citește aici un fragment) şi Manaraga de Vladimir Sorokin (editată de Curtea Veche).
Smerita este perla lui Dostoievski, cireaşa de pe tort, cea mai bună vişină din vişinată, e poemul lui Dostoievski, aşa cum Suflete moarte e poemul lui Gogol, Moscova-Petuşki – poemul lui Erofeev şi De ce fierbe copilul în mămăligă – poemul lui Aglaja Veteranyi. O povestire scurtă, dar foarte intensă, despre care Emil Cioran spune c-a citit-o de 5-6 ori şi de fiecare dată a fost „la fel de răscolit ca la prima lectură”…
Vladimir Sorokin e unul din scriitorii mei preferaţi (tocmai din cauza asta n-am rezistat tentaţiei de a refuza în continuare să traduc – nu-l pot refuza pe Sorokin), iar Manaraga e un roman atipic pentru Srkn; dacă încă n-ai citit nimic din acest scriitor genial, recomand să începi chiar cu Manaraga, un super roman distopic, postmodern, suprarealist, social şi incredibil de actual! Acţiunea are loc în viitor, romanul are mai multe teme şi e (şi) despre soarta cărţilor & se citeşte cu cea mai mare plăcere. De neratat!
Michel Houellebecq, Anihilare (Humanitas Fiction, trad.: Daniel Nicolescu).
Un roman existenţial profund, dureros şi tandru în acelaşi timp, sumbru şi emoţionant, dur şi delicat, cinic şi sensibil, despre dragoste, ură şi prietenie în cuplu, despre viața de familie la maturitate, despre relaţia soţilor pe la 50 de ani, despre viaţă şi moarte şi despre cum omul poate fi între viaţă şi moarte în mai multe feluri, conştient precum Paul sau inconştient precum tatăl său. O carte foarte bună a unui scriitor excepţional!
James Salter, Tot ce este (Humanitas Fiction, trad.: Radu Paraschivescu).
Începutul romanului Tot ce este ne prinde la război şi am putea spune că Tot ce este e şi un roman de dragoste, dacă n-ar fi mult mai mult de-atît. Tot ce este este una din acele cărţi de care nu te poţi desprinde, dar în acelaşi timp ţi-e ciudă c-o să se termine, un roman căruia i-am făcut loc în raftul cu cărţile mele preferate. Un mare roman, ne spune Richard Ford, un roman „destinat să devină parte a cărţilor clasice de la începutul secolului XXI” (The Times).
Abdulrazak Gurnah, Abandon (Litera, trad.: Andreea Năstase).
Abandon, prima carte tradusă în limba română de-a lui Abdulrazak Gurnah, e absolut copleșitoare, un roman genial, intens şi plin de viață, care transmite o multitudine de sentimente și stări, de parcă ar fi o super antologie de poezie. Un roman fabulos, un scriitor incredibil de bun, pe care-l voi urmări în continuare, cum cîndva îi citeam de Garcia Marquez şi Llosa sau pe Sorokin, Houellebecq ori Arriaga şi Bolano.
Guillermo Arriaga, Sălbaticul (Editura Art, Colecţia Musai, trad.: Marin Mălaicu-Hondrari).
Cea mai intensă carte din lume! Scenele extrem de dure şi cinematografice despre viaţă, moarte, prietenie, familie, religie, fanatism, nebunie, corupţie, mită, mafie, bani te ţin mereu agitat, chiar dacă avem şi o poveste de dragoste la fel de intensă, dar care nu prea reuşeşte să te relaxeze – şi aici fiind vorba şi de gelozie, şi de iubire patologică, şi de sex sălbatic; totul e intens, agitat & sălbatic în cartea lui Arriaga. Un roman 18+ despre care Santiago Gamboa spune că este „una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit”.
Nikos Kazantzakis, Zorba Grecul (Humanitas Fiction, trad.: Elena Lazăr).
Un roman autobiografic, în tinereţe Nikos Kazantzakis chiar a deschis o mină de lignit, ajutat de bătrînul aventurier Alexis Zorbas, care „m-a învăţat să iubesc viaţa şi să nu mă tem de moarte”. Relaţia de prietenie dintre Nikos şi Zorbas e ceva magic, iar din asta Nikos Kazantzakis reuşeşte să scoată un roman plin de viaţă, nu „doar” un personaj de neuitat. Zorba Grecul e o odă vieţii, o capodoperă, un roman nemuritor despre prietenie, iubire, viaţă, libertate (publicat în peste 100 de ţări, roman după care s-a făcut un film care a cîştigat trei premii Oscar, cu Anthony Quinn în rolul principal).
Amos Oz, Aceeaşi mare (Humanitas Fiction, trad.: Marlena Braester).
Aceeaşi mare este cartea de suflet a lui Amos Oz, un extraordinar volum experimental care cred că va fi îndrăgit şi de iubitorii de poezie, şi de cititorii de proză. O carte pe care o aşez cu grijă în raftul de poezie din spatele biroului meu, dar care poate fi pusă şi la Proză, în raftul Amos Oz, fireşte, cartea la care scriitorul a ţinut cel mai mult: „Am scris această carte cu tot ceea ce am. Limbaj, muzică, structură… Dintre toate, mi-e cea mai apropiată. Aproape de mine, aproape de ceea ce am dorit întotdeauna… Am mers cît de departe am putut”.
Etgar Keret, Și, deodată, cineva bate la ușă & Haide, zboară odată (Humanitas Fiction, trad.: Ioana Petridean).
Humanitas Fiction a publicat două cărţi de proză scurtă care-mi plac foarte mult, scrise de tînărul scriitor israelian Etgar Keret – Și, deodată, cineva bate la ușă (2018) & Haide, zboară odată (2021). Și, deodată, cineva bate la ușă te cucereşte din prima prin umorul fin şi ironia sa unică, pe care le păstrează, fireşte, şi-n Haide, zboară odată, volum mai puţin unitar, dar şi mai serios, cartea fiind şi despre Holocaust (Etgar Keret fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului), oricît de umoristice şi abstracte sînt situaţiile prin care trebuie să treacă personajele. Aici Etgar Keret exploatează mai mult stările interioare decît situaţiile (ciudate-n care-şi aruncă şi aici personajele, ce-i drept – „nimic nu-i mai ciudat decît să auzi un chinez vorbind ebraică”). Haide, citeşte-l odată!
Roberto Bolaño, 2666 (Ed. Univers, trad.: Eugenia Alexe Munteanu)
Un roman despre care s-ar fi spus pe vremuri că e un roman total – şi existenţialist, şi istoric, şi de dragoste, erotic, de aventuri, de mister, poliţist, despre crime sexuale în serie, despre scris şi citit şi despre soarta scriitorului, dar şi a criticilor literari, un roman sac în care încape toată societatea în care trăim. S-au spus lucruri foarte frumoase despre 2666, capodopera lui Roberto Bolaño, roman „epocal. Fără îndoială, prima mare carte a secolului XXI” (The Complete Review), tradus în multe limbi, premiat, apreciat şi de scriitori, şi de criticii literari şi – ce e cel mai important – de cititori(i din toată lumea). Un roman care trebuie citit, dacă vrem să ştim cum mai respiră literatura contemporană.
Clarice Lispector, Cea mai mică femeie din lume & Fericire clandestină (Humanitas Fiction, trad.: Anca Milu-Vaidesegan).
Clarice Lispector scrie o proză psihologică, texte care au în prim plan mai ales lumea interioară a femeilor şi relaţiile de familie. Pentru ea cu adevărat contează stările, senzaţiile, emoţiile, experienţele interioare, angoasele, trăirile, la care ajunge cu ajutorul a foarte puţină acţiune în care se implică personajele sale, care mai mult trăiesc şi gîndesc decît acţionează, psihologicul aici fiind mai important decît aventura. Personajele (majoritatea feminine) încearcă din răsputeri să înţeleagă, chiar dacă „cine înţelege dezorganizează”.
Gheorghi Gospodinov, Fizica tristeții (Anansi. World Fiction, trad.: Cătălina Puiu).
Fizica tristeții e un roman autobiografic ficţional, în care personajul principal poate fi chiar scriitorul, din copilărie pînă acum, personaj care în copilărie are darul să se identifice cu alte fiinţe şi să le trăiască – la propriu – viaţa, biografia, poveştile, întîmplările, deci să trăiască şi în alte timpuri, locuri şi corpuri, conştient că „întoarcerea în timp nu e întotdeauna nevinovată. Trecutul poate fi un loc periculos”. Roman apărut la Anansi. World Fiction, care e un dar extraordinar pentru cititorii români, o colecţie de vis!
S-au adunat deja 10?
Bine, atunci vă mai recomand alte 13 cărţi de proză pe care le-am citit în 2022 şi care mi-au plăcut foarte mult:
- Delia Owens, Acolo unde cîntă racii (Trei/Anansi. World Fiction/Pandora M);
- Mieko Kawakami, Poveşti de vară (Litera, trad.: Dana-Ligia Ilin);
- Ryu Murakami, În supa miso (Polirom, trad.: Florin Oprina);
- Andrei Kurkov (Curtea Veche), Picnic pe gheață (despre care am scris aici), dar şi Legea melcului (am scris aici pe larg);
- Norris von Schirach, Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Humanitas Fiction, trad.: Victor Scoradeț), pe care am recomandat-o aici;
- Maria Stepanova, În amintirea memoriei (Humanitas Fiction, trad.: Luana Schidu), despre care v-am povestit aici;
- Narine Abgarian, Din cer au căzut trei mere (Humanitas Fiction, trad.: Luana Schidu), pe care o recomandam tot în Revista GOLAN;
- Yōko Ogawa, Poliția Memoriei (Humanitas Fiction, trad.: Raluca Nicolae), recomandată aici;
- Cormac McCarthy, Drumul (Humanitas Fiction, trad.: Irina Horea);
- Polly Samson, Un teatru pentru visători (Humanitas Fiction, trad.: Vali Florescu);
- Laura Lindstedt, Prietena mea Natalia (Humanitas Fiction, trad.: Sigrid Crăsnean), recomandare pe site-ul Revistei GOLAN;
- Iuri Andruhovîci, Recreaţii (Cartier, trad.: Maria Hoşciuc);
- Quentin Tarantino, A fost odată la Hollywood (Humanitas Fiction, trad.: Iulia Gorzo)…
(Şi una de poezie, care mi-a plăcut foarte tare: Noapte credincioasă și virtuoasă de Louise Glück, Anansi. World Fiction, trad.: Bogdan-Alexandru Stănescu).
S-au făcut 13?
OK, atunci vă spun şi 10 cărţi din teancurile de pe lîngă biroul meu pe care abia aştept să le citesc (recunosc că le-am răsfoit pe toate şi am şi citit fragmente din unele):
- Tărîmul pustiit de T.S. Eliot (Humanitas Fiction);
- Theodoros de Mircea Cărtărescu (Humanitas);
- Povestirile lui Thomas Mann, reunite de Humanitas Fiction în Moartea la Veneția şi Mario și vrăjitorul;
- Eshkol Nevo (Humanitas Fiction. Le am aproape, dar mereu a apărut ceva de citit-lansat şi le-am tot amînat, dar am să le citesc pe toate trei odată);
- Pier Paolo Pasolini, Poezii (Tracus Arte);
- Romanele lui Serhii Jadan de la Cartier;
- Thomas Pynchon, Viciu ascuns (Polirom);
- Cărţile lui Roberto Bolano de la Anansi. World Fiction (am un teanc întreg de la ei, care aşteaptă să-mi fac timp);
- Celelalte trei cărţi ale lui Abdulrazak Gurnah (Litera)
- şi cealaltă carte a lui Mieko Kawakami, Heaven (Litera), fiindcă Poveşti de vară mi-a plăcut foarte mult.
Aoleu, trebuie să mă opresc aici, dar mai am atîtea cărţi care se uită chiar acum la mine nerăbdătoare: „Citeşte-mă pe mine! Alege-mă pe mine! Hei, sînt aici, unde m-ai aşezat chiar tu!” Hai, la citit! Lecturi plăcute şi utile în continuare!
