Probabil că nu vă interesează, dar eu o tot o să vă zic cum îmi aleg ce filme să văd. Lista mea de motive e scurtă, dar eficientă – rar mi se întâmplă să dau greș când aleg după aceste criterii, testate și răs-testate:
- actorii din distribuție – de cele mai multe ori este vorba, de fapt, despre actorul din distribuție;
- experiențele anterioare cu regizorul respectiv;
- Franța și, îndeosebi, Parisul – dacă e vorbit în franceză sau apare Parisul în poveste sau pe afiș, e ca și văzut deja;
- subiectul – pot să nu cunosc niciun nume din distribuție, să nu fi auzit de regizor și Franța să nu fie implicată în vreun fel, dar dacă e despre mâncare, de exemplu, nu mai am nevoie de alte argumente.
Cam așa am decis eu ce film să văd din cadrul Festivalului de Film European, când m-am lovit de eterna dilemă: prea multe opțiuni, prea puțin timp. Noroc cu A Taste of Hunger (Smagen af sult) care s-a detașat clar prin sinospsis (și poster, trebuie să recunosc). Unde mai pui că e și cu Nikolaj Coster-Waldau, care mie, imună fiind la Game of Thrones (the horror!), îmi e chiar simpatic.
Pe foarte scurt, A Taste of Hunger spune povestea unui cuplu dispus să sacrifice orice pentru a obține cea mai importantă distincție culinară: o stea Michelin. Evident că filmul se duce mult mai departe și că gătitul rămâne în fundal, doar vorbim despre o producție daneză, dar sunt suficiente scene care vă vor face să uitați că sunteți vegetarieni sau că nu vă plac fructele de mare.
Și cum salivam eu în sala de cinema – la felurile de mâncare, să fie clar! – mi-am adus aminte de alte delicii cinematografice care chiar mi-au pus voința la încercare. Iar aici, preferatul meu, de departe, este The Hundred-Foot Journey, care bifează absolut toate criteriile din lista mea. Actori (Helen Mirren, Om Puri), regizor (Lasse Hallström), Franța rurală (idilicul sat Saint-Antonin-Noble-Val), Paris, mâncare. Dacă nu ați văzut filmul, îndrăznesc să zic că e musai să o faceți. Persistă pe piele și în amintire, exact ca o vacanță leneșă de vară, fără restricții culinare, dar cu prea plin de voie bună. Sfatul meu, aplicabil pentru toate titlurile menționate în acest articol: mâncați bine înainte de vizionare și nu vă duceți la cumpărături după ce le vedeți.
Niciun articol despre filmele gurmande nu ar fi complet fără o mențiune despre Julie & Julia, cu minunata de Meryl Streep în rolul Juliei Child, dar mă îndoiesc că a mai rămas vreun suflet cinefil care să nu-l fi văzut, așa că trecem la felul următor. Nu înainte însă de a aminti de Burnt și Chef, dacă tot v-am deschis apetitul, fine dining vs food truck, varianta Hollywood. Câștigător la puncte, detașat, simpaticul Chef (Jon Favreau) și food truck-ul lui. Și asta în condițiile în care Burnt este cu Bradley Cooper.
Revenind la țara inimii mele, recomand cu încredere și Haute Cuisine – căci cine se pricepe mai bine la asta dacă nu francezii? Hortense Laborie, în interpretarea memorabilă a lui Catherine Frot, este chemată de urgență la Paris pentru a-și pune serviciile de bucătar în slujba președintelui Republicii, căruia reușește să-i câștige admirația chiar din prima zi. Dar dacă totul ar fi așa simplu, nu s-ar mai povesti, nu?
Închei cu două titluri poate mai puțin cunoscute, dar pe care m-aș bucura să le căutați – The Lunchbox și The Great Indian Kitchen, ambele producții indiene. The Lunchbox este mai molcom și mai sensibil, un film epistolar care propune o poveste de dragoste între două persoane care nu s-au cunoscut niciodată, dar care încep să corespondeze ca urmare a unei încurcături – un cărăuș din Mumbai livrează sufertașul de prânz cu mâncare caldă trimisă de o soție casnică către destinatarul greșit -, în timp ce The Great Indian Kitchen servește, pe lângă toate delicatesele marii bucătării indiene din titlu, o porție zdravănă de feminism.
Lista rămâne deschisă, doar că acum vă predau ștafeta și aștept recomandările voastre. Sigur ați salivat și voi la un film (repet, din motive culinare) și tare curioasă sunt care a fost acela. Iar dacă este unul care nu a fost menționat aici, cu atât mai bine. Bon appetit!
