Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă în formulele de duo cu care ne-a obișnuit în ultimul timp, chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare partenerul, atunci când rămâne singur cu chitara sa el lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scena, recitalurile sale oferă în schimb un flagrant prilej de mirare. Și încântare.
Recitalul are loc miercuri, 23 februarie 2022, ora 19.00, în sala Teatrului de Artă București din str. Sfântul Ștefan 21. Biletele sunt disponibile online, la mystage.ro și eventbook.ro.