Centrul Pompidou din Paris se închide pentru o restaurare de trei ani

foto: artribune-com.

Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, una dintre principalele atracții culturale din Paris și din lume, care găzduiește cea mai mare colecție de artă modernă din Europa, se va închide din 2023 pentru trei ani de renovare, anunță publicația italiană Artribune.

Proiectat de arhitecții  Renzo Piano  și  Richard Rogers, Pompidou a fost inaugurat în 1977. „Au fost două opțiuni”, a declarat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, pentru cotidianul Figaro. Una a vizat restaurarea centrului ținându-l deschis, iar „eu am ales-o pe a doua, pentru că ar trebui să dureze mai puțin și e mai puțin costisitoare”, a menționat Bachelot. Renovările sunt programate să se încheie la sfârșitul anului 2026, iar muzeul să se redeschidă în 2027, pentru a marca cea de-a 50-a aniversare.

Proiect abandonat

Proiectul îndrăzneț din inima istorică a capitalei franceze s-a confruntat cu o opoziție puternică la momentul construcției sale, inclusiv unele procese, dar de atunci a devenit un reper și unul dintre cele mai iubite muzee, cu labirintul său de conducte albastre și lifturi roșii. Ca toate instituțiile de cultură din Paris, Centrul Pompidou a suferit o lovitură puternică din cauza pandemiei: închis din martie până în iunie anul trecut, a fost închis din nou de la sfârșitul lunii octombrie 2020. Planul ambițios de deschidere a unei noi filiale în Coreea de Sud, planificat pentru începutul anului trecut după succesele de la Metz, Malaga, Shanghai și Bruxelles, a fost abandonat temporar.

Intervenție masivă

„Nu avem de ales, clădirea este foarte uzată”, a spus președintele muzeului, Serge Lasvignes, dând asigurări că nimic nu se va schimba în exterior. Proiectul de reabilitare, cu costuri estimate la două sute de milioane de euro, va permite să fie respectate standardele minime de siguranță pentru redeschiderea clădirii. În perioada lucrărilor, Bibliothèque Publique d’Information din incinta Centrului Pompidou va fi mutată într-o locație temporară și va fi deschisă publicului.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici