Se inaugurează un nou centru multicultural la Timișoara – HEI (House of European Institutes)

Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Uniunea Europeană, EUNIC România, lansează pe 21 iunie, la Timișoara, centrul multicultural HEI (House of European Institutes) care vine să îmbogățească și să amplifice ecoul creativității timișorene în Europa. HEI propune un program ce valorifică în mod sustenabil patrimoniul și arta europeană prin schimburi de experiență și înțelegerea practicilor culturale actuale.

Misiunea centrului cultural HEI este de a completa dimensiunea europeană în „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” printr-un program curatorial de artă implicată social ce reflectă teme precum diversitatea, sustenabilitatea, egalitatea, drepturile omului.

De la inaugurarea ce va dura patru zile, între 21 și 24 iunie 2023, și până în luna noiembrie, HEI – House of European Institutes va găzdui în Galeria 1 a Bastionului Theresia (Strada Hector) expoziții, ateliere, spectacole multimedia, discuții și programe pentru dezvoltarea activității operatorilor culturali locali. Dintre acestea din urmă, menționăm „Cultural Management Academy”, program al cărui apel deschis către managerii culturali din regiune este în desfășurare.

Accesul la toate evenimentele publice HEI va fi gratuit.

mm
Radu Bejan
Critic literar. S-a născut în 1996 în Oradea. Tot în Oradea a absolvit facultatea de Litere (specializarea Română-Engleză) și programul masteral Literatură Română – Relevanțe Europene. În prezent, urmează cursurile programului masteral Istoria Imaginilor – Istoria Ideilor (UBB Cluj-Napoca, Litere). Colaborator permanent al revistei de cultură „Familia”. Co-fondator al clubului de lectură Pragul Vaida.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici