„Cei cinci ani de muțenie”

„ce n-aş da să mă privească tata”

„Cei cinci ani de muțenie” de Ioana Zenaida Rotariu, volumul cîştigător al premiului Alexandru Muşina, în cadrul concursului de debut în poezie Alexandru Muşina/2021 de la Editura Tracus Arte, începe cu vocea tatălui (căruia îi e dedicat volumul, de altfel), care-o îndeamnă să nu respingă binele, că nu mereu va fi pace în jur: „vor fi vremuri grele cînd elefanţii/nu vor mai dormi liniştit”. Şi în continuare vocea tatălui îşi face simţită prezenţa, oriunde s-ar afla eul liric feminin, în spatele ei e tatăl, la figurat, pentru că taţii – şi, în general, bărbaţii (pe asta a zis-o Andrei Gheorghe) – dezamăgesc. De aceea, „aproape fiecare dintre noi îşi alege în secret alt tată”: „îmi amintesc bocancii aduşi din germania/cînd nu împlinisem nici cinci ani/erau o minune pentru vremurile alea dar eu/aş fi vrut un tată care să scrie poveşti pentru copii”. Iar faptul că nu-l poate ierta că n-a fost la absolvirea ei mi-a amintit de-un prieten braşovean care mi-a povestit că taică-so a fost o singură dată la şcoală, la adunarea părinţilor, cînd mamă-sa era la spital, şi atunci l-a întrebat: „Da’ tu în ce clasă eşti, bă?!”, iar după examenul de absolvire (la care a luat 10), l-a bătut, că de ce vine aşa tîrziu acasă – nici nu ştia că fiu-so a avut examen! 

Dar „Cei cinci ani de muțenie” nu e doar despre prezenţa tatălui… absent, e o carte existenţială, de poezie cotidiană, (auto)ironică, o carte despre relaţia eului liric feminin cu literatura, dar şi cu bărbaţii, cum poţi să te ratezi ca femeie din cauza faptului că eşti scriitoare şi cum te poţi rata ca scriitoare din dorinţa de a fi într-o relaţie fericită. Cît despre viaţa personală, „ai vrut un bărbat şi el a plecat/să-şi caute un loc de muncă stabil/ai fost avansată şi el a plecat/să-şi caute o iubită pe care a întîlnit-o în tren”. Viaţă amară, cum se numeşte ultimul capitol al cărţii, celelalte două avînd titluri la fel de inspirate: „Cei care pleacă şi cei ce rămîn” şi „Cei mai buni înotători se îneacă”. 

Un volum de debut foarte bun, care i-ar fi plăcut şi lui Alexandru Muşina. 

mm
Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, R. Moldova) a absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București. Debut – în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate (cea mai recentă – Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), Humanitas, 2020). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, spaniolă, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Finala Cupei Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Traducător din literatura rusă (Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). A cîştigat Premiul Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018). Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), alături de Dan Perjovschi, Carmina & Alexandru Vakulovski. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK.

Ultimele articole

Related articles

1 comentariu

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici