Meciurile zilei de la Campionatul European de Fotbal 2024, din optimile de finală: Anglia – Slovacia și Spania – Georgia. Îmi pare rău pentru georgieni, surpriza super pozitivă a acestui campionat, dar Spania mi se pare cea mai bună echipă de pînă acum, pe care nu prea văd cine ar putea-o învinge, doar poate Germania, cu care va și juca în etapa următoare, nu în finală, cum ar fi fost normal, dar ce mai e normal în ziua de azi? S-au mai văzut surprize, ce-i drept, ultima – aseară, cînd campioana en-titre Italia și-a cules jucăriile de pe jos și s-a cărat în cizmă, acasă.
„101 cuvinte argotice” de Rodica Zafiu (Humanitas) s-a deschis la cuvîntul „belea”.
Termenul „belea” este foarte vechi și popular în limba română, provine din turcescul „bela” – „calamitate, nenorocire” și a însemnat – și mai înseamnă – exact același lucru și la noi, cuvînt folosit și-n vorbirea orală, dar și-n literatură, începînd cu cronicarii și Ion Creangă. Italienii au dat de belea, beleaua a căzut peste ei.
Noutatea e că în argoul actual cuvîntul cu sens clar negativ se convertește într-o marcă a aprecierii superlative, spune Rodica Zafiu, și așa este. Pentru tinerii de acum, „belea” e mișto, cașto, marfă, beton, meserie, super. „Belea” cu sens de formidabil, cel mai tare, cel mai grozav, cel mai frumos, cel mai atrăgător a fost înregistrat doar în 2003, inițial de Croitoru Bobîrniche.
În limbajul popular-argotic se întîmplă destul de des trecerile între extreme, cînd ceea ce e rău devine bun și invers. Oricum, „belea” e folosit acum cu ambele sensuri – totul depinde de context și de cine îl folosește.
Vă amintesc că băieții noștri joacă poimîine, pe 2 iulie, cu Olanda. Hai, băieții, fiți belea, nu ne băgați în belea!
Hai, România!
