CE 2024. Un cuvînt pe zi | 26 iunie: „pontoarcă”

Azi, de la ora 19:00, au loc ultimele meciuri din grupa României la Campionatul European de Fotbal (România – Slovacia și Ucraina – Belgia), o grupă în care fiecare echipă națională are cîte trei puncte; deci, practic & teoretic, totul depinde de rezultatele de astăzi, oricine se poate califica mai departe, oricine poate să rămînă (de fapt, să se întoarcă) acasă. Celelalte două meciuri, de la ora 22:00: Cehia – Turcia și Georgia – Portugalia. 

„101 cuvinte argotice” de Rodica Zafiu (Humanitas) s-a deschis la cuvîntul „pontoarcă”. 

(Dacă recunosc că n-am mai auzit niciodată acest cuvînt o să apară, cu siguranță, cineva care să comenteze pe site-ul revistei: „Dacă ai fost o ochelaristă tocilară, nu l-ai auzit!” Asta fiindcă băgătorul în seamă nu doar că n-a citit articolul din deschiderea rubricii (în care învățăm împreună), unde explic că-s basarabean și că prima oară m-am întîlnit cu cuvîntul „muie” pe băncile Universității București, cînd am venit la doctorat, ci n-a deschis nici linkul, să vadă cine e autorul articolului). 

Prima propoziție m-a bucurat, crezînd inițial că „pontoarcă” înseamnă o stabilitate surprinzătoare („Cuvîntul pontoarcă, termen de specialitate în argoul interlop, se caracterizează printr-o surprinzătoare stabilitate”). Uite, mi-am zis, o stabilitate precum egalitatea de puncte din grupa noastră de la CE 2024! Dar nu despre asta e vorba, ci de faptul că de la apariție pînă în zilele noastre termenul argotic interlop „pontoarcă” înseamnă același lucru, nu și-a schimbat sensul, n-a prins alte nuanțe și înțelesuri, ca în majoritatea cazurilor. Din 1861, cînd a fost fixat în primele liste de argou românesc, la Orășanu, pînă astăzi, „pontoarcă” înseamnă „cheie”, „cheie falsă”, „cheie falsă, universală”, cu sensul de „instrument care deschide ușile încuiate”. 

„Pontoarcă” mai poate însemna pachet incomplet de cărți de joc. Nu se știe exact originea cuvîntului, una din variante fiind rusescul „podporka” – proptea, sprijin. În acest sens, cuvîntil ar fi putut veni de la un suport pentru cărțile de joc, combinat cu un termen atît de des folosit în lumea interlopă, încît nimeni nu-l mai crede argotic: „pont” (exact la „pont” m-am gîndit cînd am deschis cartea la „pontoarcă”). 

În prezent „pontoarcă” înseamnă fie o cheie pentru spargerea caselor, fie una pentru deschiderea automobilelor. Termenul apare destul de des în presă, spune doamna Rodica Zafiu, în special în reportajele despre lumea interlopă. 

Dar să ne întoarcem la oile noastre, la CE de fotbal, despre care azi pot spune doar Hai, România! 

mm
Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, R. Moldova) a absolvit în 1994 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București. Debut – în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate (cea mai recentă – Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), Humanitas, 2020). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, spaniolă, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Finala Cupei Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Traducător din literatura rusă (Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). A cîştigat Premiul Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018). Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), alături de Dan Perjovschi, Carmina & Alexandru Vakulovski. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici