Azi se joacă doar două meciuri la Campionatul European de Fotbal, ambele în același timp, de la ora 22:00: Elveția – Germania și Scoția – Ungaria.
Iar „101 cuvinte argotice” de Rodica Zafiu (Humanitas) s-a deschis chiar la primul cuvînt din carte, adică la pagina 87: ABUREALĂ (iar pînă aici e textul științific despre argou, partea teoretică, pentru că „101 cuvinte argotice” nu e (doar) un dicționar al argoului românesc contemporan, ci cuprinde și un studiu foarte serios despre argou, care este „o variantă socială a limbii, prin care un anumit număr de vorbitori își marchează apartenența la un grup sau o comunitate marginală”).
„Abureală” e un cuvînt argotic al cărui sens îl știe cam tot românul, nu e un cuvînt dur, violent, banditesc, mai puțin cunoscut publicului larg. „Abureala” e o vorbărie mincinoasă, fără rost, care are scopul de a-ți ameți interlocutorul, pentru a-l manipula și înșela („Hai, nu mă aburi!”) și de a ascunde adevăratele intenții. „A aburi” înseamnă a băga în ceață, a îmbîrliga, a păcăli, a înșela, a încerca să convingi prin vorbărie, fără argumente, a băga texte, a face din vorbe. Derivatul „aburitor” s-ar traduce prin „care păcălește, induce în eroare”. „A aburi” e mai nou decît alte expresii ale dezorientării, cum ar fi „a băga în ceață”, concurent cu „a vrăji” și „vrăjeală”, poate de aceea e și mai folosit, mai des auzit/întîlnit. „A se aburi” înseamnă „a se îmbăta”, dar aici trebuie să intervină aburii alcoolului.
În concluzie, Rodica Zafiu amintește de un articol de-al lui Vintilă Mihăilescu din Dilema, care spune că folosirea foarte frecventă a cuvîntului „abureală” în limbajul tinerilor trădează neîncredere generalizată („lasă vrăjeala! texte! bărbi! liru-liru… etc.”).
