La Campionatul European de Fotbal 2024 azi se joacă meciurile Franța – Belgia și Portugalia – Slovenia. (Păi, dragă Belgia, dacă ieși din grupă pe locul 1 eviți Franța, dar numai o echipă poate face asta!).
„101 cuvinte argotice” de Rodica Zafiu (Humanitas) s-a deschis la cuvîntul „licurici”.
Dacă am auzit „metafora” prima oară la Traian Băsescu, pe cînd era președintele țării, ce înseamnă – că aveam un președinte care folosea atît de frecvent & firesc argoul și lexicul interlop, încît… făcea parte din lumea aia? Că aveam un președinte jucător știam cu toții, dar să nu exagerăm, doamnelor și domnilor, omul știa termenii de la fostul loc de muncă! Contextul era că președintele României prefera să nu le-o verb mai multor licurici mici, ci să se ducă să i-o verb Marelui Licurici, care era America, marea putere, SUA. Aici Băsescu folosea „licurici” cu sens de „șef, conducător”. Există și această nuanță în argoul banditesc, dar e folosită extrem de rar, pentru că în uzul argotic general acceptat „licurici” înseamnă „un ins oarecare, neimportant”, cineva care nu contează. Aici a contat mai mult finalul cuvîntului, „-ici”, care amintește inevitabil de o serie lexicală cu valoare ironic-peiorativă: măscărici, păcălici, agarici, tremurici, bambilici, pogonici…
Și în italiană „licurici”-ul (lucciola) e mai apropiat de sensul mai des folosit în română decît cel nuanțat de fostul șef al statului: „licurici”-ul italian (e și la feminin, nu ca la noi, la masculin) înseamnă prostituată, metafora fiind destul de transparentă, spune doamna Rodica Zafiu: „evocă strălucirea fugară, viața de noapte, roirea prin boschetele de pe marginea șoselelor”.
În general, în argou termenii care denumesc animale sînt convertiți, exact ca-n lexicul popular (bou, vacă, oaie, măgar…), în epitete depreciative (găină, maimuță, ursoaică, licurici…)…
„Licurici” e o inovație recentă, preluată și răspîndită intens în presă.
