Carte

„Patologia normalității”: narcisismul și alienarea în opinia lui Erich Fromm

„Aș dori să spun că este extrem de ciudat și chiar paradoxal faptul că ultimii patru sute de ani, de la sfârșitul Evului Mediu...

O istorie a umanității prin prisma celei mai mari invenții: orașele

Privite ca adevărate grădini ale Edenului sau spații corupte și vicioase, concentrări masive de energie, debordând de idei și creativitate, bani și putere, dar...

„Focul mocnit” (Paula Hawkins) apare simultan în România și SUA

Începând cu finalul acestei luni, cititorii români se vor putea delecta cu una dintre cărțile așteptate cu sufletul la gură de iubitorii de thriller...

Opera majoră a lui Sașa Pană, „Născut în ’02”, publicată într-o nouă ediție

Recent, o nouă ediție, revăzută, a autobiografiei scriitorului Sașa Pană, volumul Născut în ’02, o fascinantă frescă a societății românești din prima jumătate a...

Din ce este construită lumea. Fizica pe care nu o înveți la școală

Editura Corint publică volumul Din ce este construită lumea. Fizica pe care nu o înveți la școală, a treia carte dintr-o serie adresată celor...

„Delta lui Venus”

Fiind fan Henry Miller, ştiam, fireşte, de Anaïs Nin şi de povestea lor de iubire scandaloasă & interzisă, dar – cu toată reclama aia...

Redescoperire din literatura italiană, tradusă la ANANSI: „Arta bucuriei”, Goliarda Sapienza

Cel de-al 33-lea titlu publicat în colecția ANANSI. World Fiction a Editurii Pandora M este o nouă carte-eveniment. Monumentalul roman istoric Arta bucuriei, de...

5 metode să-ți îmbunătățești starea de sănătate doar prin modul de a respira

Afecțiuni precum diabetul, astmul, bolile cardiovasculare, anxietatea și depresia fac ravagii în lumea modernă. În timp ce sistemele de sănătate cheltuie miliarde pentru tratarea...

„În amintirea memoriei”

Oricît de mulţi scriitori ruşi deosebiţi am cunoaşte, trebuie să ştim că mai sînt cîţiva la fel de buni despre care nici măcar n-am...

Ultimele articole