Domnul ministru Budăi spune că cei din privat au salarii mai mici decât la stat pentru că sunt mai slab calificați.
Nu mă aștept la vreo reacție din partea premierului, deși ar fi trebuit să îl demită ieri. Cu toate acestea, dacă ne uităm pe niște cifre concrete și pe o analiză a Consiliului Fiscal, organizație independentă și apolitică fondată la cererea FMI — Banca Mondială — Comisia Europeană, putem să constatăm că în acest guvern există cel puțin un ministru care nu știe matematica de clasa I, pentru că în clasa I, semestrul al II-lea, înveți să compari două cifre, după ce înveți numeralul.
În ultimii 7 ani, companiile controlate de Guvern au primit 50 de miliarde subvenții, companiile private — dacă scădem somajul tehnic, pentru care vorbim de contribuții, deci realocări de fonduri — au primit 13 miliarde și sunt de 253.000 de ori mai multe ca număr. Ghinion, Budăi!
Pe lângă acești bani, CFR a primit 225 de milioane de euro ANUAL, cu o cifră de afaceri de 820 de milioane, la cifra asta ar fi trebuit, în mod normal, să plătească dividende de minimum 90-130 de milioane, dacă vorbim de o companie cu acționariat privat, altfel ANAF-ul, o instituție plină de performanță, la rândul său, i-ar fi închis în următoarele secunde și ar fi cerut insolvența. Nu s-a întâmplat chestia asta, ba chiar vorbim de pierderi operaționale de 128% din cifra de afaceri, cu investiții de sub 3%.
Să mai analizăm și faptul că în același raport al Consiliului Fiscal, cât și în raportul World Bank, România este pe primul loc în UE la ponderea cheltuielilor din PIB cu salariile bugetarilor, în jur de 40% în fiecare an, în timp ce în Germania ponderea este de 16%. Cât au produs pentru stat acești bugetari înalt calificați despre care ne povestește ministrul Budăi? Ne spune tot Banca Mondială că 1,38% din PIB, FĂRĂ să facă investiții din banii lor, pentru că orice investiție la stat se face din bani publici, adică din taxele și impozitele noastre.
Dacă analizăm schemele de ajutor ale Guvernului din ultimii 10 ani, constatăm că de fapt ajutoarele de stat primite nici măcar nu s-au dus preponderent în companii românești, principalii beneficiari fiind: Star Assembly, Pirelli, Renault Technologie, Lufkin, Delphi, Renault Mecanique, AAylex (una dintre singurele două companii românești din top), Bosch, GST, Glasscorp (a doua companie românească din top), IBM, Honeywell prin Federal-Mogul Friction. Lăsând deoparte faptul că sunt companii străine cele care au primit ajutoare de stat care nu ar fi trebuit date dacă ne uităm pe situația lor consolidată, acestor companii li s-a promis de sute de ori infrastructura de care nu au beneficiat vreodată și, mai mult de atât, au primit înapoi niște bani tot din taxele lor, pentru că împreună au dat Statului Român peste 14 miliarde într-un singur an de funcționare, subvențiile fiind acordate în ultimii 10 ani. 13 miliarde total subvenții și ajutoare de stat în 10 ani vs. 14 miliarde anual x 10 ani înseamnă 13 miliarde vs. 140 de miliarde. Grea comparație și, fără să intenționez în vreun fel să îi dau foarte greu ministrului Budăi, să se afle care dintre cele două cifre este mai mare. Cu matematica pe care am învățat-o în vreo 22 de ani de școală, aș spune că eu o am mai mare.
Să ne uităm la faptul că în România 10 angajați susțin 15 pensionari pentru că fondul public de pensii este pe deficit din 1991 și este în permanență devalizat prin scheme complet neperformante, deși soluții există? Să mai amintim de faptul că un angajat al unei companii cu acționariat privat susține 2,1 bugetari cu tot cu cei angajați în companiile de stat și regiile autonome care nu sunt capabile să se autofinanțeze, așa cum spune statutul? Eu zic că nu are rost, că oricum o dăm Budăi tot nu știe matematica de clasa I.
Am putea analiza și faptul că, raportat la cifra de afaceri, companiile cu acționariat privat au plătit dividende de 13,8% în medie, în timp ce companiile de stat au randamente negative și au primit aproape 20% din cifra de afaceri, vorbim în medie pentru că sunt câteva care au dat și dividende, dar asta după multe scheme de ajutor de stat, doar că nu are rost să ne mai uităm și la asta; în fond, conform declarațiilor ministrului Budăi, noi nu suntem suficient de calificați încât să emitem opinii, că doar 50 de miliarde este mult mai puțin decât 13 miliarde, mergând pe logica unei minți luminate cu lanterna.
Și ajungând la asigurări, că aici mă pricep, am învățat la școală. Cum se face că fondurile private de pensii și chiar și cele administrate privat au randamente de 5%, 6%, 7%, indiferent dacă vorbim de Aegon, Generali sau NN, în plină criză și fără ajutoare de stat, în timp ce fondul public administrat de specialiști înalt calificați, are un deficit de 12 miliarde? Cum de sistemul de asigurări de sănătate, pe care aparatul de stat nu-l vrea liberalizat și susține vremelnic monopolul care în orice concepție liberală ajută piața (joke 4 Budăi), are un deficit de peste 7% în fiecare an, în timp ce asiguratorii privați reușesc să aibă excedente de peste 9% și chiar dau dividende?
Deci… că încheiem cu deci, așa cum ne-a învățat maestrul Cristoiu, pentru mine este evident că, așa cum ne spune excepționalismul bugetar despre care s-au scris deja romane întregi, cel care narează pentru liniștea noastră în zilele de iarnă la gura sobei ca vine din „liberalismul” ales să salvgardeze pacea și ordinea în economie, cel care are apriori dreptate și fără de care lumea ar fi pustie, performanța este la stat. La stat oamenii sunt înalt calificați — oameni de stat, cum s-ar spune —, singura lor problemă reală este că nu produc nimic, ba din contră: cheltuie cel mai mult din Europa, comparabil ca pondere în PIB doar cu Somalia, Sudan, Burundi, Malaezia, Grecia, Afghanistan, Zimbabwe, Eritreea și Congo, fiind peste Madagascar, Haiti, Swaziland și Guineea Ecuatorială, țări în care rata sărăciei absolute depășește 70%, accesul la educație există pentru sub 50% din populație și speranța de viață este, în unele cazuri, sub 60 de ani. Grea comparație pentru domnul ministru, dar am zis totuși să o încerc.