Când instituțiile devin jucăriile oligarhiei

Fotografie de RDNE Stock project

Cu toții știm modelul american în care fiecare președinte, atunci când ajunge la Casa Albă, vine cu un întreg aparat de stat și cel de dinainte pleacă împreună cu oamenii aduși în sistem. Neoficial, și în România există aceeași practică, diferența notabilă fiind doar că la plecarea acelor demnitari, „oamenii cardinalului” uită să mai plece acasă, din contră, își aranjează rapid câteva concursuri ca să nu poată fi demiși de viitoarea administrație și an de an aparatul de stat ajunge un porc din ce în ce mai mare.

De aici reacția pe care au avut-o recent angajatii Senatului Romaniei la apariția veștilor că se vor restructura 178 de posturi dintre cele 796 ale instituției, numai că de fapt cheia problemei nu este neapărat desființarea integrală a acelor posturi, ci angajarea de personal prin concurs, informație scrisă cu litere mici undeva în josul oricărei știri. O altă soluție care îi sperie pe mulți: examene, cărți, citit, poate e și cu scris pe hârtie sau – Doamne ferește! – îi vor obliga să aibă idei proprii. Și jihadul nu se oprește aici. Flota de autovehicule scade și ea, cotele de combustibil asemenea, ce să mai, de la bătălia lui Napoleon de la Austerlitz nu s-a mai văzut atâta sânge.

Și a început bugetozăurimea că vai mamă, că este deficit de personal, că nu mai pot oamenii ăia, că mor de epuizare, că trebuie să vină în fiecare zi la muncă și uneori chiar stau până la finalul programului și văicăreli și tăvălituri pe jos, cruci și scuipat în sân, blestemăciuni și scris pe toacă. Dar oare există vreun bugetar în România care să nu spună că este deficit de personal și că muncește foarte mult? Probabil că este în fișa postului să se plângă, probabil că toți au aceeași poezie pe care o spun: că doar ei muncesc să asigure bunăstarea națiunii și toti ceilalți stau degeaba, dar ei nu, în niciun caz.

Dacă ne uităm atât în regiune, cât și pe planetă, putem identifica doar Franța și alte câteva țări care reușesc performanța de a depăși România la numărul de funcționari publici în camera superioară a Parlamentului, la fel și în cazul salarizării. Totuși… un prim pas spre normalitate este puternic contestat de cele 4 sindicate care apără interesele sinecurilor din funcții publice. Până și șoferii din Senat au un sindicat al lor, Sindicatul Şoferilor din Senat. O să ajungă fiecare șofer să aibă șoferul lui propriu și totuși există voci care susțin aberația conform căreia oamenii ăia trebuie să mai fie acolo.

Și mai există: Sindicatul Personalului Contractual, Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, toate astea fiind organizații care primesc bani și sunt finanțate pentru a susține furtul de bani publici care nu este deloc mic. Sunt ca orice sindicat, organizații care primesc de la membrii lor taxe de protecție și acum nu mai sunt capabile să le asigure protecția.

Dar să trecem la calcule mai serioase. Luând în calcul salariile brute, practic cât ne costă pe noi acești oameni, un șofer din Senat primește lunar 6344 lei, la care se adaugă vouchere de vacanță, indemnizație de hrană și bonusuri; un șef de cabinet pleacă acasă cu 6939 lei, la care se adaugă sporuri de peste 800 de lei lună de lună pentru condiții vătămătoare de muncă, consilierii parlamentari au salarii brute de 10.000 de lei și un șef serviciu încasează nu mai puțin de 14.390 de lei, la care se adaugă lunar 1500 de lei pentru condiții vătămătoare, ajungând până la salariile directorilor, care sunt de 17.000 de lei.

Tradus din română în română, Senatul României cheltuie anual, conform proiectului de buget, 185.226.487 RON, sumă ce depășește bugetul de salarii al oricărei camere superioare a oricărui Parlament din Europa, cu excepția Franței.

Pentru 796 de angajați în Senatul României, astăzi există o flotă de 153 de vehicule cu un preț mediu de achiziție de 51.113 EUR, distribuite pentru președintele instituției, membrii biroului permanent și liderii grupurilor parlamentare și secretarul general, secretarii generali adjuncți, Grupul Român al Unirii Interparlamentare, autoturisme de teren pentru timp de iarnă și deplasări în teren greu și așa mai departe. Practic, fiecare are câte o mașină de vară, una de iarnă, una de plajă, una de mers să ia murături de la soacră-sa și așa mai departe.

Președintele Senatului are o cotă de 1000 de litri de combustibil pe lună, Membrii Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare și secretarul general de 750 de litri, Secretarii generali adjuncți 700 de litri, dar asta doar dacă merg cu limuzina. Autoturismele de teren pentru timp de iarnă și deplasări în teren greu au cote nelimitate de combustibil, la fel și autoturismele pentru delegații și acțiuni de protocol.

Aplicând o logică simplă, oare intenția unei reorganizări de genul acesta este suficientă? Există cu adevărat o necesitate pentru un aparat al Senatului atât de stufos, chiar nimeni nu se simte luat la mișto cu o scădere cu 22% a personalului și o scădere cu 20% a cotelor de combustibil în condițiile în care cu puțină tehnologie, extrem de puțină, și 15-20 de oameni competenți s-ar putea înlocui întreaga activitate a unei instituții în care oricum se lucrează câteva zile pe lună?

Acum extrapolați singuri proporțiile dezastrului la aproape 2 milioane de bugetari și o să înțelegeți de unde taxele uriașe și în continuă creștere pe care le plătim, de unde vine lipsa de infrastructură și de investiții în general, de ce industria de apărare este inexistentă cu toate că avem un război la graniță, de ce suntem la minimul investițiilor străine în România din 2004 și până astăzi, de ce s-a reinversat trendul migrației la finalul anului trecut și mai ales gândiți-vă de ce suntem tratați absolut execrabil de orice bugetar și în orice instituție publică. Pentru că oamenii ăia, deși plătiți de noi, nu sunt la dispoziția noastră și sunt stat în stat. Sunt grupuri organizate, al căror unic interes este bunăstarea proprie și a rudelor și amantelor care cândva, în viitor, vor ajunge și ei bugetari și tot plătiți din banii noștri, ai tuturor celor care vom plăti și mai multe taxe, așa cum se întâmpla sistematic de 12 ani, până când ultimul care pleacă de pe aici va stinge lumina.

mm
Adrian Popa
Adrian Popa este antreprenor român, cu o experiență de 10 ani în domeniul asigurărilor și pieței de capital. Are studii în finanțe și afaceri internaționale la Universitatea Româno-Americană. Începând cu anul 2012 lucrează pe piața asigurărilor, iar din 2014 pe piața de capital. De-a lungul timpului a oferit consultanță în managementul riscului pe piața de capital pentru mai multe companii din România, Elveția și Marea Britanie. Trainer și lector în domeniul asigurărilor.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici