Cândva considerată lider al continentului african la capitole precum dezvoltarea umană și nivelul de trai, Africa de Sud dă tot mai mult semne de cădere într-un haos social și politic a cărui depășire pare tot mai îndepărtată. Violența sectariană și rasială se manifestă prin răbufniri periodice, însă niciun val nu a fost mai intens decât revoltele din iulie, care s-au încheiat de câteva zile, însă amenință să se reia oricând – având în vedere că nu au fost eliminate cauzele lor.
În buletinele internaționale de știri, revoltele care au cuprins provinciile KwaZulu-Natal și Gauteng au fost asociate cu problemele pe care le are fostul președinte Jacob Zuma cu justiția sud-africană. Acesta a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru sfidarea instanței de judecată, însă mai are pe rol 18 capete de acuzare pentru diverse fapte de corupție, unele dintre care ar fi prejudiciat statul cu sume de miliarde de dolari. De altfel, condamnarea de 15 luni a primit-o chiar pentru refuzul de a coopera în investigarea respectivelor cauze de corupție. Imediat după încarcerarea acestuia, la începutul lunii iulie, rețeaua sa de susținători, mulți dintre care sunt lideri formali sau informali în comunități din provincia KwaZulu-Natal, a inițiat mișcări de stradă care au degenerat aproape imediat în atacuri armate asupra proprietății private și publice, asupra magazinelor, obiectivelor industriale. Cele două provincii afectate concentrează împreună peste o treime din populația de 60 de milioane a Africii de Sud, pe teritoriul lor aflându-se unele din cele mai mari orașe: Johannesburg, Pretoria și Durban. În cele 8 zile de tulburări în masă au avut loc confruntări și lupte de stradă care s-au soldat cu 337 de morți și 3407 persoane arestate. Aceste violențe s-au desfășurat atât între insurgenți și forțele de ordine, cât și între diferite grupuri de cetățeni, mai ales în cazul jafurilor organizate, atunci când grupurile de atacatori ai magazinelor și altor puncte de interes se confruntau cu rezistența grupurilor de apărători ai acestor obiective. Doar în statul KwaZulu-Natal s-au înregistrat pierderi și distrugeri în sumă de peste 1,4 miliarde de dolari.
Componenta rasială a conflictului a implicat numeroasa comunitate indiană a țării (indienii/asiaticii fiind considerați, potrivit legilor sud-africane, o „rasă”, alături de negri, albi și cei de culoare) și majoritatea neagră*. Astfel, în orașul majoritar indian Phoenix, cu aproximativ 200.000 de locuitori, populația s-a auto-organizat în patrule care apărau principalele obiective economice și comerciale de grupurile agresive de atacatori care proveneau dintr-o localitate învecinată. În urma confruntărilor dintre cele două grupuri, peste 20 de persoane și-au pierdut viața, iar comunitatea locală indiană a fost acuzată de rasism. Au existat, într-adevăr, raportări credibile de violență excesivă manifestată de anumite grupuri de voluntari înarmați din rândurile indienilor față de negri care nu erau violenți.
Revoltele din Africa de Sud denotă existența unor grave probleme în societate, iar soarta lui Jacob Zuma a fost doar mecanismul declanșator al nemulțumirilor. De cele mai multe ori, adevăratele motive care au scos în stradă sute de mii de oameni sunt legate de lipsa locurilor de muncă, lipsa, în general, a oportunităților, criminalitatea în creștere și, ca urmare a acestor factori, sărăcia și insecuritatea care afectează tot mai mult zone extinse ale Africii de Sud – singura țară de pe continentul african care nu a experimentat niciodată, de la obținerea independenței, o lovitură de stat, și care a asigurat întotdeauna alegeri democratice, pluralism politic și alternanță pașnică la guvernare. Însă pretextul recentelor violențe – problemele pe care le are fostul președinte cu justiția – arată că tribalizarea vieții politice și păstrarea unor puternice elemente de clientelism și legitimitate carismatică, coroborate cu educația insuficientă, produc extremism, intoleranță și agresivitate. Sunt observații valabile și prin părțile noastre, în care vedem cum un fost președinte de partid și al Camerei Deputaților, odată eliberat din detenție, este înconjurat de un cor de adulatori care-l însoțesc și când e chemat, din nou, la DNA, și care par dispuși să taie și să spânzure pentru idolul lor. Indiferent că-l cheamă, acum, Liviu Dragnea, sau că înainte îl chema Ion Iliescu. Sau Traian Băsescu. Nu știu cum se simte Jacob Zuma după ce 337 de sud-africani au murit în revoltele provocate de fanaticii săi, însă știu că niciun actual sau fost lider politic, indiferent de importanța și contribuția acestuia, nu merită să-i fie aduși în jertfă compatrioții. Iar acest gen de evenimente triste pot fi depășite doar prin interiorizarea culturii politice democratice, care explică de ce sunt mai importante instituțiile și regulile care asigură drepturi și libertăți decât personalitățile politice și ambițiile acestora. Atât în Africa de Sud, cât și în România, acest obiectiv poate fi atins prin educație și crearea de oportunități economice care să scoată sute de mii și milioane de cetățeni de sub puterea rețelelor de influență patronate de lideri politici și menținute de clienții acestora, executanți de genul primarilor de localități și șefilor de instituții locale care distribuie, înaintea alegerilor, pungi cu ulei, orez și făină în schimbul voturilor în favoarea patronului și a sinecurilor și contractelor cu statul pentru ei înșiși. Lipsa de educație și sărăcia cetățenilor sunt vitale pentru ca oameni politici de tipul lui Zuma sau Dragnea să se mențină la putere, în fruntea unui sistem informal de influență, paralel cu instituțiile statului și, în anumite perioade, mai puternic decât acestea.
*În Africa de Sud, în virtutea particularităților de istorie ale țării, termenul „rasă” desemnează principalele grupuri etnorasiale. Este vorba despre populațiile autohtone din familia etnolingvistică bantu și de rasă negroidă, care vorbesc în cea mai mare parte în limbile Zulu, Xhosa și engleză și constituie aproximativ 80% din populație, despre albii de origine europeană (olandeză, britanică și germană) cu 9%, care vorbesc engleză și afrikaans (o limbă germanică derivată din olandeză), despre populația „de culoare” (metiși ai albilor cu negrii și invers) care vorbește afrikaans, și despre asiatici/indieni, din care cea mai mare parte sunt cetățenii de origine indiană, care alcătuiesc 2,5% din populație și vorbesc engleză și propriile limbi originare din India. Cu toate că numărul vorbitorilor nativi de limbi africane autohtone constituie peste 75% din cel total al populației, restul fiind vorbitori nativi de afrikaans și engleză, limba de comunicare interetnică și inter-rasială în Africa de Sud este engleza, înțeleasă în toate zonele urbane importante și folosită în guvernare și mass-media.