„Călătoria: speranță și disperare”, documentare regizate de femei, online în aprilie la Institutul Cervantes

Programul dedicat filmelor documentare continuă în luna aprilie la Institutul Cervantes cu o serie de pelicule regizate de femei, în prim-planul cărora se află călătoria, văzută deopotrivă ca migrație și ca simplă deplasare: „Călătoria: speranță și disperare”. Filmele vor putea fi vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes, timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), în ziua indicată.

Ediția din acest an prezintă patru documentare regizate de femei, în care este ușor de recunoscut o abordare diferită a preocupărilor politice și sociale. De la investigarea sinelui – ca o inevitabilă interogație vitală – până la denunțarea ecologică sau umanitară ca o trăsătură dureroasă a vremurilor noastre. Ideea de migrație și de deplasare traversează acest ciclu, fiind o trăsătură caracteristică a lumii noastre, uneori purtătoare de speranță, iar alteori, de tristețe sau disperare.

Zonazine Documentar este un program permanent al Institutului Cervantes, al cărui nume provine de la una dintre secțiunile Festivalului de Film de la Malaga, împreună cu care Institutul Cervantes organizează, în fiecare an, acest ciclu de documentare contemporane, realizate de creatori spanioli și latino-americani din zona filmelor documentare mai atașate formulelor experimentale și cronicilor realității.

PROGRAM

8 aprilie: Cartas mojadas / Scrisori înlăcrimate (2020), de Paula Palacios

De mai bine de zece ani, regizoarea Paula Palacios abordează multe dintre problemele care afectează societatea contemporană, dar mereu dintr-o perspectivă diferită de cele abordate în alte țări occidentale. Scrisori înlăcrimate povestește, prin intermediul unei voci misterioase de pe fundul mării, o tragică epopee a istoriei noastre contemporane. Urmărind scrisorile schimbate între mame și copii, însoțim barca Open Arms în cea mai dramatică misiune a sa: salvarea a 550 de persoane de la naufragiu. Dacă uităm că este vorba de o poveste adevărată, lucrurile devin de netrăit atunci când ne îmbarcăm la bordul unei nave a pazei de coastă libiene și ajungem într-unul dintre cele mai periculoase locuri din lume, în Libia, unde ființele umane sunt maltratate și înrobite.

15 aprilie: A media voz / Cu jumătate de glas (2019), de Patricia Pérez și Heidi Hassan

Două regizoare, prietene din copilărie, se confruntă cu provocările dezrădăcinării în timp ce încearcă să își reconstruiască viața departe de Cuba. Filmul este un documentar etnografic emoționant despre nostalgie, prietenie, rădăcini și exil, și care exprimă neliniștea unei întregi generații. Corespondența dintre cele două regizoare ale acestui documentar, tinere cubaneze forțate să își părăsească țara în căutarea unui viitor mai bun, oferă un mozaic de imagini în care compoziția vizuală delicată a vieții lor cotidiene însoțește imaginea vremurilor  redate prin povestirea propriilor vieți. 

22 aprilie: Sanmao, la novia del desierto / Sanmao, mireasa deșertului (2020), de Marta Arribas și Ana Pérez 

Tandemul format din regizoarele Marta Arribas Veloso și Ana Pérez de la Fuente ne oferă povestea a doi oameni din lumi radical diferite care au simțit imediat că sunt sortiți unul altuia – marea scriitoare chineză care a unit Estul și Vestul cu poveștile Saharei și scafandrul spaniol José María Quero. Povestea relației între doi oameni care ne dezvăluie periplurile, bucuriile și tragediile lor. 

29 aprilie: Érase una vez en Venezuela, Congo Mirador / A fost o dată, în Venezuela, Congo Mirador, (2020), de Anabel Rodríguez Ríos

Un film de debut magistral semnat de Anabel Rodríguez Ríos, născută la Caracas, acest film cutremurător reflectă situația actuală a Venezuelei prin ochii a două femei, cu ideologii opuse, care văd cum satul lor, Congo Mirador, se descompune, abandonat între seceta provocată de schimbările climatice și neglijența sau corupția celor care ar putea să le prevină.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici