În noua sa carte, „Bureți de fag”, Mihai Duțescu prinde perfect „eroul vremurilor noastre”, cum ar zice Lermontov – bărbatul în puterea vîrstei, dar care deja a ieşit din sat (şi la propriu, şi la figurat), s-a stabilit la oraş, şi-a făcut un nume, are o carieră, soţie, copil, prieteni, apartament, maşină, un oarecare trecut şi, teoretic, tot viitorul în faţă. E, practic, romanul omului din două lumi, care pare să aparţină ambelor, dar, de fapt, e deja străin lumii de unde vine şi nici în lumea în care activează nu s-a adaptat definitiv. Un roman existenţial hiper-realist care-l are în centru pe Radu, născut în perioada ceauşistă într-un sat de prin Teleorman, din care se ieşea extrem de greu, dar Radu reuşeşte să înveţe la un liceu din Corabia, să-şi găsească o fată minunată, cu care să se iubească şi să se potrivească, intră la facultate la Bucureşti, unde învaţă şi ea, se căsătoresc, se stabilesc în capitală, fac un copil şi muncesc în acest capitalism de veşnică tranziţie.
Mihai Duțescu reuşeşte să ne poarte prin viaţa lui Radu atît de natural, încît cititorul se simte ca vărul Angelei, cînd Radu a venit cu bicicleta s-o ceară de nevastă, iar ea i-l dă pe mîinile vărului, care nu se bagă deloc în seamă, dar poate să-i observe nestingherit de la cea mai mică distanţă. După Revoluţie, părinţii lui Radu mor pe rînd, iar el e tot mai apăsat de evenimentele acestea inevitabile de familie, mereu se gîndeşte la moartea tatălui, iar după moartea mamei nu se poate abţine să spună că el urmează.
Mihai Duțescu nu judecă nici epocile în care trăiesc sau au trăit personajele, dar nici personajele nu primesc note, doar cititorul fiind cel care le poate eticheta, caracteriza, iubi, urî, invidia, simpatiza etcetera. Biografia personajelor se adună încetul cu încetul, prin amintirile din copilărie (aici se evidenţiază, mai ales, educaţia prin metoda „eu te-am făcut, eu te omor”), din adolescenţă (sunt descrise amănunţit familiile celor doi soţi, adică fiecare părinte în parte – cu bune şi rele), dar şi de cînd se mută împreună şi încep să nu se mai înţeleagă ca înainte, el avînd anturajul său de la serviciu, ea – al ei plus copilul, care nu-i prea ajută să-şi sudeze familia, cum tot vezi pe reţelele de socializare că s-ar întîmpla, ci din contra – pare să îi învrăjbească şi mai mult, dar relaţia dintre ei nu suferă din cauza lui, totuşi.
„Bureți de fag” e un roman care nu-i dă cititorului o cheie, ci-l lasă să se descurce cum poate, să interpreteze povestea după propriul bagaj de trăiri sau cunoştinţe, e mai degrabă un film documentar decît un film artistic. Lectură utilă!
Mihai Duțescu, „Bureți de fag”, Trei, 2021
