București | Romanele finaliste la Prix Goncourt 2024, anunțate într-o conferință internațională de presă

Prix Goncourt (Premiul Goncourt) este cel mai vechi și mai important premiu literar din Franța și una dintre cele mai prestigioase distincții literare din lume. Anul acesta, titlurile din cea de-a treia selecție a Prix Goncourt vor fi anunțate de la București, chiar de către membrii Academiei Goncourt: marți, 22 octombrie, începând cu ora 12.30, într-o conferință internațională de presă care va avea loc la sediul din Amzei al Muzeului Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8). 

Evenimentul reprezintă un act inedit în derularea etapelor de jurizare ale prestigiosului premiu din Hexagon. Prezența membrilor Academiei Goncourt la București pentru anunțarea cărților finaliste este o ocazie de a marca relațiile excelente dintre cele două țări și de a îmbogăți lista manifestărilor organizate anul acesta cu ocazia Centenarului Institutului Francez din România, fondat la București în 29 mai 1924 și prezent în toată țara prin alte trei filiale la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Participanții din partea Academiei Goncourt

La conferința de presă vor lua parte șapte dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt: Philippe Claudel, președintele Academiei începând din primăvara acestui an, Pascal Bruckner, Tahar Ben Jelloun, Camille Laurens, Paule Constant, Pierre Assouline, Didier Decoin. Trei dintre jurați vor participa online: Eric-Emmanuel Schmitt, Françoise Chandernagor și Christine Angot.

Alături de membrii Academiei Goncourt, la eveniment vor mai fi prezenți: Excelența Sa Domnul Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, Eva Nguyen Binh – președinte executiv al Institutului Francez din Paris, Julien Chiappone-Lucchesi – directorul Institutului Francez din România.

 „Cum am putea să nu fim încântați să venim la București pentru a anunța cea de-a treia selecție și, mai ales, pentru a sărbători aniversarea celor o sută de ani ai Institutului Francez în România? Cele două țări latine ale noastre, unite de mult timp prin legături umane și culturale și prin colaborări fructuoase, nu pot decât să se îmbogățească prin continuarea dialogului lor într-o Europă care își caută în prezent sensul și viitorul” (Philippe Claudel, Președintele Academiei Goncourt)

Romanele semifinaliste în 2024

Romanele semifinaliste la Prix Goncourt 2024, din care juriul va alege și va comunica public la București numele celor patru cărți finaliste, sunt:

  • Madelaine avant l’aube, de Sandrine Collette (JC Lattès)
  • Houris, de Kamel Daoud (Gallimard)
  • Jacaranda, de Gaël Faye (Grasset)
  • Archipels, de Hélène Gaudy (L’Olivier)
  • La désinvolture est une bien belle chose, de Philippe Jaenada (Mialet-Barrault)
  • Jour de ressac, de Maylis de Kerangal (Verticales)
  • Vous êtes l’amour malheureux du Führer, de Jean-Noël Orengo (Grasset)
  • Le Bastion des larmes, de Abdellah Taïa (Julliard)

Calendarul ediției 2024

Calendarul ediției din acest an a Prix Goncourt a debutat pe data de 3 septembrie, când au fost comunicate public cele 16 romane care concurează la cea de-a 122-a ediție a prestigiosului premiu. Pe data de 1 octombrie au fost anunțate cele 8 titluri din semifinală, iar în cadrul conferinței de presă de la București din data de 22 octombrie vor fi făcute publice în premieră titlurile celor patru cărți care intră în finală. Pe data de 4 noiembrie, la Paris, va fi anunțat numele câștigătorului din acest an: în jurul orei 13.00, la celebrul restaurant Drouant, locul unde are loc neîntrerupt această ceremonie începând din anul 1914.

Despre Premiul Goncourt

Prix Goncourt este considerat un reper în lumea publishingului internațional, una dintre distincțiile literare care au puterea de a schimba viața unei cărți.  

Creat prin voința lui Edmond de Goncourt în 1892, pentru autorii de limba franceză, premiul este acordat anual de Académie Goncourt, formată din zece membri. Primul Premiu Goncourt a fost acordat pe data de  21 decembrie 1903.

Valoarea premiului este de doar 10 euro, însă garantează celebritatea și vânzări masive pentru romanul ales. Cei mai mulți câștigători preferă să își înrămeze cecul decât să îl încaseze.

Între câștigătorii anteriori se numără Marcel Proust, André Malraux, Elsa Triolet, Simone de Beauvoir și Marguerite Duras. Anul trecut, Premiul Goncourt i-a fost acordat lui Jean-Baptiste Andrea pentru romanul Veiller sur elle, publicat de Editions de L’Iconoclaste. În mai puțin de un an, cartea s-a vândut în peste 600.000 de exemplare în format hardcover.

În paralel, au loc Premiile Goncourt, alegerile internaționale. Premiul Goncourt – Alegerea României se află la cea de-a XII-a ediție și este organizat de către Institutul Francez din România, cu sprijinul partenerilor locali.  

În după-amiaza zilei de 22 octombrie, de la ora 15.00, membrii Academiei Goncourt se vor întâlni cu studenții Universității din București, iar Phillipe Claudel și Paskal Bruckner vor lua parte și la o serie de evenimente din cadrul FILIT-Iași.  

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici